Intelectualii si libertatea interioara

Cand soarele va fi apus deja peste ziua de 6 decembrie pecetluind viitorul ce?os al unei Românii mult prea aplecat? spre scandal ?i senza?ional, fantasmele trecutului se vor s?l??lui pentru înc? 5 ani printre noi to?i, probabil f?r? ca noi s? ne d?m seama. Sub mantia minunat? a sfântului Nicolae o parte a românilor va exulta, alta va pleca fruntea, iar majoritatea românilor vor r?mâne pe cap cu acelea?i probleme ca ?i înainte. Noaptea dintre 6-7 decembrie va fi o veritabil? noapte a sufletului, când firile mai deschise c?tre medita?ie î?i vor face o introspec?ie în sfâr?it obiectiv?, vor contempla abisul în care au c?zut pentru a putea spera în mâna puternic? a sfântului Nicolae care s?-i c?l?uzeasc? din nou la lumina soarelui.

Momentan ne afl?m cu to?ii în pe?tera ignoran?ei, cea conturat? atât de frumos de Platon. Suntem prinsi in nimicurile aceste campanii electorale certandu-ne pentru formele ce le vedem proiectate pe pertele pe?terii. Pentru unii, formele par mai portocalii, pentru al?i sunt, dimpotriv?, ro?iatice. Suntem prin?i în mecanismul unei determin?ri fatidice care se exprim? secven?ial prin apartenen?a, uneori incon?itent?, dar aproape mereu funamentalist?, la unul dintre grupurile care disput? cu elocin?? culoarea umbrelor de pe perete. Un mecanism care nu lasa loc de libertate interioar?.

Despre libertate este vorba, mai mult, despre libertatea interioar? a intelectualului care ar trebui sa fie motorul principal al evolutiei unui neam spre o lume mai bun?, spre un popor educat, spre gustul armoniei. Referitor la aceast? libertate interioar? a intelectualului, Andreo Ple?u scrie urm?toarele cuvinte în Dilema Veche: “M?rturisesc, în final, o idiosincrasie privat?: nu mai suport s? v?d intelectuali aplaudînd frenetic politicieni. Sînt de acord s?-i ajute, s? lucreze pentru ei, s?-i flancheze. Dar nu vreau s?-i v?d aplaudînd în turm?. O s? zice?i c? a?a e jocul („în doi, în trei, în cîte cî?i vrei“), dac? te hot?r??ti s? intri în el. Poate. Dar exist? riscul, pentru juc?tori, s?-?i piard? libertatea interioar?”.

Da, l-am citat pe Andrei Plesu ?i prin aceasta m-am compromis deja în fa?a celor care sus?in înfoca?i c? umbrele ce le v?d pe peretele pe?terii sunt ro?iatice. Probabil unii dintre ei vor citi aceste cuvinte, profetice a? îndr?zni s? spun, fierbând de revolt? ?i resentiment, acuzându-l pe Andrei Ple?u de demagogie ?i pe mine de rea voin??. ?i totu?i, Andrei Ple?u este singurul intelectual asociat cu Traian B?sescu care are înc? libertatea interioar? de a spune lucrurilor pe nume, de a nu vedea în fiecare declara?ie a Pre?edintelui o victorie, de a nu conferi oric?rui gest preziden?ial o conota?ie salvific?. În articolul citat, Anrei Ple?u vorbe?te despre obiectivitate. Desigur, obiectivitatea nu poate fi niciodata perfecta, dar totusi nu ezita sa surprinda defectele lui Basescu ?i faptul c? întreaga situa?ie politic? româneasc? este o dezam?gire.

Revenind la libertatea interioar? a intelectualilor, nu m? sfiesc s? afirm c? aceasta este redus? la minim în cazul unor persoane precum H-R. Patapievici sau Vladimir Tismaneanu. Odat? cu aceast? remarc? mi-am ridicat în cap ?i tab?ra celor care v?d pe perete umbre portocalii. Voi argumenta îns?. Spre deosebire de Mircea Badea care îl denigreaz? pe Patapievici cum i se ive?te o minim? ocazie, eu il apreciez foarte mult pe domnul Patapievici pentru ceea ce a scris. Il apreciez pentru Omul recent, pentru Zbor în b?taia s?ge?ii, pentru Cerul v?zut prin lentil?, pentru Ochii Beatricei, pentru dialogurile ?i interven?iile din Sensuri metafizice ale crucii, dar îi dezaprob cu hot?râre pentru activitatea propagandistic? de sus?inere a lui Traian B?sescu. Am adesea impresia c? Patapievici a devenit un fel de avocat din oficiu care trebuie s? ia tot la dou? zile o pozi?ie public? de sus?inere al lui B?sescu. Spre deosebire de Plesu, Patapievici nu si-a permis nicio clipa sa-l critice pe Traian B?sescu, s?-l mustre, s?-i explice c? lucrurile stau altfel. Politicianul ar trebui sa fie cel care sa ia aminte la cuvintele intelectualului si nu intelectualui la inrumarile politicianului. Aceast? inversiune pervers? de roluri este semnul pierderii libert??ii interioare.

Cand intelectualul î?i pierde libertatea interioar? nu mai exist? dezbatere de idei, ci doar sensibilitati. Atunci când intelectualul î?i piere libertatea interioar?, tot poporul regreseaza pentru ca în mentalul colectiv intelectual devine politicianul (chiar dac? nu a citit nici 3 carti) in timp ce intelectualul este vazut ca o pies? de decor. Educa?ia, cultura, în?elepciunea nu mai sunt atunci valori pe care poporul s?-?i doreasc? arzând s? le urmeze, pentru c? nimeni nu ?i-ar dori s? fie doar o marionet?. Prin urmare, când intelectualul î?i pierde libertatea interioar?, poporul î?i piere apetitul pentru cultur? ?i întreaga societate se afl? într-un regres continuu. Valorile devin non-valori ?i anormalitatea devine normalitate.

Nu în?elegem deloc miza acestui joc. Andrei Ple?u ?i-a dat seama c? este o miz? aproape inefabila. Un fel de totul sau nimic. UN fel de ruleta ruseasca cu un revolver cu 6 gloan?e. În acest context, nimeni nu are de câ?tigat, nici B?sescu, nici Geoan?, nici cei care v?d pe peretele pe?terii umbre portocalii ?i nici cei care v?d umbre ro?iatice. Acest joc halucinant în care intelectualii î?i pierd libertatea interioar? este atât de pervers încât ne d? tuturor impresia c? ne poate oferi o lume mai bun?. Acest joc ne promite totul, nu ne d? nimic, dar ne ia totul! Ne ia f?râma de divinitate pe care o avem în noi: libertatea interioar?.