Astazi ministrul Mihai Seitan a iesit din nou la rampa anuntand ca Ministerul Muncii pregateste un act normativ conform caruia copii care provin din familii instarite nu vor  mai primi alocatii, in timp ce alocatiile pentru copii care provin din familii nevoiase va creste.

Masura propusa de Seitan a starnit polemici aprige. Marturisesc ca si eu am ramas oarecum perplex cand am citit stirea si toata ziua m-am gandit daca este o masura buna sau rea, incercand sa gasesc argumente solide in ambele directii. Unii considera aceasta masura drept fiind comunista si de tip haiducesc, ceva de genul Robin Hood. Initial aceasta atitudine ar putea parea justa, dar eu va lucrurile putin mai nuantat.

In postul trecut vorbeam despre ideologie politica, respectiv despre stanga si dreapta. Discutiile iscate au scos la iveala o idee fundamentala: in Romania oricum nu exista stanga si dreapta. Sunt total de acord cu aceast aspect. Totui, guvernantii iau diferite masuri pe care cei interesati le pot cataloga si incadra in una dintre aceste directii.

Acum, parerea mea este ca masura propusa de Mihai Seitan este o masura de centru-dreapta. Stim cu totii ca o politica consecventa de dreapta inseamna un stat minimalist, adica un stat care se implica cat mai putin in mersul economiei. Or, alocatiile pentru copii sunt o masura ce se poate incadra in teoria echitatii sociale, teorie tipica pentru partidele de centru-stanga. Alocatiile sunt un ajutor social pana la urma, iar o politica de dreapta ar trebui sa limiteze cat mai mult asemenea ajutoare, impulsionand, in schimb, initiativa privata.

Prin urmare, cu timpul ar fi de dorit ca alocatiile sa poata fi scoase de tot. Pana atunci, insa, mi se pare corect ca ele sa fie oferite doar copiilor care provin din familii nevoiase si care chiar au nevoie de acei bani pentru subzistenta. Ajutorul social nu trebuie sa fie o norma generala, ci exceptia unei norme generale.

Acum, nu mi se pare corect ca un copil a carui parinti sunt someri, sa zicem, sa primeasca aceiasi alocatie ca si copii unui director de banca cu un venit lunar de cateva mii de euro. Tocmai ideea ca toti trebuie sa fie egali din acest punct de vedere si sa primeasc aceeasi suma este o idee extrem de comunista pana la urma, intrucat o asemenea egalitate este, oricum, o simpla himera.

Desigur, oamenii cu un nivel de trai peste mediu se simt lezati si desconsiderati, dar nu cred ca este cazul. Nu este vorba de discriminare aici, ci de faptul ca ei se afla intr-o pozitie in care nu au nevoie de ajutorul statului. E ca si cum un om sanatos se prezinta la un medic si ii cere sa-l opereze pe inima.

Pe de alta parte, aceasta masura poate fi buna in esenta, dar ineficienta din punct de vedere practic. De ce? Ei bine, daca statul angajeaza pentru fiecare copil 2 functionari care sa stabileasca ce copil are dreptul de a beneficia de o alocatie, atunci masura este luata degeaba, pentru ca banii care in teorie ar trebui sa ajunga la copii nevoiasi, sunt absorbiti de sistemul birocratic creat.

Sunt constient de faptul ca voi fi puternic contracarat pe acest subiect, dar, atata timp cat eu am folosit un limbaj extrem de civilizat ma astept la acelasi lucru si de la cei care nu sunt de acord cu mine in aceasta privinta.

Update: Cristian Orgonas a tratat si el aceasta problema pe blogul sau intr-un mod oarecum asemanator. Ceea ce mi-a atras atentia pe blogul dansului a fost un comentariu care poate fi sintetizat cam asa: alocatiile ar trebui scoase de tot, iar ajutorul statului pentru copii ar trebui sa vina sub forma unor reduceri de impozite pentru parinti. Ideea mi se pare geniala. Astfel ar fi combatuti si acei parinti inconstienti care fac 10 copii doar ca sa traiasca apoi din alocatii. Si sunt destule astfel de cazuri.