Congresul PSD

Urmaresc cu interes cum decurge Congresul Extraordinar al PSD-ului. Personal, nu imi amintesc ca un astfel de congres sa fi fost transmir vreodata in direct la televizor. Deocamdata am cateva observatii.

1. Mi se pare oarecum ciudat ca un congres intern al unui partid sa fie in mijlocul dezbaterii mediatice deja de o saptamana buna.

2. Atmosfera de la Congresul PSD mi se pare mai mult demna de un stadion si nu de un for politic. Certuri ca la usa cortului, vrajitoare care descanta, mash-uri, pancarte etc.

3. Radu Mazare si Miron Mitrea s-au retras din cursa, oferindu-si sprijinul pentru Victor Ponta. Un lucru frumos, dar nu chiar atat de surprinzator.

4. Cei care i-au sustinut pe Radu Mazare si Miron Mitrea nu cred ca vor vota in corpore pentru Victor Ponta, la fel cum nu toti cei 2 milioane de romani care-l votasera pe Crin Antonescu nu l-au votat pe Mircea Geoana in turul doi.

5. S-a vorbit prea mult despre ograda PDL-ului intr-un congres care pare a fi incapabil sa rezolve problemele din propria ograa.

Update 1: Tocmai si-a incheiat discursul Ion Iliescu, presedintele de onoare al PSD-ului. Niciodata nu mi-a starnit niciun fel de admiratie dl Iliescu, ba dimpotriva, am o oarecare aversiune fata de dansul. Astfel cand Ion Iliescu a fost in vizita la Colegiul Pio Romeno, pe vremea cand era inca Presedintele Romaniei, am refuzat sa dau mana cu el, lucru care mi-a atras anumite mustrari din partea superiorului.

In primul rand am remarcat acelasi limbaj de lemn, tipic comunist, folosind sintagme precum “munca ideologica de partid”, “domeniu de administrat”, “soarta activului de partid” (cum remarca si Amanda).  Discursul sau a semanat mai mult cu o cearta parinteasca. Nu degeaba i se spune “tatucul”.

Iliescu a criticat politica clientelara a actualei conduceri si faptul ca sunt promovati preferential oamenii bogati. Sa nu uitam insa ca exista si foarte multi PSD-isti care au intrat saraci in partid si acum traiesc bine mersi din banii furati cat timp PSD-ul a fost la guvernare, si ma refer la Mitrea, Oprisan de exemplu. Aceasta cred ca este adevarata problema a PSD-ului.

Discursul sau nu a fost lipsit de momente hilare, de exemplu atunci cand Iliescu a afirmat ca el nu are nevoie de functii in partid ca el are brand-ul lui. Apoi, spre sfarsitul discursului, a afirmat ca “riscam sa ramanem fara femei”. S-a starnit rasul la aceasta fraza, iar Iliescu a corectat imediat, spunand ca se referea la femeile care detin functii centrale in PSD. Dar, ma gandesc, poate aceasta afirmatie a fost o concluzie logica la afirmatiile lui Vanghelie, care declara acum cateva zile ca “astia is in stare sa-si vanda nevestele”.

Update 2: Lovitura de teatru la Romexpo. Cristian Diaconescu s-a retras din cursa oferindu-si sprijinul lui Mircea Geoana, argumentand ca este singurul care il cunoaste cu adevarat pe Mircea Geoana, cunoscandu-l de 16 ani. Diaconescu a sustinut ca nu doreste sa fie exponentul unei sciziuni in partid. Prin aceasta mutare Mircea Geoana are prima sansa!!

Update 3: Victor Hrebenciuc a declarat ca tine cu tineretea si, prin urmare, il sustine pe Victor Ponta, criticand vehement decizia lui Critian Diaconescu de a se retrage din cursa pentru sefia PSD.

Update 4: De cateva minute a inceput votul (primul tur). Date fiind retragerile de ultima ora, multi spera ca acesta sa fie si ultimul. Se voteaza in ordinea alfabetica a filialelor judetene.

Update 5: Votul merge deosebit de greu. Ma intre, in secolul XXI nu s-ar putea introduce, oare, votul electronic? 1800 de voturi s-ar exprima in cateva minute, iar numararea voturilor s-ar face aproape instantaneu! Oare cer prea mult?

Update 6: Tot mai multe voci sustin ca Cristian Diaconescu a fost santajat pentru a-si retrage candidatura si a-l sprijini pe Mircea Geoana. Conform Mediafax, jurnalista Florian Jucan a afirmat ca a primit spre publicare o monitorizare de 36 pagini conform careia Cristian Diaconescu ar fi fost surprins in ipostaze compromitatoare printr-o intalnire cu un controversat om de afaceri, dar si printr-o filmare ce ar demonstra imoralitatea acestuia. Si pe Antena 3 s-a tot discutat despre aceste dezvaluiri, dar Cristian Diaconescu a afirmat ca nu este santajabil cu nimic.

Update 7: Votul s-a terminat la ora 0:20. A inceput numaratoarea voturilor.

Update 8: Conform agentiei de presa Mediafax, Mircea Geoana si Cristian Diaconescu s-ar fi intalnit vineri pentru a pune la punct un plan de sustinere reciproca. Conform intelegerii, Diaconescu ar fi urmat sa se retraga din cursa si sa-l sprijine pe Geoana, in timp ce acesta din urma ar urma sa bata cu pumnul in masa pentru crearea functie de prim-vicepresedinte in caz ca va castiga alegerile interne.

Update 9: Conform Realitatea TV, la numararea a 25% dintre voturile exprimate Mircea Geoana se afla in fata lui Victor Ponta, cu un scor de 313 la 218. Ar fi de dorit totusi ca domnul Geoana sa nu inceapa sa topaie si si sa-i faca declaratii la “Mihaela, dragostea mea!”.

Update 10: A castigat Victor Ponta la mustata!

Se actualizeaza….

Sfoara in tara

About Dan Patrascu