A fost o zi lungă astăzi şi am avut mult de lucru, drept pentru care nu am apucat să văd ce s-a mai scris prin blogosiferă. Mă voi pune la curent mâine dimineaţă. Până atunci vă propun o poveste adevărată despre comunism.
În Italia, se merge la sfinţitul caselor în Postul Mare şi nu de Bobotează cum se face la noi. Dat fiind faptul că în Roma parohiile sunt extrem de mari ca număr de credincioşi preoţii nu ajung la toate familiile, prin urmare apelează la seminarişti pentru ajutor. Astăzi am fost la sfinţit de case în parohia San Giustino din Roma, parohie ce numără în jur de 7000 de familii.
La un moment dat sun la o uşă. Aud mişcări molcome. După un timp un bătrân îmi deschide uşa fără să întrebe măcar cine e. De obicei italienii de vârsta a treia sunt extrem de neîncrezători şi nu îţi deschid uşa nici dacă eşti Papa de la Roma sau Patrarhul de la Constantinopol. Acest bătrân mi-a deschis. A început să caute pe un dulăpior cartea de rugăciuni care era aşezată chiar pe mijloc. Cu mâna a parcurs pipăind tot dulăpiorul până la carte. Mi-am dat seama că era orb. M-am simţiti puţin stingherit, dar nu am zis nimic. Am făcut rugăciunile care se fac la sfinţitul casei, am sfintit casa după care am început să vorbim.
Am aflat că era albanez la origine şi că fugise din Albania pe vremea comunismului. Bătrânul fusese în tinereţe membrul unei mişcari de dreapta din Albania. Când au venit comuniştii, a fost arestat alături de mulţi alţi colegi şi prieteni. După 2 ani fusese conamnat la moarte prin execuţie. Într-o zi fusese dus cu alţi 15 tineri într-o pădure pentru a fi executaţi. Au fost puşi în linie în faţa unui pluton de execuţie care a început să tragă.
În vâltoarea evenimentului unul dintre cei condamnaţi la moarte căzuse prin faţa celui care acum îmi povestea, astfel încât bătrânelul fusese rânit doar la pcior şi la umărul drept. După execuţie soldaţii se uitară în treacăt dacă mai suflă careva. Bătrânelul, atunci tânăr, îşi ţinuse realmente respiraţia până ce soldaţii plecară. Era plin de sânge, dar de sângele celorlalţi condamnaţi la moarte. Spre seară începuse să se târască pentru a ajunge într-un sat in apropiere. În acel sat fusese ajutat şi îngrijit de către preot. După ce şi-a revenit în forţe a fugit în Italia într-un camion plin cu gunoi. Acum are doi copii si 5 nepoţi.
Acestia sunt micii eroi despre care nu scriu cartile de istorie, desi comunismul a putut fi învins tocmai datorită faptului că au existat nenumăraţi mici eroi.
o poveste intr-adevar emotionanta. si ai dreptate, sunt probabil atatea altele la fel despre care nu vorbeste nimeni!
Asta da poveste
Imi aduce aminte de faza din ”Man on Fire” cu ”Papa” Denzel :
”A Bullet allways says the truth ! ”
Da, bine punctat… Oamenii despre care cărţile de istorie nu scriu nimic. Sincer, aşa aş fi pus titlul postării… O zi cât mai bună, Dane!
Multe asemenea povesti sunt.Pacat ca generatia de astazi nu stie nimic.Poate se reuseste,cumva,sa fie aduse la cunostinta oamenilor.Unchiul meu,fratele tatei a fost impuscat in 1949,si ingropat acolo,pe deal.Tata a facut 5 ani si jumatate de canal,i-a fost luata casa si tot ce a avut si mama pusa in drum cu 8 copii.
Servus…
ce destin, ce noroc pina la urma pe acel om… si/ar fi gasit altfel locul la fel ca multi altii intr/o groapă comuna… asta face parte, cred, si din “miracolele” povestirilor, ale istoriilor… cita istorie, cite intimplari, nu s-ar fi pierdut fara supravietuirea acestor povestitori?
toate cele bune!
@ Cristian Lisandru,
Excelenta propunerea de titlu. Se vede gandirea unui scriitor. Ieri seara cand am postat eram frant. Nu m-am gandit prea mult la titlu. L-am pus pur si simplu. Cred ca il voi schimba.
@ Ema Hategan
Un asemenea demers ar fi extrem de binevenit, si ar trebui initiat cat mai de graba, cat timp mai sunt in viata supravietuitorii regimului. Ma gandesc sa pornesc asa ceva pe blog.Trebuie sa ma gandesc cum s-ar putea realiza.
@Flavius,
Trebuie sa facem ceva ca multe alte asemenea intamplari sa nu se piarda.
Asta e una din povestile care se trasmit copiiilor si nepotilor.
Apropo de lupta contra comunismului, nu stiu daca ati observat pe site-urile ortodoxe o tendinta de a acapara meritele luptatorilor anticomunisti si de a le trece ca exclusiv ortodoxe, ceea ce e nu doar fals, ci chiar ironic. BOR este renumita si peste granite ca fiind biserica ai carei preoti au tradat si vandut cel mai mult securitatii (de ex. blogul ortodox greco-american orthodoxmonk.blogspot.com ii considera si acum la fel).
Ceea ce mi se pare mai grav insa este tendinta de a-i transforma pe legionari in eroi si a corupe noi generatii de tineri. De ex. ultimele articole (si nu numai) de pe site-ul eufrosin.wordpress.com (si nu e singurul) glorifica “romanii adevarati din Garda de Fier” si fac afirmatii incredibile ca “nationalismul autentic al Miscarii Legionare” care, cica, “s-a pus sub ascultarea si trairea credintei in Iisus Hristos”. Deci, dupa ei, Hristos le-a impus hrestinilor legionari sa terorizeze Romania timp de 8 ani (pana cand am reusit sa scapam de ei).
In primul rand preotii nu aveau ce cauta intr-o asemenea miscare fascista, dar le-a convenit sa impuna ortodoxia cu forta, cum au facut si stramosii lor bulgari si greci cu romanii. Pana si in inchisorile comuniste, acesti preoti (D. Staniloaie e unul dintre ei) ii urau pe catolici si pe greco-catolici cu multa energie, mult mai mult decat pe proprii lor colegi tradatori.
Un comentator se intreaba fals inocent “cum pot fi acuzati legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie”. Raspunsul este nu mai departe de wikipedia romana, care chiar daca exagereaza in multe privinte, nu poate inventa o intreaga istorie complet falsa a legionarismului, fiindca exista documente si carti scrise de autori contemporani.
Mi se pare un subiect extrem de interesant (mai ales in legatura cu interviul pe care toti il asteptam), deoarece cred ca e o greseala fatala sa li se dea apa la moara criticilor Romaniei, cei care o acuza de fost si actual fascism.