Experienţa naufragiului nu ar trebui să ne înfricoşeze. Naufragiul nu este altceva decât un nou început, o nouă şansă pentru a conştientiza fericirea. O viaţă naufragiată la 30 de ani l-a dăruit lumii pe Esenin. Un naufragiu poate aprinde o nouă iubire, şi o înţelegere mai profundă a tainelor acestei lumi. Uneorio vorbele prea multe ne împiedică să vedem că sensibilitatea poetică a naufragiat undeva mult prea departe de noi. Şi e trist, căci veşnicia devine, atunci, un joc fără miză ca şi cum s-ar face o disecţie pe suflet şi timpul începe să alerge ca o fiară dezlănţuită.
Să dăm uitării norii şi să ne setăm viaţa pe soare! Nu trebuie să părăsim soarele niciodată. Să ne deconectăm de la orice şi să ne luăm 10 minute pentru a privi spre soare chiar şi atunci când este înorat. Fără soare, fără lumină suntem toţi nişte văduve care nu şi-au cunoscut niciodată băratul. Imaginaţi-vă o lume în care confuzul ar deveni normalitate. Cam asta am fi noi fără soare.
Pentru toate acestea trebuie să ne simplificăm viaţa. Putem începe prin a scrie de mână în loc să scriem la calculator. Sau prin a redescoperi bucuria unei ceşti de cafea aburinde. Sau am putea să ne întrebăm oare cum ar fi dacă ar ninge în rai? Sau ne-am putea imagina cum ar arăta viaţa dacă nu am avea unul dintre simţuri. Să ne punem în parc pe o bancă şi să privim lumea altfel.
Doar aşa putem naufragia în noi înşine spre a ne cunoaşte mai bine şi a vedea soarele de dincolo de nori!
P.S. Fetelor şi femeilor care mă vizitează astăzi le doresc o primăvară revigorantă şi le mărturisesc că lumea ar bâşbâi prin întuneric.
frumoase lecturi si frumoase urari! multumesc
Văduvele în discuţie se şi complac, uneori, în această stare…
minunat!
O primavara calda si plina de iubire!
Ascunde-n sufletul gingaş un univers plin de comori,
Din ochii mari poţi să culegi priviri prinse-n buchet de flori,
Cu multă linişte şi calm pe buze grafiaz-un zâmbet,
Iar glasul său armonizează blând vibraţiile unui cântec.
La tâmplele fierbinţi ea poartă doar amintiri din flori de gânduri,
Cu mâna fragedă le-aşează într-un album cu foi prinse în riduri,
La gâtul diafan cristalele de rouă stau prinse-n colier,
Pe umerii rotunzi timpul aşterne poveste de iubire şi mister.
Îmbracă astăzi rochie din verde crud de iarbă,
Privire de bărbat puţin iscoditoare trece şi se întreabă,
Cine-i această lume discretă , virtute-ncântătoare?
Este FEMEIA,MAMA, IUBITA ce azi e-n sărbătoare.
Gânduri sublime îţi trimit pictate-n fluturi diafani,
Să fii iubită, să-nfloreşti şi un suav, LA MULŢI ANI!
Tuturor femeilor dragi din viața ta!
Da, LA MULŢI ANI TUTUROR FEMEILOR, viaţa ar fi tristă fără ele!
Dragul meu Dan, oi fi eu cusurgiu, dar zau ca m-am dus cu gandul la naufragiul Romaniei, si asta da paradox, o tara fara flota, care totusi naufragiaza, e-o performanta…
Te-am vizitat astăzi, e cu întârziere, dar cred că se acceptă. Am cam lipsit în ultima vreme, am o răceală… cred că e de sorginte portocalie.
Mulţumesc, Dan.
E totusi bine ca e de sorginte portocalie si nu violet. Insanatosire grabnica.
Multumesc pentru cuvinte si pentru urari, cu intarziere, stiu…
Mulţumesc de ping, o primăvară frumoasă şi ţie!