Primăvara începe să-şi facă simţită prezenţa vioaie, cel puţin din punct de vedere meteorologic, căci în buzunarele românilor iarna este mai grea ca niciodată şi primăvara se lasă aşteptată mai ceva ca luminiţa de la capătul tunelului, de la care, oricum, ne-am luat gândul. După o îndelungă absenţă din spaţiul public, care cred că poate fi pusă pe seama hibernării, neuronii preşedintelui Traian Băsescu încep să se dezmorţească, astfel încât, după două luni şi jumătate de tăcere, distinsul preşedinte a repus pe tapet problema modificării Constituţiei. Că doar în noiembrie boborul suveran aşa a decis. Lăsăm deoparte, cel puţin deocamată, contextul în care Traian Băsescu a reaprins focul schimbării Constituţiei şi încercăm să ne concentrăm asupra obiectului principal al dezbaterii, respectiv, introducerea parlamentului unicameral şi reducerea numărului de parlamentari de la 469 la 300 de spartani.

Dar înainte de a trece la analizarea acestor subiecte se cuvine a menţiona care este poziţia principalelor partide exprimată după consultarea cu preşedintele Traian Băsescu ce a avut loc marţi, 16 martie. PSD-ul subliniază că momentul ales pentru dezbaterea referitoare la modificarea Constituţiei este ales foarte prost, dat fiind faptul că România se află, practic, în pragul unui colaps financiar datorat guvernelor Boc 1, 2, 3 şi 4. Dar, în ceea ce priveşte subiectul propriu-zis, PSD-ul susţine menţinerea unui parlament bicameral, dar cu un număr redus de parlamentari. În ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui, PSD-ul consideră că acesta ar trebui ales prin vot direct de către cetăţeni, dar că atribuţiile sale ar trebui definite mult mai clar pentru a evita ingerenţele tot mai dese în viaţa Guvernului, a Parlamentului şi a Justiţiei.

PNL-ul se situează pe o poziţie foarte similară, considerând că o modificare a Constituţiei este necesară, dar că parlamentul bicameral este un câştig al României moderne şi nu ar trebui renunţat la una dintre camere.

Pornind de la aceste premize, cred că a venit vremea să discutăm fără resentimente, fără simaptii si antipatii făţise, să judecăm la rece analizând lucid datele de care dispunem. In cele ce urmează aş dori să prezint câteva date de care cred că orice discuţie in acest sens ar trebui să tină cont.

State cu parlament unicameral

Adversarii declaraţi şi înrăiţi ai Preşedintelui Băsescu fac adesea enumerări extrem de tendenţioase atunci când vorbesc despre ţări în care funcţionează un parlament unicameral, vorbind doar despre state precum Belarus şi Cuba. Privind obiectiv lucrurile, iată care sunt ţările din UE cu parlament unicameral: Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Portugalia, Bulgaria. Suedia, Slovenia, Slovacia, Malta, Luxemburg. Lituania, Letonia, Cipru.

Iată că pe lista statelor cu parlament unicameral se află cele trei state în care nivelul de trai este cel mai ridicat din Europa: Danemarca, Suedia, Finlanda (excluden teritorii precum Liechtenstein, Andorra, Monaco etc). Trebuia subliniat că două dintre aceste trei tări sunt monarhii parlamentare, în spetă Danemarca si Suedia. Apoi, regăsim pe această listă un număr însemnat de ţări care au trecut prin comunism ca de exemplu: Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Slovacia.

Un alt aspect extrem de interesant este ca aproape toate statele cu parlament unicameral sunt ori republici parlamentare, ori monarhii parlamentare. Danemarca si Suedia sunt monarhii prlamentare, in timp ce Portugalia, Ungaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia si Bulgaria sunt republici parlamentare.

Sa trecem acum la analizarea acestor date. Conform observatiilor noastre se pare ca un parlament unicameral recere un regim parlamentar, fie ca este vorba de monarhie sau republica. In Europa nu exista state cu parlament unicameral si care sa foloseasca un sistem politic prezidential sau semi-prezidential.

În orice stat, între puterea executivă şi cea legislativă există nişte mecanisme de control, menite să păstreze echilibrul între puteri şi să garanteze separarea puterilor în stat, un aspect fundamental al democraţiei de la care România nu se poate abate. Trecerea de la un parlament bicameral la un parlament monocameral dinamitează efectiv aceste mecanisme şi ele trebuie redefinite într-o nouă Constituţie. În mod cert, o astfel de modificare va duce la o sporire a prerogativelor ori către parlament, ori către puterea exacutivă, din care ar urma sa faca parte şi instituţia prezidenţială, ceea ce ar trebui să se concretizeze, în mod normal, ori într-o republică parlamentară, ori într-una prezidenţială. Din punctul meu de vedere, România nu este pregătită să treacă la un regim prezidenţial, pentru că în mentalul colectiv al politicianului român democraţia este extrem de şubredă. Se poate observa acest lucru atât în tabăra PDL-ului, dar, în ultima vreme, PNL-ul se chinuie să ne demonstreze că suferă de acelaşi simdrom, vezi, de exemplu, excluderea din partid a lui Catarama. Ar răme varianta unei republici parlamentare, care cred că ar fi o formă potrivită pentru România, cu toate implicaţiile ei, inclusiv alegerea preşedintelui de către parlament, în timp ce cetăţenii să voteze direct primul ministru.

Reducerea numărului de parlamentari

In mod normal, exista o legatura foarte stransa intre introducerea parlamentului unicameral si reducerea numarului de parlamentari. Prin suspendarea unei camere s-ar reduce automat si numarul de parlamentari. Ramane insa intrebarea daca, nu cumva, numarul de parlamentari poate fi redus si daca se pastreaza forma actuala a Parlamentului?

Pentru a raspunde acestor intrebari, cred ca ar fi util sa analizam proportia parlamentar/numar de locuitori in statele a caror parlamente sunt bicamerale.

Franta: 1 parlamentar la 69.011 locuitori

Germania: 1 parlamentar la 123.538 locuitori

Italia: 1 parlamentar la 62.171 locuitori

Marea Britanie: 1 parlamentar la 43.948 locuitori

Spania: 1 parlamentar la 75.446 locuitori

Olanda: 1 parlamentar la 71.715 locuitori

Romania: 1 parlamentar la 45.839 locuitori.

Se poate observa astfel ca, procentual, Romania are mai mult parlamentari decat alte tari mari cu parlamente bicamerale. De regula in tarile mai mici aceasta proportie este mai mare, in medie 1 parlamentar la 35.000 locuitori. Romania are insa neajunsul ca nu poate fi considerata tara mica, dar nici mare precum Germania sau Franta. In acest caz cred ca punctul de orientare al Romaniei ar trebui sa fie Olanda, care are o populatie mai scazuta decat Romania si proportia  este de 1 parlamentar la 71.715 locuitori.

Daca Romania si-ar mentine parlamentul bicameral, dar ar scadea numarul de parlamentari la 300, ar ajunge la o proportie de 1 parlamentar la 71.662 locuitori, apropiindu-se de aceeasi proportie a Olandei pe care am considerat-o cea mai potrivita pentru Romania.

Analizand la rece toate aceste rezultate cred ca, obiectiv vorbind, solutia cea mai buna pentru Romania ar fi mentinerea Parlamentului bicameral si reducerea numarului de parlamentari la 300. Astfel, Romania s-ar inscrie in parametrii politicii care definesc unele tari unde nivelul de trai este foarte ridicat.

Dincolo de toate aceste aspecte, lucrul cel mai important este faptul că o modificare în legea fundamentală a unui stat nu poate fi făcută într-o manieră heirupistă, de azi pe mâine, în funcţie de anumite interese imediate ale anumitor cercuri de influenţă, fie ele moguleşti sau prezidenţiale. Este nevoie de o dezbatere publică temeincă şi responsabilă în care să se implice atât partidele politice, cât şi societatea civilă şi mijloacele de informare în masă.

P.S. Părţi importante din acest material au fost readaptate după un articol mai vechi pe care il puteti consulta AICI.