Câteva răspunsuri domnului Vlaston

Am citit cu uimire astăzi dimineață pe Hotnews o analiză a domnului Stefan Vlaston prin care arunca în cârca sindicatelor toată vina pentru situația economică în care se află România, elogiind totodată atitudinea domnului Funeriu din ultima vreme. Nu ascund perplexitățile pe care acel material mi le-a provocat, dar, dată fiind vârsta domnului Vlaston, îmi este greu să mă lansez în acuzații furibunde, deși cam aceasta a fost prima mea pornire. Prin urmare îi voi da domnului câteva răspunsuri, demontându-i prin ele tot edificiul conceptual al analizei sale. 

 Domnul Vlaston consideră că sindicatele au avut un rol nefast asupra economiei în ultimii ani, cerând mereu doar creșteri salariale, pe care guvernele le-au acordat pentru a-și asigura liniștea socială. Conform domnului Vlaston, sindicatele trebuie să-și apere membri în fața capitaliștilor hrăpăreți și nu să ceară necontenit măriri de salarii sau sporuri. Dânsul susține că în nicio țară civilizată sindicatele nu sunt atât de iresponsabile ca în România.

Bun, în primul rând trebuie remarcat că domnul Vlaston folosește un limbaj parcă desprins dintr-un manual pe al cărui primă pagină era întipărită poza ”iubitului conducător” atunci când vorbește despre ”capitaliștii hrăpăreți”. Prin însăși rațiunea lor de a fi, sindicatele trebuie să apere interesele membrilor, ceea ce se traduce inclusiv prin cererea de măriri salariale, având în vedere că în România ultimilor ani salariile au crescut, este drept, dar nu au făcut-o niciodată în același ritm cu inflația. Prin urmare, din punct de vedere etic cererea sindicatelor a fost justă!

Cei care trebuiau să țină cont de contextul macroeconomic erau guvernanții! Prin urmare, un sindicat nu greșește atunci când cere o mărire de salariu, dar un guvernant trebuie să-și asume toate responsabilitățile atunci când acordă măririle pe care sindicatele le cer. Să nu uităm că acum doi ani de zile, Președintele Băsescu promulga o lege aberantă de mărire a salariilor profesorilor cu 50%. Nu cred că cererile salariaților au subminat vreodată economia națională precum a făcut-o acea lege, trecută de Parlament cu amplul concurs al PSD! Mă întreb, cine este atunci un ”cancer al societății”? O clasă politică care promovează o astfel de lege sau o confederație sindicală care cere o mărire de salariu?

Exemplul țărilo civilizate de care vorbește domonul Vlaston nu ține. Peste tot sindicatele cer măriri salariale. În Italia spre exemplu, mișcarea sindicală este mult mai bine organizată decât în România și cel puțin odată la 2 luni există o grevă generală care paralizează Roma, provocând pierderi de milioane de euro. Principala cerință se referă mereu ori la mărirea salariului, ori la introducerea vreunui spor. Dar guvernul Berlusconi are meritul de a nu fi cedat în fața acestor greve repetate. Guvernul a rămas vertical, fără a-și jigni, însă, contribuabilii, așa cum face domnul Băsescu. Poate am memoria scurtă, dar nu îmi amintesc vreun sef de stat care să-și fi considerat funcționarii publici un ”cancer al societății”.

Prin urmare, rolul de ”gropari ai societății”, despre care vorbește domnul Vlaston, nu revine sindicatelor, ci guvernanților! Or, guvernele Boc I, II, III si IV au arătat în repetate rânduri că nu sunt capabile să gestioneze situația delicată a României, în timp ce capitaliștii hrăpăreți despre care vorbește domnul Vlaston au fost tocmai oamenii marinarului: Udrea, Berceanu, Videanu, Blaga etc. Cancerul societății este în ultimii ani de culoare portocalie. În comparație cu acest cancer, roșul sindical este doar un simplu guturai.

Sfoara in tara