Scandalurile de pedofilie în rândul clericilor se extind și în Germania

Procuratura din Freiburg a deschis o anchetă în cadrul căreia președintele Conferinței Episcopale Germane, arhiepiscopul romano-catolic Robert Zollitsch, este anchetat pentru tăinuirea unui presupus caz de abuz sexual asupra minorilor care a avut loc în anii 60, informează ARD. Ancheta a fost pornită în urma unei plângeri depuse de presupusa victimă a abuzului, arhiepiscopul Zollitsch fiind acuzat că în 1987, atunci când a ieșit la iveală problema, l-ar fi transferat pe părintele respectiv într-o altă parohie. Arhiepiscopia romano-catolică de Freiburg a emis un comunicat prin care a respins acuzațiile menționate anterior.

 Câteva detalii importante. Preotul despre care se presupune că ar fi comis abuzuri sexuale asupra unui minor era călugăr, aparținând de mănăstirea cisterciană Birnau. Conform dreptului canonic, episcopul locului nu poate muta un călugăr dintr-o mănăstire într-o parohie normală. Atunci când apar probleme de acest gen, episcopul locului poate sesiza conducerea mănăstirii în cauză, iar măsurile disciplinare trebuie luate de către abatele mănăstirii. Prin urmare, arhiepiscopul Zollitsch chiar nu poate fi acuzat că l-ar fi transferat pe călugăr într-o altă parohie!

 Dincolo de acest caz specific, în care acuzațiile sunt cu totul nefondate, fenomenul pedofiliei există în Biserica Catolică, iar acest lucru nu poate fi tăgăduit. Nu îl minimalizează nici chiar Papa Benedict al XVI-lea. Această realitate dăunează gravi imaginea Bisericii în lume și dă apă la moară activiștilor anti-creștini să se manifeste în plenitudinea ignoranței lor și pot poza în postura lupului moralist care, în ipocrizia sa, lovește biserica dar a militat, spre exemplu, pentru eliberarea lui Roman Polanski din închisoare, acesta fiind închis tocmai sub acuzația de abuz sexual asupra unei minore. Dacă nu mă înșel, despre acest tip de duplicitate vorbea si Costi Rogozanu acum ceva vreme.

 În mod paradoxal, aceste scandaluri furibunde în care este implicată Biserica au și o influență pozitivă asupra bisericii însăși, pentru că a provocat o schimbare reală a Bisericii ca instituție față de cazurile de pedofilie. Din păcate, este dureros de adevărat că până odinioară atitudinea bisericii era aceea de a mușamaliza abuzurile sexuale asupra minorilor, îndeosebi prin transferul preoților dintr-o parohie în alta, fără a sesiza autoritățile civile. Acum, atitudinea bisericii este alta și ajunge să ne referim doar la faptul că Papa Benedict al XVI-lea a condamnat cu hotărâre pedofilia și i-a îndemnat pe episcopi să sesizeze autoritățile civile imediat ce apar astfel de acuzații. Astfel, Biserica Catolică a pornit pe un drum corect care o duce mult mai aproape de scopul ei primordial, și anume acela de a răspândi în lume cuvântul lui Dumnezeu. Momentan, imaginea Bisericii Catolice este puternic știrbită de scandalurile de pedofilie, odată cu imaginea sa în lume, dar pe măsură ce lupta împotriva pedofiliei va da roade, ea își poate redobândi imaginea de odinioară.

 În tot acest context, reprezentanții canalelor mass-media ar da dovadă de o reală deontologie jurnalistică dacă ar mediatiza, în aceeași măsură, și tentativele susținute ale Bisericii de a lupta împotriva pedofiliei, nu doar scandalurile.

 

Recomandări de lectură: Andi, Gabitzu, Cristian Lisandru, Geotax, Gabriela Savitsky, Ioan Usca, Simion Cristian.

Sfoara in tara

About Dan Patrascu