Faptul că omul este o ființă socială din punct de vedere ontologic nu mai este un secret astăzi. Aristotel a fost primul care a surprins acest aspect extrem de important, iar la lumina zilelor noastre și a rețelelor de socializare cred că nimeni nu mai poate pune la îndoială acest aspect. Prin urmare o analiză a omului ca ființă politică trebuie să plece de la o observație pe cât se poate de obiectivă a laturii sale sociale.
Orice relație interpersonală se structurează în timp pornind de la anumite convingeri comune, sau de la împărtășirea aceleiași ierarhii axiologice, ceea ce facilitează înțelegerea reciprocă și filtrează așteptările pe care fiecare individ le are de la cei cu care se află într-o astfel de relație. Inițial, acești lianți sociali sunt exprimați într-o manieră explicită, dar pe măsură ce relația se solidifică, ei devin impliciți.
În mod analog, același mecanism poate fi reperat și în ceea ce privește agregarea diferitelor grupuri sociale. Ele se organizează în jurul unor scopuri comune care nu sunt întotdeauna explicite. Acest tip de raporturi dă naștere mai multor tipuri de codificare care tind să se exprime în reguli sau modele sociale. Ele au rolul de a facilita participarea tuturor membrilor la dezvoltarea grupului. La acest nivel putem vorbi despre relații structurate.
Cu timpul, relațiile structurate tind să se obiectiveze în structuri sociale ample sau instituții. Codificările despre care vorbeam în cadrul relațiilor structurate, devin norme formulate explicit și general acceptate de toți membrii structurii. Există trei elemente care dețin un rol cheie în acest proces: a) condițiile structurale și economice ale diverselor părți sociale implicate; b) logica sistemelor sociale implicate și c) medierea unor persoane individuale sau a unor circumstanțe care favorizează agregarea grupului social.
Scurt studiu de caz: clasa politică românească
O astfel de structură socială bine agregată este clasa politică românească. Bunul simț ne spune tuturor că ceva nu funcționează bine în această amplă structură socială. Când percepem anumite disfuncționalități criticăm, de regulă, acțiunile imediate ale clasei politice, fără a ne da seama că o judecată coerentă a structurii sociale în cauză trebuie să aibă în vedere întreg procesul de structurare și principiile care au stat la baza acestuia. Acțiunile concrete pe care noi le criticăm sunt doar vârful aisbergului. Problemele reale se află mult mai în profunzime.
Prima problemă de fond ar fi aceea că politicienii consideră politica drept fiind exclusiv administrarea polis-ului, ceea ce este eronat. Politica ar trebui să fie mult mai mult decât atât. Politica ar trebui să fie participarea tuturor cetățenilor la formarea unei identități și a unei conștiințe comune tuturor. Prima datorie a clasei politice este să ajute la cristalizarea acestor două elemente extrem de importante pentru viața socială. Când politicienii se consideră doar administratorii unui stat, se instaurează un abis de netrecut între clasa politică și restul populației. Or, atitudinea pomenii electorale denotă o denigrare a demnității umane a cetățenilor, iar politicienii noștri, indiferent de culoare, se dedau constant la astfel de procedee. Ceea ce înseamnă, că dincolo de discursurile populiste, politicienii îi disprețuiesc, uneori în mod inconștient, pe ceilalți cetățeni, iar aceștia îi disprețuiesc, la rândul lor, pe politicieni. Or, un astfel de mecanism social nu poate da roade, ceea ce înseamnă că trebuie schimbat din temelii.
O a doua problemă de fond este cea morală. Decăderea morală, conduce la decăderea umană, iar aceste conduc inevitabil către decăderea clasei politice și a statului în general. Mulți consideră astăzi politica drept fiind ceva imoral sau, în cel mai bun caz, a-moral. Totuși, activitatea politică ar trebui să fie un demers moral prin excelență. Să nu uităm că în Grecia antică, activitatea politică era expresia unor opțiuni etice bine definite. Or, principalul scop al clasei politice românești a fost furtul din banul public, adică ”ciolanul”. Fără excepție! De ce spun asta? Pentru că ideea de opoziție constructivă a lipsit cu desăvârșire din clasa politică românească post-decembristă. Partidele politice românești nu știu să facă opoziție, pentru că scopul lor principal este acela de a ajunge la putere, deci de a pune mâna pe ciolan. Ca să exemplificăm acest aspect ajunge să facem referire la situația politică actuală a României. Este un haos total, iar în ultimii ani atât puterea, cât și opoziția, au dat dovadă de lipsă de responsabilitate.
Deocamdată mă opresc aici. Voi continua mâine încercând să arăt care ar fi principalele principii pe care s-ar putea baza construirea unei altfel de politici!
Recomandări de lectură: Andi, Dan Negru, Presa în blugi, Gabitzu, cristian Lisandru, Geotax, Ana Saliste, Bogdan Antohe, Ioan Usca, Simion Cristian.
