În seara asta voi trece peste haosul politic și economic și voi vorbi despre TIMIȘOARA, mai exact despre Timișoara mea și despre timișoreni așa cum îi percep eu ca timișorean. Există două motive pentru care doresc să abordez acest subiect:
1. O postare a Cristinei despre timișoreni și invidie, care a iscat discuții susținute. Cristina vorbea despre invidia ce există în anumite comunități online din țară, spre deosebire de cea din Timișoara, unde se încearcă o spălare a ruferlor în propria ogradă. La comentarii, Arhi a replicat la un moment dat, cu o oarecare doză de ironie: ”asa e, la bucuresti e naspa, timisoara e miezu….”
2. După șase ani de studenție la Roma mă pregătesc să revin la Timișoara. Au mai rămas doar 10 zile și sunt nerăbdător să revin definitiv în orașul în care am crescut, prin urmare mă simt dator să explic motivele pentru care aștept acest moment cu bucurie.
Fără îndoială, Timișoara are neajunsurile ei, după cum sublinia și Ana Săliște acum ceva vreme, iar noi timișorenii suntem, în general, conștienți de lucrul acesta. Prin urmare, e greu de afirmat, într-un mod apodictic, că ”Timișoara e miezu..” Nu aceasta a fost intenția Cristinei și nu este nici intenția mea. Și totuși, timișorenii, în general vorbind, au ceva ceea ce altora le lipsește, iar acest lucru este dragostea față de orașul în care au crescut! În timp ce locuitorii altor zone ale țării nu au niciun fel de problemă să se mute într-un alt oraș, în timp ce un timișorean dacă pleacă, o face, de regulă, doar cu destinații din afara României.
Acum voi trece la persoana întâi! Pentru mine Timișoara nu este doar un simplu oraș, ci un itinerariu formativ care m-a ajutat la creionarea identității. Sunt ceea ce sunt și cum sunt, pentru că, întâmplător sau nu, m-am născut la Timișoara, am crescut la Timișoara, am mers la școală la Timișoara și am absolvit liceul tot la Timișoara. Cu bune, cu rele, acest itinerariu mă definește. Dacă m-aș fi născut oriunde altundeva eram cu totul altul, poate mai bun, poate mai rău, dar ALTUL. Aceasta nu este aroganță și nici orgoliu nemăsurat ci conștientizarea unei realități valabilă, de altfel, pentru orice român născut în orice alt oraș. Ceea ce îi deosebește pe timișoreni de locuitorii altor orașe este faptul că reușesc să conștientizeze acest lucru.
Aceasta nu înseamnă că timișorenii sunt aprioric mai buni decât locuitorii altor orașe, ci doar că ei își recunosc identitatea, și nu în mod declarativ, ci în mod structural. În mod evident, această caracteristică fundamentală mă face, și ne face, să ne raportăm într-un mod diferit la orașul nostru decât o fac alții. Pentru că Timișoara nu înseamnă pentru mine gropile din drum, mijloacele de transport arhaice, casele monument istoric acaparate de o anumită minoritate etnică, lipsa pistelor de biciclete. Pentru mine, Timișoara este rațiunea pentru care eu sunt ceea ce sunt, iar acest lucru este mai important decât toate lipsurile acestui oraș.
Noi, timișorenii, avem Piata Unirii în sânge, Piața Victoriei în suflet, Complexul studențesc în instinct și stadionul Dan Păltinișanu în minte. Suntem legați de orașul nostru, ceea ce nu înseamnă că suntem aroganți! Pentru mine, Timișoara este miezul, dar nu încerc și nu voi încerca niciodată să trec acest sentiment subiectiv de apartenență printr-un proces de obiectivare pentru a impune și celorlalți Timișoara ca ”miez”. Din contră, aș fi fericit să știu că fiecare român este la fel de legat de localitatea sa natală.
Cam atât. Dacă cineva se simte lezat și mă consideră arogant, îmi cer sincer scuze.
da, bine subliniat
Eu cel putin asa percep lucrurile.
Tot aroganta se numeste si ceea ce ai zis tu
) Ai macar un exemplu de oameni care simt ca localitatea lor este miezul? Ce sa zica cei de la tara? Si ei trebe sa se simte miezul?
@ Andrei
Evident. iti dau un exemplu clar. Am un prieten foarte bun din Barsana, o comuna de pe Valea Izei, Maramures, pentru care Barsana este “miezul”. Si am fost foarte bucuros atunci cand am putut merge sa-l vizitez sa vad cum arata “miezul sau”. Si merita.
Si cat priveste aroganta, daca tu consideri arogant ceea ce am scris nici nu am puterea sa te contrazic
@andrei dacă mai vrei exemple, mai am și eu câteva. O fostă colegă de facultate din Baia Sprie (jud. MM, oraș cu maxim 10.000 de oameni) era extrem de mândră de orașul ei. Avea întotdeauna exemple și povești despre cât de magnific e. Chiar e un loc superb. Dar ea îl iubea cu pasiune.
Alt exemplu e frate-meu. Născut și crescut în Sebeș (jud. Alba) nu ar da orașul ăla pentru nimic în lume. A văzut jumătate de Europă, aproape toată țara și tot nu vrea să se mute.
Oricum, exemple sunt multe. Ideea era că timișorenii sunt mai mândri de orașul lor decât mulți alții. De aici și sentimentul de ”aroganță” pe care îl blamează atâta lume.
Deja doua exemple cu maramureseni
Se pare ca noi timisorenii avem concurenta 
) Dar, again, concurenta asta ma bucura. Mi-ar placea ca toata lumea sa gandeasca la fel. Poate atunci s-ar arunca mai putine gunoaie pe jos si mai multe la cosul de gunoi.
subscriu si eu la aceasta aroganta
aici e altfel – e chiar mai mult decat “acasa” pentru noi
Mi-as dori ca acesta sa fie pragul maxim al arogantei existente in lume
Daca ar fi asa, am avea o lume mult mai buna.
Am trecut prin Timisoara, a fost superb, dar m-am intors acasa…in Ardeal. Cred ca majoritatea oamenilor sunt legati de locul in care s-au nascut datorita emotiilor traite. Iubirea mamei, poznele copilariei, vecinii si tot restul. Acolo te simti “tu” mai mult decat in orice alt loc.
@dalia
Nu stiu daca toti sunt asa. As tinde sa cred ca nu. Din ceea ce observ eu (e strict o observatie empirica) dezradacinarea este o mare problema in societatea romaneasca. Spun asta avand in minte zecile de romani care stau in italia si cu care am avut prilejul sa vorbesc.
Foarte bine structurata ideea….nu stiu daca puteam sa explic ceea ce simt pentru Timisoara si in general pentru Banat. Aroganta mi se pare mai degraba faptul ca bucurestenii fac referire la restul tarii sub apelativul de “Provincie”. Lipsa lor de atasament are si o explicatie din pctul meu de vedere…si anume faptul ca Bucurestiul e un oras imens in care distantele intre diferitele cartiere si puncte ale orasului sunt imense (zeci de km). Ori in Timisoara, Cluj, Sibiu, Brasov etc…distantele sunt mult mai mici, iar reperele de care te poti atasa sunt mult apropiate. Oricum lipsa de coeziune locala se datoreaza in principal comunistilor, cel putin asa percep eu situatia.
PS: ma numar printre oamenii care apreciaza Bucurestiul ca oras, cel putin zona centrala a orasului mi se pare demna de o capitala europeana…restul e cancan
si eu am ramas acum doi ani impresionat de muzeele din Bucuresti.
Foarte interesanta e ideea cu distantele. Sa intrebam un arhitect
) Cristina?
Ramane cum am stabilit: tot Banatu-i fruncea !
distantele sunt relative – daca e sa urmam teoria asta – numai cei de la sate ar putea fi atasati de vatra lor, si culmea ca nu e asa. atasamentul de oras, cred ca tine mai mult de orasul in sine – de ce emana el, nu neaparat de marimea lui. iar despre bucuresti … ei bine da – centrul merita – in rest vai si amar. de fiecare data cand am fost la bucuresti n-am rezistat mai mult de 2 zile, oricat de interesante mi s-ar fi parut muzeele si zona centrala – nu stiu – e o senzatie apasatoare, care nu tine neaparat de cladirile gri – de trafic, tine mai mult de oameni – de locuitorii lui. toata lumea se grabeste – inclusiv in weekend, toata lumea incruntata, toata lumea cu ochelari … de cal ( mai ales fata de cei din “provincie”). sincer mi s-au parut mai atragatoare niste ruine de cetati – decat capitala noastra. macar acolo poti sa stai si sa contempli in liniste trecutu – fara sa te injure cate unu ca ocupi 10cm din traseul lui.
dane, scuze de roman – da sti ca nu ma prea am cu explicatu – axi daca vrei iti desenez cand ne intalnim – cred ca asa o sa intelegi mai repede ce vreau sa zic :d
revenind la ideea cu distantele – un oras se cunoaste treptat – mai ales de locuitorii lui – e ca si dezvoltarea omului pot zice – intai printre vecinii apropiati – apoi se merge mai departe intr-o comunitate ( aprox vreo 7000 loc) – cartier – zone – oras. din punctul meu de vedere – ca sa iubesti un oras – nu trebe neaparat sa-i cunosti toate cotloanele – e de ajuns sa-l simti al tau.
Te respect nu numai pentru ceea ce scrii, ci şi pentru felul în care spui clar şi răspicat lucrurilor pe nume.
Sper ca acest comentariu să nu mai dispară.
Zile pline de frumos alături de cei dragi!
A aparut. Nu imi explic ce s-a intamplat cu celalalt.
Esti sigur ca nu este vorba de personalitatea oamenilor si nu de oras sau de apartenenta la o zona, oarecare ar fi ea?
Cred ca in orice zona a tarii poti gasi oameni ce se mandresc ca s-au nascut/au crescut/au locuit/locuiesc acolo.
@ Marcela
Imi pare rau ca nu ai inteles ideea fundamentala a postului meu. In primul rand, psihologic vorbind, exista patru tipuri de personalitate. Fiecare se naste cu unul dintre ele. Dar mai important decat personalitatea este caracterul, iar acesta se dezvolta in primii 15, 16 ani de viata. Or, ceea ce ziceam eu, este ca ORASUL este unul dintre elementele care influenteaza foarte mult caracterul fiecarei persoane si identitatea sa. Pentru ca, din punctul meu de vedere, ORAS nu inseamna doar strazi, cladiri, institutii, ci inseamna un spirit, o identitate. Or, timisorenii sunt mult mai constienti de lucrul acesta decat locuitorii altor orase.
Imi pare rau dar miezul din dodoasca este Bucurestiul de altfel si buricul Romaniei, dar Timisoara este fruntea !!!
Nu sunt timisoarean, dar mi-ar fi placut sa fiu chit ca orasul unde stau acum e la 60 km de Timisoara; dar in Timisoara nu am prea vazut gropii, sunt si piste de tzoacle ( pe trotuar, in orasul meu avem doua, una se termina in borduri, cealalta e parcare de masini) iar transportul in comun sa mai modernizat, macar de am avea in orasul meu macar 10 la suta din transportul in comun din Timisoara ar fi OK.
Eu stau in Lugoj si imi place orasul chiar daca tinde sa devina un soi de trecere intre comuna si oras si nu inteleg de ce exista un soi de raca intre Timisoara si Lugoj de foarte mult timp.
Salutare!
…Eu sunt din Mizil, Prahova, sunt din Brasov, sunt din Bucuresti sunt din San Giovanni in Persiceto …sunt din toate locurile care m-au format sa fiu om…deci subiectul asta pt mine este unul care tine doar de dorinta de a ridica mai sus propriu orgoliu asociindu-se cu orasul din care provii.
Din cate am experimentat eu oamenii nu sunt foarte toleranti si judeca (orice forma de a descrie sau de a face comparatii este o judecata de valoare) pe oricine si orice. Nevoia de apartenenta este destul de puternica si atunci fiecare incearca sa isi satisfaca aceasta nevoie prin a face din locul in care traiesc un atribut interior ..am stat si in Bucuresti si am vazut cat de frumos dar si cat de urat poate sa fie, am fost si in Timisoara si am vazut cat de frumos sau urat poate sa fie … nici unul nici celalat nu este prea curat insa, ceva ce tine de respectul fata de oamenii care traiesc acolo
Daca ar fi vorba despre sentimentul de iubire fata de amintiri dragi poate ca astfel de articole s-ar numi “Amintiri din copilarie” sau “O parte din sufletul meu”
si nu ar exista comparatii cu alte orase 
Pe vremea studentiei am avut sansa sa merg intr-o tabara organizata pe o insula de 4 km patrati, cu mai putin de 200 de locuitori permanenti ( vara, populatia crestea cu vreo 10 persoane ( studentii respectivi si directorul “taberei”cu familia, daca avea). Tot vara mai apareau si turisti, ceea ce aducea o anumita animatie. Oricum, ideea era alta: locuitorii insulei respective ( cei cu care am stat de vorba in cele 2 saptamani) gaseau ca nu exista loc mai extraordinar decat acela! Nici nu-si imaginau viata in alta parte!Dintre colegii de tabara ( eram 7, de nationalitati diferite) 5 gaseau ca locul lor de bastina este cel mai cel si visau sa se realizeze profesional (si nu numai) doar acolo. Doua persoane gandeau diferit: Aya, o japoneza si eu. Probabil este si chestie de adaptabilitate, sunt oameni carora le place schimbarea, important este sa gaseasca locul care li se potriveste.
Indiferent de parerea fiecaruia, trebuie respectata alegerea facuta. Eventual si inteleasa.
Pacat ca Timisoara si Banatul n-au ramas in…Austro-Ungaria:))