Probabil sunt fiul unei generaţii care l-a citit pe Lessing mult prea devreme, prin urmare sunt destul de sensibil la anumite subiecte. Am scris postul anterior pentru că latura mea sensibilă a fost atinsă de memoria unui eveniment tragic prin amploarea sa.
Am primit relativ repede o replică extrem de dură de la “Ion de la Chiueşti“. În mare îmi spunea că vorbesc prostii, pentru că totul este doar o diversiune şi că generalul Mladic este nevinovat.
Am avut mereu o aversiune viscerală faţă de teoriile conspirative duse la extrem. Prin urmare am scris despre asta aici şi aici. Ceea ce îmi dau seama acum este faptul că la români, conspiraţionistul bolnav face parte aproape întotdeauna din tagma ortodocşilor fundamentalişti. Adică acei ortodocşi care sunt ferm convinşi că doar ei se mântuiesc şi toţi ceilalţi creştini merg în iad.
Conspiraţionistul român un fanatic din punct de vedere religios, iar acest lucru îi permite să spună că ceea ce s-a întâmplat la Srebrenica a fost o diversiune, atâta timp cât sârbii erau ortodocşi, iar cei masacraţi musulmani. Vedem în această atitudine o “totală punere în practică a iubirii propovăduite e Hritos”. Mă întreb, un astfel de creştin nu este mai păgân decât toţi cei 8000 e musulmani ucişi la Srebrenica?
Întreb, nu dau cu parul!
Cineva spunea ca omul e capabil de faptele cele mai abominabile in numele religiei in care crede. Cata vreme are umbrela “credintei” deasupra capului, inumanitatea faptelor dispare si totul este justificat in ochii lui.
Si intotdeauna e mai usor sa iei totul de-a gata asa cum e el spus de “aia care stiu mai bine” (preoti sau ce-or mai fi) decat sa deschizi ochii si sa gandesti putin.
Eu speram ca in sec. XX nu mai exista atitudini de genul asta.