Semnificatia deciziei de la Haga

După cum bine știți, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) de la Haga și-a exprimat ieri punctul de vedere în ceea ce privește suveranitatea regiunii Kossovo, considerând că independența auto-declarată în 2008 nu contravine prevederilor de drept internațional și, prin urmare, aceasta ar trebui recunoscută de cătr statele membre ONU și UE. Totuși, cazul Kossovo rămâne unul extrem de sensibil, iar recunoașterea independenței kossovare atrage după sine mai multe riscuri, inclusiv în spațiul european.

În ceea ce privește statele membre ale UE, 22 dintre ele au recunoscut deja independența Kossovo. Cinci state nu au recunoscut această independență, iar acestea sunt: Spania, Cipru, România, Grecia și Slovacia. Dincolo de spațiul UE, independența Kossovo nu a fost recunoscută de Rusia, China și de toate celelalte state aflate în sfera de influență a Rusiei. Motivele pentru care cele 5 state UE menționate anterior este cât se poate de evident: toate se confruntă pe teritoriul lor cu problema unei minorități etnice concentrate într-un teritoriu restrâns. De curând, catalanii au protestat pe străzile Barcelonei în număr uriaș cerând autonomia Cataluniei. Grecia și Cipru sunt implicate în problema împărțirii insulei cipriote. După conflicte îndelungi înre greci și turci pe insula Cipru, armata turcă a ocupat în 1974 partea nordică a insulei, iar în 1983 a fost declarată Republica Turcă a Ciprului de Nord, un stat recunoscut până astăzi doar de Turcia. În România și Slovacia există, în schimb, probleme cu minoritățile maghiare. În ambele state, aceste minorități sunt concentrate pe arii restrânse de teritoriu unde dețin majoritatea.

Cunoaștem foarte bine reacția lui Laszlo Tokes, cel care a îndemnat maghiarii din Harghita și Covasna să-și ceară autonomia ieșind în stradă, după modelul catalan. Îndemnuri asemănătoare au existat și în Slovacia. Fără îndoială, decizia CIJ va declanșa un val de tensiuni în aceste teritorii, pentru că cei cu dorința de separație vor marja mult pe decizia CIJ ca argument menti să le legitimeze cererile

Dincolo de acest aspect, liniile se strâng și din punct de vedere geostrategic, conturându-se un scenariu demn de vremurile Războiului Rece. Serbia a declarat că nu va recunoaște independența Kossovo, iar Rusia o va susține în acest demers. Date fiind butoiul cu praf de pușcă localizat în regiunile Abahazia și Oseția de Sud Rusia va rămâne extrem de fermă pentru a nu scăpa situația de sub control, în măsura teoretică în care rușii chiar mai controlează ceva acolo. Rusiei se va alătura China și, probabil, celelalte state comuniste.

Dar în acest context, Rusia mai deține (de facto) un teritoriu extrem de fierbinte de care va ține cu dinții, și anume Transnistria. Dincolo de diversele formule diplomatice utilizate, Transnistria se află sub ocupație rusească. După ce rușii au câștigat Ucraina, în ultimile alegeri, ei nu vor fi dispuși să renunțe la ocuparea Transnistriei și pierderea Moldovei din sfera lor de influență, pentru că astfel influența rusească în spațiul Mării Negre se diminuează. Pierderea Transnistriei și o eventuală integrare a Moldovei în structurile euroatlantice ar scoate Rusia definitiv din jocul geostrategic din spațiul Mării Negre.

Acest context pune România într-o situație delicată. Pe de o parte, date fiind problema maghiară, România nu a recunoscut independența Kossovo, dar se va vedea nevoită să o recunoască acum, după decizia CIJ. Recunoscând această independență, vor spori tensiunile etnice, dar, pe de altă parte, România se va afla într-o altă problemă de a negocia problema transnistriană și situația Republicii Moldova. Pe termen lung, dacă Moldova iese de tot de sub mâna comuniștilor iar forțele armate ruse vor părăsi Transnistria, România va avea un cuvânt greu de spus în zonă și va putea susține în mod puternic aderarea Moldovei la UE, ceea ce i-ar trimite pe ruși acasă.Prctic, România nu are prea mult de ales și trebuie să recunoască independența Kossovo, ceea ce îi va cauza mici tensiuni, dar pe termen lung România are șansa de a se impune în zona Mării Negre drept un pion important!

Această perspectivă nu este atât de naivă precum pare. Și spun acest lucru, pentru că o coaliție ruso-sârbească în privința nerecunoașterii independenței nu va rezista, pentru că, foarte probabil, Serbia nu va reuși să mențină o poziție fermă. În 2012 Croația va adera la UE, iar atunci Serbia va fi practic înconjurată aproape în totalitate de state membre UE. În aceste condiții, pentru a nu se izola din toate punctele de vedere, Serbia va demara procedurile de aderare la UE, dar pentru a face acest lucru i se va impune recunoașterea suveranității regiunii Kossovo. Apoi mai sunt în joc fonduri europene pentru economia sârbească și nenumărați alți factori. Prin urmare, nu este greu de prevăzut că, în cele din urmă, Serbia va ceda acestor presiuni, iar Rusia va rămâne singură pe front într-o problemă de care geografic și geopolitic se află, totuși, destul de departe.

Dincolo de aceste aspecte complexe, primul lucru de care România are nevoie este înțelepciune pentru a rezolva problema maghiară, iar dobândirea acestei calități nu este un lucru deloc simplu datorită faptului că aici subintră și diferitele sensibilități etnice care, de multe ori, întunecă rațiunea și dreapta judecată.

Sfoara in tara

About Dan Patrascu