După ce am vizitat Munții Retezat și Băile Herculane, ne continuăm periplul nostru #prinRomania pe urma locurilor minunate nedescoperite incă de cea mai mare parte dintre români.
De data aceasta vom vizita un loc minunat din Banatul de Munte, o adevărată răscruce aflată pe drumul dintre Dunăre și Munții Semenic și neatinsă prea mult de turiști. Ravensca este un sat situat pe coama unui munte departe de tumultul lumii, un loc unde liniștea și tihna sunt principalele caracteristici. Banatul este cunoscut, ăe bună dreptate, datorită multiculturalității, iar acest lucru se poate verifica printr-o vizită la Ravensca, un sat de cehi în care trăiau doar două familii de români atunci când l-am vizitat.
La Ravensca se poate ajunge fie dinspre Dunăre, pornind din localitatea Berzasca, fie dinspre Bozovici – Dălboșeț după un urcuș anevoios ce șerpuiește printr-o pădure încă bogată ce fură privirea cu ipostazele ei sălbatice. Atunci când am vizitat Ravensca (acum vreo 5 ani) drumurile de acces nu erau asfaltate și, din câte știu, nu sunt nici acum, dar poate că acesta este un lucru pozitiv în anumite aspecte, pentru că doar așa poate căpăta valențele unui drum inițiatic către un loc care după un drum asfaltat ar putea părea orășenilor drept fiind golit de conținut.
Acolo pe coama muntelui, la întretăierea mai multor drumuri și văi se află centrul satului format, evident, dintr-o biserică de culoarea zăpezii, mică dar extrem de îngrijită. Lângă biserică se află școala primară și aceasta mult mai îngrijită și mai curată decât multe școli de oraș. De acolo casele se răsfiră ca undele unui lac în jurul unei pietre aruncate accidental pe coama muntelui și pe văi în jos. Casele sunt îndeobște micuțe și viu colorate, cu ogrăzi destul de încăpătoare și bine îngrijite, ceea ce vorbește de la sine despre hărnicia locuitorilor.
Ceva mai departe de centrul satului există un loc desprins din basme străvechi. De acolo, de pe coama unui munte poți vedea la stânga un munte și mai înalt (Munții Semenic) care toamna sunt deja înzăpeziți, iar în partea dreaptă, privind în jos pe o vale tot mai largă, se poate vedea Dunărea care se ostenește să treacă prin munți, formând un loc minunat în România: Clisura Dunării. Ravensca este un adevărat loc de mas la o răscruce de drumuri de unde nu ai mai vrea să pleci, în primul rând pentru că este greu de decis dacă să pornești pe munte sau spre Dunăre. În aceste condiții, mai bine rămâi în continuare la Ravensca. Ai de ce!
Oamenii de acolo sunt extrem de ospitalieri. Am ajuns acolo când cu un prieten făceam cicloturism prin Munții Banatului. Am pornit din Bozovici dimineața și am ajuns în jurul prânzului la Ravensca. Nu cunoșteam pe nimeni acolo. Când am ajuns satul părea pustiu. Ne-am pus să ne odihnim la umbra unui nuc de lângă biserică. Tocmai avea loc o slujbă, pentru că era duminică. Fiind îmbrăcați cu costumația clasică pentru practicarea ciclismului am decis să nu intrăm. Nu după mult timp slujba s-a terminat și oamenii au ieșit. Cred că tot satul fusese la biserică, de aceea era așa de pustiu cu doar câteva clipe înainte.
Foarte multă lume a venit să ne salute, să ne întrebe ce vânt ne adusese pe acolo. Erau toți cehi, dar ni s-au adresat în limba română! Păreau foarte preocupați de efortul pe care îl depusesem. Mai muți ne-au invitat la masă în casele lor. Am fost luați prin surprindere de această ospitalitate rar întâlnită. Ne fâstâceam. Am încercat să refuzăm, dar nu se putea nici în ruptul capului. În final, am ajuns să luăm prânzul în casa unei familii din Ravensca. Nici mai știu cum s-a ajuns să mergem tocmai la acea familie la câți s-au oferit. Nu mai știu exact ce am mâncat, îmi amintesc doar o ciorbă de cartofi extraordinară, care l-ar face, probabil, invidios chiar și pe Adi Hădean. Am mâncat foarte bine. Noroc câ în acea zi mai trebuia să ajungem doar până la Berzasca, prin urmare aveam doar de coborât cu bicicletele.
Când am plecat foarte mulți oameni au venit la ieșirea din sat pentru a ne saluta. Ne-am despărțit promițând că voi reveni. Spre rușinea mea până astăzi nu am reușit să-mi țin promisiunea. Sper să nu se fi supărat pe mine minunații locuitori din Ravensca.
P.S. Îmi cer scuze pentru poze! Atunci când am fost la Ravensca nu aveam aparat digital. Pozele respective sunt dosite undeva dar momentan nu am avut acces la ele. Aceste poze le-am primit de la o prietenă care a fost de curând la Ravensca. Din cauza vremii, insa, pozele acestea nu spun totul despre frumusețea acelui loc.
E clar ca este frumos… chiar si din aceste poze.