Foto: Alex Dudău
Chinezu’ este unul dintre puținii așa-numiți ”A-Listeri” care pune foarte mult suflet în blogging, iar ceea ce este mai demn de admirație, este faptul că el nu pune suflet doar în ceea ce face/scrie el ci pune suflet în tot ceea ce înseamnă blogosfera românească, cu bune și cu rele, cu eternele discuții sterile, dar și cu proiectele interesante menite să aducă o rază de lumină și în offline. În această perspectivă cred că trebuie citite postările sale din ultima vreme referitoare la blogosfera românească: ”frăția bloggerilor mari întru ciuda celor mici”, frustrarea ca cel mai mare inamic al bloggerului și, last but not least, articolul referitor la conținutul de calitate din blogosferă, o veritabilă pledoarie împotriva acelora care afirmă că sunt tot mai puține articole de calitate pe bloguri. Pornind tocmai de la acest ultim articol aș dori să schițez și eu câteva idei, dar mai întâi câteva premize!
Premize
1. Acest material nu se dorește a fi nicidecum de genul ”bloggerii mari vs. bloggerii mici. Ce răi sunt primii și ce dezavantajați sunt cei din urmă”. Cei care îl vor interpreta în acest sens, deturnează sensul postării de față.
2. Acest material nu este o comparație a blogurilor ce vor fi citate, ci înșiruirea unei părți infime din blogurile pe care este publicat conținut de calitate.
Să purcedem așadar.
Blogosfera românească a crescut exponențial în ultimii patru cinci ani, iar numărul blogurilor existente ajunge în sfera zecilor de mii, dintre care mai puțin de jumătate sunt bloguri active. Din câte știu eu, cel mai recent studiu făcut de cei de la Zelist în acest sens raporta pe luna septembrie 2010 un număr de 59.017 bloguri, dintre care aproximativ 22.000 sunt active. Aceste numere ne duc deja la o primă concluzie, cred eu elocventă: este imposibil să urmărești toate blogurile active pentru a emite apoi judecata de valoare conform căreia pe bloguri ar apărea tot mai puțin conținut de calitate. O astfel de afirmație generalizatoare îl discreditează din start pe emițătorul ei!
Putem trece astfel la un al doilea aspect, și anume zgomotul din jurul blogosferei, zgomot pe care îl provoacă celelalte canale Social Media și New Media prin care mulți bloggeri își promovează conținutul. Tot conform celor de la Zelist, pe lângă bloguri mai există cam 1,5 milioane Tweeturi pe lună, la care se adaugă Facebook, LinkedIn, Digg, Youtube ș.a.m.d. Dincolo de socializare, toate aceste platforme sunt utilizate pentru promovarea de conținut, lucru ce nu este absolut deloc rău în sine. Numai că atunci când câteva mii de bloggeri încearcă să-și promoveze conținutul pe aceste canale se creează un zgomot teribil în lupta pentru vizibilitate și, de multe ori, se pare că cel mai vizibil este cel care strigă mai tare. Din aceste motive, se întâmplă adesea să cădem sub tirania cantității: cât mai mulți followeri, cât mai mulți prieteni pe FB, cât mai multe Like-uri și tot așa, ceea ce nu este altceva decât un fel de manelism 2.0.
Să presupunem, acum, că o persoană caută spre lectură conținut de calitate. Fără să vrea, această persoană va fi lovită pe una dintre rețelele sociale de cei care strigă mai tare, pentru că aceea tind să aibă o vizibilitate mai bună. Or, există o teorie conform căreia un produs bun (în cazul nostru conținutul 2.0) nu va fi promovat niciodată printr-o campanie ”agresivă”, în timp ce un produs mai puțin bun va avea nevoie de o campanie cât mai ”agresivă” și susținută. Prin urmare, nu trebuie să considerăm că cel care strigă mai tare și provoacă mai mult zgomot în 2.0 este, în mod aprioric, emițătorul unui mesaj de calitate. Astfel, un potențial consumator de conținut blogosferic va putea ajunge ușor la concluzia că ”se scrie tot mai puțin conținut bun pe bloguri” și pentru acest lucru nu poate fi blamat, decât dacă perseverează în această afirmație fără să încerce a ajunge și la cei care fac mai puțin zgomot. Putem concluziona așadar: nu toți cei ce creează mult zgomot produc conținut de calitate și viceversa!
Un al treilea punct pe care aș dori să-l ating este bloggingul de plăcere vs. bloggingul ca profesie. Probabil că acesta este și punctul cel mai echivoc. La fel de probabil că în tratarea acestui punct unii vor reveni la sterila dezbatere bloggerii mari vs. bloggeri mici, deși, după cum am spus, este departe de intenția mea. Nu fac decât să constat că există două categorii diferite de bloggeri. Unii sunt cei care scriu din plăcere, iar scriitura lor este tihnită, bine modulată, de multe ori imprevizibilă, dar mereu plină de încărcătură intelectuală, literară, artistică, culinară etc. De cele mai multe ori acești bloggeri sunt cei care nu sunt absolut deloc interesați de Zelist, nu își consultă obsesiv contul de Analytics (dacă au unul?) și nu sunt deloc interesați de trafic. Pentru ei nu este deloc important dacă sunt citiți de 1, 10, 100 sau 1000 de cititori. Pentru ei blogul este o întruchipare al lui homo ludens, iar scrisul este practicat pentru efectul să cathartic, pentru că, nu-i așa, primejdia mărturisirii este mereu însoțită acea teribilă teamă de a fi doar tu cu tine însuți, privindu-te în oglindă. Majoritatea bloggerilor din această categorie au cititori puțini deși scriu conținut de calitate. Și sunt mult mai puțini vizibili.
Categoria bloggerilor profesioniști sau cvasi-profesioniști este constituită de acei bloggeri care trăiesc (exclusiv sau parțial) din blogging. Pentru mulți dintre ei scrisul devine un must, un automatism și din această cauză, uneori calitatea conținutului scade. Oamenii încep să fie tot mai preocupați de trenduri, de statistici, de tot felul de KPI-uri, puncte ROI, captarea lead-urilor, producerea de conținut optimizat pentru motoarele de căutare ș.a.m.d. Acesta nu este nicidecum un lucru rău, ba dimpotrivă, dar cititorilor neavizați li se vor părea mult prea tehnic un astfel de conținut, iar tendința de bază este să catalogăm greșit un conținut pe care nu îl înțelegem în totalitate, ceea ce poate duce la constatarea că pe bloguri se scrie tot mai puțin conținut de calitate.
Aceste două categorii de bloggeri nu sunt antagonice, ci complementare iar situația ideală ar fi aceea în care blogosfera ar putea crea anumite punți de comunicare între ele. Dar pentru aceasta este nevoie de altruism din partea trendsetter-ilor și înțelegere din partea celor care bloguiesc din plăcere. Din punctul meu de vedere, blogosfera românească (dar în general tot mediul 2.0 românesc) poate deveni un bloc unitar din punct de vedere calitativ atunci când va exista această simbioză. Către asta ar trebui să tindem. Chiar aș fi curios ce părere au A-listerii în acest sens.
Exemple
Cred că acest material nu ar fi complet dacă nu aș veni cu exemple concrete de conținut calitativ în blogosferă. Daria scrie din Blaj, jud. Alba, la doar câțiva km de Maka, iar ceea ce scrie ea este plin de încărcătură, iar un exemplu elocvent în acest sens poate poate fi articolul despre Brâncuși….redus la Masa Tăcerii. Iar când citesc Gulaschsuppe mă apucă o poftă de mâncare la fel de mare ca atunci când citesc eBucătăria sau Adi Hădean. Pozele lui Alex Dudău și Alex Mazilu îmi provoacă un fior interior ce-mi sensibilizează timbrul estetic și mă cufund într-o lume care este mult mai frumoasă privită prin obiectivul aparatului foto. Tot ceea ce scrie Gabitzu nu este altceva decât o versiune poetică a vieții, în timp ce relatările Nebuloasei de la meciurile de baschet nu sunt altceva decât o versiune ”epicizată” a poeziei. Relatările lui Groparul îmi aduc mereu zâmbetul pe buze, pentru că, pur și simplu, nu poate fi altminteri. De la Manafu sau Dan Caramidariu am mereu ceva de învățat. Este drept, lucruri total diferite, dar care merită toate învățate (cel din urmă ar fi util dacă ar scrie ceva mai des). Când sunt în căutarea unui cadou, Dellines este blogul potrivit pentru a mă scoate din încurcătură (și btw. are mai mulți vizitatori decât alți bloggeri care se consideră deja mijlocii).
Lista tot poate continua cu: Adi Dragos, CristinaTM, Cristian Sitov, Blog de contabilitate, Gabriela Savitsky, Ioan Usca, Daciana, Dono, Adrian Ciubotaru, Dan Stefancu și lista poate continua la nesfârșit. Am spicuit aleatoriu, mai mult din memorie, dar cred că aici este deja destul material de calitate pentru două zile de lectură blogosferică. Atunci, mai poate spune cineva că apar tot mai puține articole de calitate?
Aștept opinii.
Sunt foarte multe bloguri de valoare care nu sunt cunoscute. Cred ca ar trebui promovate cat mai bine!
Corect
Dane, cu tot respectul, cel din urma la care faceai tu referire – si iti multumesc pentru apreciere – a renuntat la a mai scrie. Din lipsa de timp, dar, mai ales, din cauza unui sentiment de maxima inutilitate de care am mai vorbit. Nu stiu de ce as face-o, nu stiu la ce ajuta….
Dan
Dane, eu zic sa ”reevaluezi” si tu situatia. Scrie macar ca sa aiba Google-ul ce sa caute. Poate cuvintele tale vor ajunge la un moment dat si la cine trebuie.
Bun gasit! E voie?
Daca da, e bine ca uite asa mai invatam si noi, ceilalti, cate ceva.
Scuze de deranj.
Interesantă analiza şi lăudabilă strădania de a cuprinde în concluzii un fenomen atât de amplu.
Eu, un blogger cât se poate de amator, subscriu la cele spuse de tine, cel puţin în măsura în care sunt fan puideblog şi Gulaschsuppe.
Subscriu integral la articolul tau. Bloggerii din A-list incep sa traga foaste mult continut din statistici, frustrari, metode de promovare, marketing afiliat… Incat de multe ori prefer sa urmaresc bloguri necunoscute cu continut de calitate decat un conglomerat de posturi puse ca sa fie mult non-continut. Sunt cativa dintre bloggeri care au ajuns sa scrie doar recenzii de produse si care pe mkine una, m-au pierdut ca cititor.
Astept de la bloggeri (mai ales cei mari) idei, provocari, dezbateri si nu doar continut doar ca sa se noteze o activitate constanta si intensa.
iti multumesc mult D.
Ai o memorie uluitoare.
Eu zic că e destul pentru 4 ani de blogging. E destul, chiar, şi pentru o viaţă.
Felicitări.
Negreşit, blogosfera românească este oglinda heteroclită a societăţii româneşti. În 2007, când am descoperit-o (printr-un search la întâmplare să văd ce mai face dl. Năstase, ştiind că este ziua lui de naştere) am fost încântată – de-a dreptul încântată! – de calităţile bloggerilor descoperiţi rând pe rând. Intelectuale. Artistice. De comunicare. De sensibilitate. Brusc, nu m-am mai simţit izolată şi singură (pe atunci, în jurul meu tălăzuia o mare portocalie ameninţătoare care nu-mi dădea nicio speranţă) şi am descoperit oameni care gândesc ca mine şi chiar mai profund decât mine, tineri talentaţi şi cu un “condei” iscusit. Nu pot spune că am legat multe prietenii – dar s-a întâmplat ca-n viaţă (elanuri şi deziluzii) – am câştigat, însă, sentimentul că aparţin unei lumi (fie ea şi virtuală) care, la o adică, este acolo, undeva. Am câştigat şi două mari prietenii la care ţin foarte mult. Una este cea a Corinei Creţu – un politician e-xem-plar -, aproape neverosimil de solid construită ca şi caracter într-o lume dispusă compromisului de orice fel. Sigur, cu riscul de a-mi atrage antipatia unora, cea mai mare realizare a vieţii de blogger a fost întâlnirea cu Ion Iliescu care a avut inspiraţia de a participa la o Întâlnire a bloggerilor, într-un banal club bucureştean. Am avut, astfel, ocazia, să-l întâlnesc pe politicianul cel mai important al ultimilor 21 de ani (că vrem sau nu), să-i înţeleg preocupările (cred) şi să mă bucur de uluitoarea lui omenie (când m-a vizitat la un spital bucureştean unde eram internată, şocând pe toată lumea de pe-acolo, pe mine, o ilustră necunoscută).
Sigur, am trecut şi prin avatarurile provocărilor, jignirilor şi tachinărilor. Unii mă suspectează şi acum că-s nu ştiu ce agentă.
Un articol, iată, cu rol maieutic.
Mi se par asa de fara rost vesnicile discutii despre A-List bloggers si despre continut de calitate. Blogurile bune si le alege fiecare cititor in parte. Exista o multime de bloguri bune pe subdomenii wordpress sau blogspot care insa nu sunt descoperite. Am facut referire la asta si eu candva, tot cu plecare de la un artcol chinezesc
prezenta blogului meu in acest articol ma onoreaza si ma bucura mult de tot. pe de alta parte, lumea mea virtuala nu e impartita in A-listers si bloguri mici, ci doar in bloguri care imi plac. nu cred ca citesc vreunul din “bloggerii mari” pentru ca, oricat de ciudat ar suna, habar n-am care-s aceia. dar un lucru stiu sigur: ca nu citesc decat ce-mi place.
Dane, felicitări pentru articolul ăsta şi mulţumesc pentru reclamă, chiar dacă nu ştiu cât e de meritată