Concluzii dupa protestele din 19 ianuarie

Protest la Universitate

Am urmărit cu sufletul la gură desfășurarea protestelor de astăzi, 19 ianuarie și mi-am dat seama că oricât de mult ar protesta lumea, nu se va schimba absolut nimic în ceea ce privește conducerea României.

Este limpede că astăzi la București a avut loc protestul cel mai substanțial din punct de vedere numeric și lucrurile puteau deveni periculoase pentru Traian Băsescu, drept pentru care cred că ordinul era extrem de clar: ”dispersați mulțimea cât mai repede”. După acest ordin totul s-a petrecut ca la carte. În mulțime erau infiltrați oameni ai Jandarmeriei și ai serviciilor secrete. Aceștia au dat foc la câteva pancarte și astfel MAI și-a justificat intervenția.

Lucrurile au mers repede pentru că toți participanții la miting au venit cu gânduri pașnice. Iclusiv ultrasii, dacă aceștia chiar au existat. Cert este faptul că în momentul în care jandarmii au intrat în mulțime, ei nu aveau în față niște huliganii de pe stadioane, ci niște oameni extrem de simpli. Dacă acei tineri erau huligani lucrurile degenerau și ieșea totul ca duminică seara în Piața Unirii. Huliganii au experiența confruntărilor cu jandarmii și știu să se confrunte cu aceștia chiar și cu mâinile goale, iar aceste confruntări fac victime în ambele tabere, oricât de bine ar fi echipați jandarmii. Or, astăzi jandarmii s-au năpustit asupra unor mielușei care nu au făcut altceva decât să se retragă. Huliganii nu s-ar fi retras, ci ar fi rămas compacți și s-ar fi luptat realmente cu jandarmii.

Prin intermediul Jandarmeriei și a serviciilor secrete, Traian Băsescu a tras un semnal de alarmă care ne spune că el nu se va opri aici. Traian Băsescu ne-a demonstrat cum poate dispersa o mulțime de oameni într-o singură oră. Nu este nevoie decât de maximum 10 oameni infiltrați în mulțime și un efectiv impunător de jandarmi.

Tragic și trist, dar Traian Băsescu nu va pleca de la Cotroceni decât dacă serviciile secrete vor trece de partea protestatarilor.

Sfoara in tara

About Dan Patrascu