Cel care striga in pustie

A curs multă apă pe Bega de când Cel care strigă în pustie nu și-a mai făcut auzită vocea în mediul virtual. Pentru toate există cel puțin o explicație logică, sau poate doua. Prima, dar cea mai puțin importantă, este găsirea unui loc de muncă la Bosch Communication Center din Timisoara, eveniment care mi-a schimbat din temelii modul de planificare a timpului.

A doua explicație, și totodată cea mai importantă, sună cam așa: începând cu data de 3 septembrie 2010 am intrat și eu în rândul oamenilor serioși și m-am însurat. La sfat deocamdată. A fost cu siguranță una dintre deciziile cele mai importante pe care le-am luat în ultimii 26 de ani și nădăjduiesc că este, în aceeași măsură, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat până acum sau pe care le voi lua în viitor.

Deși au fost invitați doar prietenii cei mai apropiați și, evident, rudele, sala de la Mall a devenit neîncăpătoare. Emoțiile au fost la fel de mari dar, cum necum, am reușit să exprim un ”da” destul de hotărât după cum a apreciat asistența. Restul e istorie. Când vor încolți ”mlădițele” verii viitoare voi face și cununia religioasă și nunta cea mare, prilej cu care și invitații vor fi mai numeroși.

Accept orice formă de felicitări sau urări de bine !

Despre #timisoaranoastra am scris AICI și AICI, prin urmare nu ar mai fi prea multe de zis. Din păcate mi-a sărit astăzi în ochi un exemplu grăitor pentru tendința unora de a ironiza și critica gratuit proiectul #timisoaranoastra. Să vedem despre ce este vorba!

Se dă știrea următoare referitoare la faptul că o mână de imbecili au atacat ieri cu pietre autocarul celor de la CFR Cluj. Știrea a apărut pe toate fluxurile de presă. Eu am ales varianta stiridecluj.ro pentru că asta m-a supărat. De ce? Cei de la stiridecluj.ro au și cont de Twitter. Evident, au ciripit știrea și pe Twitter. Ceea ce mi se pare, însă, strigptor la cer este că cei de la stiridecluj.ro au adăugat știrii și hashtag-ul #timisoaranoastra. Acest demers mi se pare extrem de discutabil și nu înțeleg ce legătură avea #timisoaranoastra cu ceea au făcut acei pseudo-suporteri timișoreni. Personal am două explicații pentru demersul celor de la stiridecluj.ro:

1. Fie au adăugat hashtagul din rațiuni de PR, având în vedere că acesta a fost unul dintre cele mai populare hashtaguri din ultimile zile;

2. Fie au dorit să aplice o corecție ”twitterească” tuturor celor care au scris despre proiect, alăturând ironic tot ceea ce înseamnă un proiect util cu o atitudine total greșită a unor oameni care nu au prea multe în cap.

Oricum ar fi, o astfel de alăturare nu își are rostul. În primul rând pentru că sunt două lucruri total diferite și, în al doilea rând, pentru că atitudinea acelor derbedei nu este nicidecum reprezentativă pentru spiritul timișorean. De altfel, și Mos Califar condamna tot pe Twitter Banatul din cauza acelor ființe bipede. Inclusiv acest lucru mi se pare regretabil, deoarece 5 huligani nu reprezintă deloc Banatul. Am putea oare să hulim Anglia doar pentru că huliganii englezi fac ravagii când își părăsesc insula? Evident că nu! La fel stă treaba și cu Banatul. Mai există și pe la noi ființe care au cap doar ca să nu plouă în gât și își varsă frustrările aruncând cu pietre. Acești ”ultrași” nu reprezintă un oraș sau o zonă geografică, ci o categorie de ființe bipede involuate care pot fi reperabile peste tot. Dacă în Timișoara au fost 5, la București sunt cu zecile, la Berlin cu sutele și la Londra, probabil, cu miile. Prin urmare, cred că ar fi dezirabilă o mai mare circumspecție înainte de a alătura două evenimente petrecute în aceeași zi.

Tainele unui oraș nu pot fi descoperite sau redescoperite decât atunci când ai cu cine să le împărtășești, pentru că descoperirile solitare, oricât ar fi ele de importante, nu îți pot oferi acel gust al împărtășirii care crește savoarea oricărui mister. Fiind într-o oarecare măsură conștient de acest aspect am pornit sâmbătă dimineață spre Catedrala din Timișoara, locul unde urma să mă întâlnesc cu ceilalți bloggeri care erau nerăbdători să cunoască Timișoara. Dimineața era răcoroasă și nimic nu părea să prevestească acea căldură meteorologică și sufletească ce avea să anime un proiect organizat cu multă sârguință și implicare de Nebuloasa și Cristina.

Când am revenit eu din Italia, detaliile organizatorice erau deja stabilite aproape în totalitate. În acest context, contribuția mea la acest proiect a fost alegerea ghidului. Cunoscându-l pe Dan Cărămidariu încă de pe vremea când ștergeam cu coatele colbul de pe băncile liceului nu am ezitat nicio clipă să-l propun ca ghid, cu atât mai mult cu cât este și el blogger. În cele din urmă propunerea mea s-a dovedit a fi providențială pentru că Dan a făcut o treabă excepțională, iar aceasta este părerea participanților, nu doar părerea mea. Ghidul nostru s-a evidențiat prin dibăcia de a nu turui pur și simplu niște date sau informații, integrându-le într-o poveste fascinantă despre ceea ce a fost Timișoara, ceea ce este ea acum și ceea ce ne-am dori cu toții să fie pe viitor. (un exemplu: cred că toți participanți își amintesc de proveniența cuvântului ”fraier” pe care Dan ne-a explicat-o la un moment dat).

Chiar dacă sunt născut și am crescut în Timișoara, sâmbătă am aflat destule informații noi despre orașul în care trăiesc. Am avut ocazia să vizitez Muzeul de Artă găzduit în Palatul Baroc și să admir expoziția Corneliu Baba, un pictor despre care am tot auzit dar ale cărui lucrări nu le văzusem până sâmbătă. Am avut ocazia să mă plimb (după mai mult de 10 ani) cu un tramvai vechi fabricat la Timișoara în ”epoca de aur”. Evident, tramvaiul era reamenajat special pentru scopuri turistice, având, cel puțin teoretic, și climă.

Makavelis foarte serios in timpul unui interviu

#TimisoaraNoastra mi-a oferit ocazia să cunosc oameni (pentru că înainte de bloggeri suntem toți oameni) pe care demult mi-am dorit să-i cunosc. Andrei Crivăț, spre exemplu, este inconfundabil știind să spună mereu o glumă și să înveselească atmosfera. M-am bucurat să o cunosc și pe Tomata cu Scufita, iar bucuria mi-a crescut și mai mult atunci când am observat că eram mai roșu decât ea ). Makavelis este cu totul altfel decât mi l-aș fi imaginat. În poză îl puteți vedea concentrat în timpul unui interviu.

Apoi cum să nu-mi aduc aminte de discuția din Scârtz, atunci când la masă ne-am așezat în formație completă cei trei Dani (Stefancu, Cărămidariu și subsemnatul), Adi Dragos si Boghi. Acum probabil mulți se vor șoca citind următoarele rânduri. Principalele teme de discuție au fost istoria creștinismului, teologia, deosebirile teologice dintre confesiunile creștine sau valorile creștine în Europa de azi. Acum serios, cine și-ar fi putut imagina că De ce? ar putea participa cu mare interes la astfel de discutii? Ei bine, a făcut-o și discuția nu a ajuns la capăt căci Nebuloasa ne strunea să o luăm iarăși la picior. Prin urmare, va urma o continuare . oricu, principalul participant la discuție a fost Adi Dragos, lucru care nu m-a mirat pentru ca si in intalnirile anterioare mi-a lăsat impresia de blogger interesat și de ”chestii serioase”.

Evident trebuie să le menționez și pe Corina Georgescu, mama acestui proiect pe plan național și Ana Bulgăr, responsabila plină de entuziasm a proiectului #prinRomania.

Trăgând linie, #TimișoaraNoastra mi s-a părut un proiect extrem de benefic pentru Timișoara și extrem de util pentru bloggeri. Îi aștept acum pe haterii de serviciu care trebuie să-și facă datoria și să blameze inițiativa

Poze

La inceput de drum

Bloggerii se culturalizeaza la Opera din Timisoara

Tramvaiul minune: surpriza organizatorilor

In tramvati, o sedinta gratuita de sauna

Ceea ce eu am numit #churchtweetmeet

Acum câteva zile scriam despre protestul comun al bloggerilor italieni împotriva unui proiect de lege care ar afecta libertatea de exprimare în spațiul online. În acel moment nu am dorit să explicitez mai mult problemele cu care se confruntă internauții din Italia, considerând că trebuie să fac acest lucru în cadrul unui reportaj mai amplu și bine documentat despre proiectul de lege în cauză, despre modul în care acesta știrbește libertatea de exprimare a bloggerilor și despre reacțiile pe care această dezbatere le-a generat atât în blogosfera italiană, cât și în dezbaterea politică. O tentativă în acest sens am citit pe blogul Suddent, dar informațiile pe care le conține sunt destul de vagi, trunchiate și, uneori, chiar false (suma amenzii).

Cum a început totul

Proiectul de lege privind interceptările telefonice, electronice și ambientale a fost depus la Senatul italian în data de 11 iunie 2009 de către Ministrul Justiției, Angelino Alfano, conform informațiilor ce pot fi verificate pe site-ul oficial al Senatului italian. Proiectul de lege în cauză face parte dintr-o serie de măsuri pe care guvernul Berlusconi dorește să le implementeze cu orice preț. După un an de dezbateri proiectul de lege încă nu a fost promulgat iar principalele sale prevederi se referă la interceptările telefonice. Interceptările telefonice pot fi făcute doar în cazul infracțiunilor grave care sunt pedepsite cu mai mult de 5 ani de închisoare. Orice telefon poate fi interceptat pe o perioadă de 75 de zile. cu o prelungire de 15 zile în cazuri excepționale. Controversele cele mai mari a proiectului de lege referitor la interceptările telefonice apar atunci când acesta încearcă să limiteze libertatea presei. Conform noilor prevederi, jurnalele pot publica doar informațiile pe care Parchetul le-a făcut publice, jurnaliștii și editorii care încalcă aceste prevederi urmând a fi pedepsiți cu 6 luni de închisoare și amenzi usturătoare.  (Mai multe informații despre forma actuală a proiectului de lege puteți găsi AICI).

În ultimii ani, jurnalele italienești au publicat numeroase informații secrete folosindu-se de sursele pe care le aveau în interiorul Parchetelor. Majoritatea dezvăluirilor de acest gen îl aveau în centru tocmai pe premierul Silvio Berlusconi, prin urmare acest proiect de lege a fost perceput de opinia publică din Italia drept un pachet de prevederi menite să-i asigure liniștea premierului.

Problema bloggerilor

Deși proiectul de lege este în discuție de mai bine de un an, problema bloggerilor a ieșit la suprafață doar în ultimele săptămâni. În luna iunie 2010 proiectul de lege referitor la interceptările telefonice se afla în dezbatere la Senat. În acest context grupul parlamentar PDL (Popolo della Liberta, partidul lui Berlusconi) au introdus un amendament prin care activitatea bloggerilor este echivalată cu demersul jurnalistic, astfel încât bloggerii au obligația de a rectifica un anumit articol dacă acest lucru le este cerut de organele competente. Această rectificare trebuie să survină în decurs de 48 ore de la emiterea cererii, în caz contrar se va emite o amendă ce poate ajunge la 12.550 EUR (mai multe detalii în textul oficial al proiectului de lege pe care îl puteți consulta AICI).

Având în vedere că pentru 99% dintre bloggeri italieni (detalii AICI) suma de 12.550 este una la care nici nu visează, măsurile propuse de guvernul Berlusconi se dovedesc a fi o adevărată cenzură prin intermediul unor amenințări de ordin financiar. Prevederile proiectului de lege sunt aberante din mai multe puncte de vedere.

1. La nivel practic, ce se întâmplă cu un blogger care scrie o știre apoi pleacă 4 zile în concediu? Cererea de rectificare va fi emisă, dar nu va ajunge în timp util la cunoștiința bloggerilor, iar ei vor fi nevoiți să plătească amenda. Bloggerii italieni sunt realmente șocați de o astfel de perspectivă, iar blogul ”Solleviamoci” aduce în discuție tocmai această problemă, la care Berlusconi și cei de la putere încă nu au reușit să dea un răspuns.

2. Unul dintre principalele vicii al acestei prevederi constă în faptul că blogurile sunt puse pe aceeași treaptă cu site-urile unor publicații precum Corriere della Sera sau Repubblica. Este incredibil, dar există politicieni care chiar susțin acest lucru. De exemplu senatorul UDC Amedeo Ciccanti este de părere că atât bloggerii cât și ziarele sunt operatori de informații, prin urmare trebuie să se supună cu toții acelorași norme de procedură penală, considerând că o diferențiere între bloggeri și jurnaliști în funcție de diversele tipologii de platforme informaționale pe care le folosesc ar fi doar o dovadă de ingenuitate.

În mod evident, un astfel de punct de vedere poate fi cu greu acceptat chiar de către colegii de partid ai domnului Amedeo Ciccanti. Într-un interviu recent, deputatul UDC Roberto Rao afirmă clar că blogurile și site-urile de știri nu pot fi echivalate. În opinia domnului Rao, site-urile de știri sunt structuri bine organizate cu un cod deontologic și reguli de anchetă clare, iar acestea trebuie respectate de către toți colaboratorii. În cazul blogurilor nu prea poate fi vorba de așa ceva în opinia domnului Rao. Fiind un instrument diferit de informare, blogurile nu pot fi echivalate legal cu instituțiile mass-media. În acest caz, bloggerilor le-ar fi frică să mai scrie ceva, pentru că vor fi trași la răspundere dacă informațiile date de ei vor fi dezmințite ulterior, iar acest lucru ar conduce la o veritabilă cenzură și ar afecta libera circulație a informațiilor.

Blogosfera italiană însăși i-a răspuns domnului Ciccanti într-un mod foarte coerent și argumentat prin vocea bloggerului Il NIchilista, al cărui material a fost preluat de principalele publicații din Peninsulă. Într-un limbaj foarte elevat și coerent, Il Nichilista combate tezele propuse de Ciccanti, arătând că principala regulă de control a informațiilor din blogosferă ar putea consta în extinderea prevederilor art. 8 din legea privind libertatea presei și asupra blogurilor.

Reacția mediului online italian

Reacțiile internauților italieni nu s-au lăsat așteptate, deși șansele de a se schimba ceva sunt destul de reduse. Săptămâna trecută bloggerii italieni au ieșit în stradă protestând în Piazza Montecitorio împotriva prevederilor menționate anterior. Din păcate participarea în rândul bloggerilor a fost destul de redusă, după cum menționează și Arianna Ciccone pe site-ul oficial de protest împotriva legii interceptărilor, valigiablu.it. În acest context se cuvine a iniția o dezbatere ulterioară referitoare la transformarea modalităților de protest în epoca IT. Oare în zilele noastre mobilizarea oamenilor în jurul unui scop poate avea ca unic indicator numărul participanților la un miting?

Greu de spus, cu atât mai mult cu cât vorbim de mediul online. Mobilizarea maselor în jurul unui scop se face astăzi prin intermediul rețelelor de socializare. În acest context merită menționat că mișcarea de protest împotriva proiectului de lege referitor la interceptările telefonice are și o pagină pe facebook care numără deja peste 7000 de aderenți.

Un altă formă de protest destul de interesantă o putem găsi pe blogul Solleviamoci. Un blogger a elaborat un plugin pentru latforma Wordpress care generează și postează în mod automat o rectificare prestabilită. O altă funcțiune a acestui plugin permite vizitatorilor să ascundă toate rectificările și să navigheze doar prin articolele originale. Plugin-ul poate fi descarcat de pe blogul menționat și instalat pe orice platformă Wordpress utilizată pentru administrarea unui domeniu propriu.

Probabil că în aceste condiții un protest în online ar putea avea mult mai mult impact decât un miting de stradă.

Raiul bloggerilor este Islanda

În România presa este percepută ca o vulnerabilitate la adresa siguranței naționale, iar în Italia bloggerii sunt pe cale să fie cenzurați prin amenințarea unor amenzi ce pot  trece de 12.000 EUR. Din purgatoriul cotidian al blogosferei italienești, bloggerii italieni privesc cu jind spre raiul bloggerilor care are o localizare foarte precisă: Islanda. Conform cotidianului italian La Repubblica,  pralamentul islandez a aprobat o lege care garantează o protecție aproape totală bloggerilor care publică detaliile unor anchete judecătorești sau chiar secrete militare (în genul celor publicate de Wikileaks).Prin aceasta măsură Islanda dorește să garanteze libera exprimare și ar putea deveni buncărul jurnalismului de investigație.

Toată suflarea blogosferică timișoreană așteaptă ziua de sâmbătă când ne vom plimba de la răsărit și până la apus prin Timișoara alături de invitații de vază din blogosfera românească. Din câte am înțeles ier de la Nebuloasa și Cristina, pe oaspeții noștri îi așteaptă un traseu superb și câteva surprize cel puțin interesante, dar trebuie să păstrăm secretul.

Vom avea și un ghid pe măsură în persoana lui Dan Cărămidariu, care, atunci când vine vorba de Timișoara și Banat, este o adevărată enciclopedie.

O păsărică mi-a șoptit azi dimineață ca la eveniment vor participa TVdece, Andrei Crivăț, Makavelis, Alexandru Negrea, Corina Geogrescu și mulți alții. Abia aștept să-i cunosc. Cred că vom avea multe de văzut și de povestit prin piețele Micii Viene.

Vremea am înțeles că va ține cu noi, dar nu are încotro atunci când 40 de oameni se pun să viziteze un oraș devenit simbolul libertății.

Prin Timișoara noastră e un proiect al BlogDeTurism realizat împreună cu bloggerii timișoreni, cu susținerea Hotel Timisoara, Blue Air, Porsche Timisoara, KFC și Trabucuri.com și StartUpDays.

Iulian Comănescu a postat astăzi pe blogul său un articol pe cât de scurt, pe atât de interesant, referitor la posibilitatea de a privi biserica într-o grilă de marketing/imagine. Comănescu este de părere că poate fi cam ”păcătos” să comunici cu mijloace contemporane și vine cu un exemplu concret pe care nu aș vrea, însă, să îl comentez. Aș dori să mă refer principial la mijloacele de comunicare pe care biserica le folosește sau ar trebui să le folosească.

În acest context nu sunt de acord cu Iulian Comănescu și consider că Biserica ar trebui să se folosească intens de mijloacele moderne de comunicare, nu neapărat în scopuri de marketing ci în scopul promovării unor valori specifice. Ideea că aceste mijloace ar trebui respinse din cauză că astfel s-ar altera tradiția trebuie nuanțată din punct de vedere teologic și nu numai. De cele mai multe ori tradiția este asociată cu anacronismul, ceea ce nu este cazul (sau nu ar trebui sa fie) în cazul Bisericii. Tradiția este un proces viu și dinamic, în niciun caz o realitate statică. Mai exact, dogmele propovăduite de biserică sunt mereu aceleași. Ele nu se schimbă. Dar exprimarea și transmiterea dogmelor este un aspect care nu este static.

Biserica este comunicatorul unui mesaj. Privind din această perspectivă, Biserica trebuie să se îngrijească de recepționarea mesajului ei în societate. Or, atunci când comunici un mesaj folosindu-te de un strat cultural pe care lumea nu îl mai înțelege intervine un viciu de comunicare, iar receptorul nu percepe mesajul transmis de emițător pe canale anacronice. Mijloacele moderne de comunicare trebuie folosite de Biserică, pentru ca altminteri mesajul Bisericii nu mai este recepționat și își pierde din consistență.

Într-o lume în care valoarea și non-valoarea cred că Biserica ar avea doar de câștiga dacă ar fi mai prezentă acolo unde se generează informația. Mai exact, Biserica ar trebui să folosească din plin mijloacele Social Media. Biserica se află astăzi în criză și datorită faptului că ea comunică acolo unde nu o ascultă nimeni, în loc să comunice acolo unde toată lumea este prezentă. Biserica ar trebui să-și construiască un brand în online.

Este drept, aceste afirmații ar putea părea șocante pentru anumite cercuri de ortodocși de exemplu, lucru pe care îl surprinde și Iulian Comănescu. Și totuși, ele nu au motiv să șocheze, pentru că, repet substanța mesajului pe care Biserica îl transmite nu se schimbă odată cu diversificarea mijloacelor de emitere a mesajului. Tradiția liturgică, spirituală și teologică nu se schimbă cu absolut nimic.

La acest capitol BOR este deficitară, în timp ce Biserica Catolică (la centrul ei) stă foarte bine. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică se află cam la același stadiu ca și BOR, cu mențiunea că BOR se află cu mult în fața BRU în ceea ce privește PR-ul tradițional. În acest context, principalele biserici din România ar avea numai de câștigat dacă ar urma modelul Vaticanului. Poate puțini știu dar Vaticanul are canal pe Youtube iar Osservatore Romano (ziarul oficial al Vaticanului) are cont pe Twitter, Sfântul Scaun are un birou de presă extrem de activ, iar Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat de nenumărate ori pe clerici să se folosească de mijloacele contemporane de comunicare pentru a transmite mesajul evanghelic. Rezultatul este faptul că în Italia Biserica Catolică este luată în seamă din punct de vedere mediatic, în timp ce nu putem spune că se întâmplă același lucru cu bisericile din România.

Guvernul Boc IV nu mai are viață lungă. Nu există zi când executivul să nu o dea în bară rău de tot. Controversata frunză din logo-ul României exprimă cel mai bine realitatea cruntă cu care ne confruntăm zilnic: România își acoperă goliciunea cu o frunză second hand! De fond nu trebuie să ne mai preocupăm, căci el este pur și simplu inexistent. Au mai rămas formele odată apetisante ale României, dar acum îmbătrânite, ridate și lăsate, iar acestea trebuie acoperite acum cu o frunză, nu pentru a atrage turiști în România, ci pentru a convinge românii să nu plece. Dar totul e deșertăciune, iar frunza de care s-a agățat executivul sub comanda duduii Elena Udrea nu a avut impactul dorit.

În toată această perioadă marinarul de la timona României este lipsit de viziune și inspirație. Ca și cum s-ar urca pe un vas și ar porni în larg fără să aibă în cap locul unde vrea să ajungă și hălăduind bate mările mergând ba spre stânga, ba spre dreapta, dar niciodată drept înainte. La 1 iulie se introducea mărirea TVA-ului la 24%, iar în 10 iulie marinarul venea să ne spună că soluția nu este bună și trebuie schimbată. O guvernare fără viziune este ca un aeroport fără turn de control! Atunci când arbitrarul devine criteriu al guvernării lucrurile nu pot evolua decât într-un singur sens: HAOSUL.

Băsescu și jucăria lui preferată (recte Boc) parcă încep să se trezească și să-și dea seama că au mierlit-o ireversibil, PDL-ul urmând să aibă aceeași soartă ca PNTCD-ul de odinioară. După 7 luni trecute din anul 2010 s-a gândit și Boc să ne anunțe că scăderea economică va fi mai drastică decât își imaginaseră ei la începutul anului. Pentru orice om cu studii medii și puțină apetență spre logică, aceste cuvinte ale premierului nu au fost un ”breaking news”, ci confirmarea unei realități amare. Vă dați seama cât este de mare rahatul în care România se află dacă se pune problema unui nou împrumut de la instituțiile bancare internaționale? Datoria externă a României va crește enorm și nu va putea fi plătită nici în 25 de ani. Și toate astea din cauza incompetenței și nesimțirii unor oameni fără scrupule.

Creșterile de preț au luat-o razna, mai ales în ceea ce privește cheltuielile de întreținere. S-a scumpit căldura când afară e arșiță, iar oamenii nu au sesizat încă ce îi așteaptă. Mulți români mai au încă o mică grădină în care au cultivat una alta. Roșiile românești sunt încă accesibile și morcovii la fel. Un bănuț de pâine tot se mai găsește și uite așa va veni luna septembrie. Roșiile vor trece încetul cu încetul, morcovii vor fi doar o vagă amintire iar afară se va face frig. Atunci toată lumea își va da seama în ce hal am ajuns ca stat și pentru prima dată după 20 de ani mămăliga va exploda! Pentru că așa nu se mai poate! Pe străzile orașelor va fi arsă poza lui Băsescu și călcat în tocuri chipul Elenei Udrea. Atunci își va da seama și blonda de la drept de ce nu e în regulă să duci unor sinistrați pantofi cu toc!

Un acord de pian este expresia cea mai nobilă a vibraţilor sufleteşti, demonstraţia cea mai concretă a nepermanenţei lumii acesteia. Într-un acord de pian se închid laolaltă existenţa şi non-existenţa; un acord se naşte creşte şi se pierde încetul cu încetul până ce mai rămâne doar în urechea noastră si apoi piere si de acolo; un acord îl prevesteşte pe cel ce va urma iar cel ce a urmat vorbeşte de cel ce l-a precedat. Într-un acord este astfel închis misterul omenirii si a fiecărei vieţi. Ne naştem, creştem, prevestim pe cel ce va veni dupa noi, iar acesta probabil va păstra amintirea noastră. Viaţa noastră este un acord de pian compus de cel mai desăvârşit compozitor, întrucât ne-a lăsat nouă libertatea de a alege dacă vrem să fim un acord major sau unul minor, unul armonic sau unul dizarmonic. Şi la fel de repede ca şi acordul de pian, într-o clipă ce se contopeşte cu eternitatea, ne contopim şi noi în simfonia divină.

După cum bine știți astăzi la Shanghai a fost lansat brandul de țară al României. După lipsurile de anul trecut cu sloganul ”Land of Choice”, echipa condusă de Elena dă din nou lovitura cu un slogan nereușit și cu un logo mai mult copiat. Sloganul este ”Explore the Carpathian Gardens”.

Din punctul meu de vedere impactul sloganului este extrem de redus. Eu aș propune, mai de grabă, Romania – a trave to the unpredictable.

Voi ce propuneri alternative aveți? Postați-le sub formă de comentariu.

P.S. În același registru, piticu.ro propune un concurs de logouri alternative.

Mă întrebam nu demult dacă branding-ul de țară poate face minuni, iar astăzi am primit confirmarea că nu poate, cel puțin la noi în mirifica Românie condusă de niște incompetenți cum rar se pot întâlni pe glob în așa funcții înalte. Dintre toți iese în evidență Elena Udrea, cea care a dat-o în bară odată cu ”land of choice” și care a recidivat acum cu ”Explore the Carpathian Gardens” într-un stil mare. Să dezvoltăm puțin această afirmație.

1. Fiasco de PR

Lansarea brand-ului de țară a avut loc astăzi la pavilionul României de la Shaghai și a fost un fiasco din două puncte de vedere: cel al relațiilor publice și diplomatic. Nu a fost bine lansat brandul de țară, că cei de la Hotnews au și publicat o anchetă extrem de interesantă, conform căreia MDRT-ul condus de Elena Udrea nu a înregistrat niciun domeniu de internet intitulat ”explorethecarpathiangardens” sau măcar ”thecarpathiangardens”. Au făcut-o, în schimb, o societate comercială și o persoană fizică. Astfel, conform anchetei Hotnews, CROSSBYTE SOLUTIONS SRL a înregistrat domeniul ”carpathiangarden” atât pe .ro, cât și pe .com. Pe 21 iulie a.c. o persoană fizică a înregistrat și domeniul ”explorethecarpathiangarden.ro”. Cum este posibil ca specialiștii în online branding și PR care au lucrat cu Elena Udrea să nu fi înregistrat un astfel de domeniu? Este o întrebare la care oricât m-aș gândi nu aș reuși să-i găsesc un răspuns logic.

Problema se amplifică la două nivele diferite: incompetența echipei doamnei Udrea și scurgerea de informații. La nivel teoretic sloganul în cauză nu ar fi trebuit desconspirat până astăzi și este clar că unul dintre membrii echipei care au lucrat cu blonda de la drept a vorbit prea mult la o bere. Este inadmisibil ca într-o instituție guvernamentală să se întâmple așa ceva.

Dincolo de toate demersuri ca cel al persoanei fizice care a înregistrat domeniul nu sunt noi în lumea internetului. La începuturile timide ale internetului tot o persoană fizică din Marea Britanie a înregistrat domenii conținând numele marilor orașe după formula numeora.co.uk. Atunci când primăriile acelor orașe s-au trezit că vor să-și facă pagini de internet au observat că domeniile le erau luate. Neavând încotro, au plătit sume mari de bani acelei persoane pentru a intra în posesia domeniului. Bun, asta era la începuturi. Acum lucrurile stau cu totul altfe și atunci când o instituție vrea să lanseze un proiect, unul dintre primele lucruri pe care le face este înregistrarea unui domeniu conținând numele proiectului pe care îl elaborează. MDRT-ul de ce nu a făcut asta? Doar lucra numai cu specialiști. Se pare, însă, că și acești specialiști au fost la fel de profesioniști ca și doamna Udrea.

Fiasco diplomatic

Dacă acest fiasco de PR ce a caracterizat lansarea brandului nu ar fi fost urmat de alte lipsuri mult mai serioase, de natură diplomatică de exemplu, totul ar fi fost mai acceptabil. Dar președintele Traian Băsescu a ales acest prilej pentru a arăta românilor cât este el de economicos, renunțând să participe astăzi la lansarea brandului oficial, deși își anunțase prezența cu surle și trâmbițe în luna mai. ”S-a spus atunci ca urma sa aiba o intalnire la Beijing cu presedintele chinez, Hu Jintao, dupa care urma sa mearga la Shanghai si sa participe la forumul de afaceri romano-chinez, organizat – se spunea atunci-  sub patronajul Presedintiei. Acesta va avea loc vineri, oraganizat de Ministerul Economiei”, aflăm de pe Hotnews.ro. Astfel, președintele Băsescu a ales să-i lase cu ochii în soare pe președintele Chinei (că doar China este un stat ”neimportant”) și pe oamenii de afaceri din acea zonă. Ministrul Afacerilor Externe ne aruncă, însă, praf în ochi vorbind despre o vizită la nivel înalt în China spre sfârșitul expoziției de la Shanghai.

Astfel, lansarea brand-ului de țară a aruncat România în mijlocul unei probleme diplomatice din cauză că Băsescu s-a trezit acum să economisească. Poate era mai înțelept dacă îi venea economisitul atunci când s-au hotărât următoarele cheltuieli bugetare:majorarea bugetului serviciilor secrete, achiziționarea unor avioane de la fier vechi, construirea unui nou sediu SPP sau extinderea sediului Guvernului, chiar dacă (culmea!) aparatul administrativ ar trebui să se micșoreze.

N.B. Piticu.ro ne demonstrează și faptul că logo-ul este din nou copiat și modificat ușor, deci nu a fost rezultatul unui efort intelectual al minunatei echipe de specialiști pe care i-a întocmit doamna Udrea pe bani grei!