Răsfoind niște rânduri pe care le-am încropit acum aproximativ un an, am dat peste o scurtă cugetare pe care o voi publica mai jos. Posibil să o fi publicat și pe blogul de pe wordpress atunci când a fost scrisă, dar o aduc din nou în atenție pentru că este încă actuală și mă regăsesc în ea. Mi-aș dori să vină cât mai repede ziua în care nu mă voi mai regăsi în ea deloc.

”Pe 30 iunie plouă. Din nou! Soarele se vede foarte rar. Când se opreşte ploaia pornim spre mănăstirea Râmeţ, mănăstire din sec XIV şi locul de exil temporar al poetului Arian Păunescu. Clopotul ce bate la Râmeţ plânge până la Putna, spune poetul. Eu însă cred că plânsetul acestui clopot ajunge în locuri încă şi mai îndepărtate; acolo unde există români pentru care România nu mai înseamnă „acasă”, acolo unde România nu se mai scrie cu majusculă, acolo unde a fi român este o înjurătură. Clopotul de la Râmeţ îşi plânge toţi românii care au uitat de România. Dar plânsetul clopotului nu este perceput de manelişti, nici de politicienii corupţi, nici de interlopi, ci doar de poeţi şi filosofi. În România de astăzi, a fi poet sau filosof este o înjurătură la fel de gravă cum în Italia este aceea de a fi român. Şi totuşi, clopotul îşi plânge românii, îşi deplânge maneliştii şi îşi jeleşte politicienii. Plânsetul clopotului de la Râmeţ este bocetul ce însoţeşte prohodul unei Românii pe cale de dispariţie, unei Românii care şi-a uitat identitatea, unei Românii care şi-a uitat trecutul, îşi ignoră prezentul şi îşi dispreţuieşte viitorul. Românii fug de România, în loc să o construiască! Românii uită de România în loc să o iubească! Românii ignoră România, în loc să-i dea un sens! Când clopotul de la Râmeţ nu va mai plânge, România nu va mai exista! Şi probabil nu vor mai exista nici poeţi care să-i deplângă inexistenţa!”

Am ales teatrul ca pretext pentru a vă prezenta lecturile începutului de săptămână şi se pare că a fost un demers reuşit. Şi dacă tot a fot un demers reuşit, va propun o poezie pe care am scris-o în aprilie 2002. Eram la liceu pe vremea aceea. Câtă vreme a trecut! Poezia am scris-o pentru o fostă colegă de liceu şi o actuală foarte bună prietenă, Ana Sălişte. Acum este jurnalistă….atunci juca şi teatru (la propriu, nu la figurat) şi o făcea al naibii de bine. Am văzut-o atunci în piesa Undine, în care mai jucau şi alţi foşti colegi de liceu, printre care Ionut Chiriac, care a continuat cu această artă şi acum este actor. Joacă prin Austria. Ţineţi minte acest nume, căci veţi mai auzi de el. Ana a jucat rolul principal atunci. Am rămas atât de fascinat încât am scris această poezie încă în aceeaşi noapte. Din punct de vedere literar, poezia are nenumarate metehne. Şi totuşi este una dintre poeziile mele preferate pe care le-am scris.

Trăim într-o lume ce-oferă

Doar zbucium sau jale şi dor;

O veşnică luptă acerbă

Intre suflet şi trup trecător!

………….

Iar în ea doar arta ne-oferă

O ieşire din timpul preţios,

Căci arta-i o viaţă prosperă,

Pentr-un suflet ce vrea adăpost.

………….

Iar teatrul e artă curată

Intr-o lume murdară de tot,

Căci teatrul ne-oferă o viaţă,

Cum alta nicicând n-a mai fost.

………….

Actorii-s ca preoţi ce iartă

Păcatele lumii normale,

Căci prin vechea lor artă faimoasă,

Ei umplu suflete goale.

………….

Iar tu, actriţa artelor pure,

Cu vorba tu mângâi spectatorii,

Limpezind apa cea tulbure

A minţilor lor iluzorii.

………

Cu un rol intri-n luptă cu timpul

Luptându-te cu fiecare cuvânt,

Vinzi pământul ca să cumperi cerul.

Până cel îl învingi cu rolul tău sfânt.

…………..

Pentru tine teatru-i suflarea

Ce-animă o viaţă de om

Şi tot el este şi floarea,

Culeasă de-un biet spectator.

………………

Eu, trăiesc într-o viaţă umilă,

Jucând, disperat, doar un rol

Şi rolul îl joc chiar cu silă,

Căci sufletul meu este gol.

………………

Măcar de-aş juca mult mai bine

Rolul meu tragic de om resemnat,

Căci e-un rol ce-l joacă oricine,

E un rol ce trebuie jucat!

……………….

Tu, trăieşti într-o viaţă mareaţă,

Jucând personaje măreţe,

Trăind simplu a ta viaţă,

Prin prisma multiplelor feţe.

……………….

Tu azi poţi fi zână frumoasă

Şi mâine poţi fi demon urât,

Acum tu eşti împărăteasă,

Peste-o clipă eşti iar om de rând.

…………………..

Artişti ce jucaţi fără frică,

Vechi roluri nici gând trecătoare,

Şi scena sub voi se cutremură,

Când publicul e în picioare.

…………………

Adânc mulţumind pentru piesa,

Trăită de noi împreunâ,

Să plecăm a venit vremea,

Plecăm să creem o lume mai bună!

1 martie se apropie cu paşi repezi. Sunteţi în căutare de un mărţişor original? Doriţi un mărţisor special pentru o persoană specială? Iată soluţia.

Intraţi în magazinul de imagini şi culori pentru a cumpăra doar mărţişoare unicat. Nu veţi găsi acelaşi model de două ori. Mărţişoarele din poză costă doar 8 lei bucata. Pentru detalii şi comenzi vizitaţi magazinul de imagini şi culori.

In PSD este haos. Poate s-a apasat deja pe butonul autodistrugerii. Dar vreti sa vorbesc despre asta? Eu nu vreau. Prin urmare am sa va vorbesc despre un film!

Acum vreo trei ani lucram pe platoul di filmare la Imperium der Paepste, un documentar german despre institutia papala in timpul Renasterii, dar despre aceste experiente am povestit deja. In acele zile m-am imprietenit cu Constantin Dita, un actor foarte talentat din noul val, care imi spunea atunci ca va lucra la un proiect prin care ar urma sa se realizeze un film despre rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras. Am ramas foarte placut surprins ca avea sa se faca un film pe aceasta tema si care sa aibe in centru figura lui Ioan Gavrila Ogoranu si Grupul Carpatin Fagaras. De atunci am tot asteptat aparitia acestui film.

In cele din urma, asteptarea a luat sfarsit intr-un fel, caci filmul a fost lansat in premiera la Festivalul de Film de la Berlin, vineri 12 februarie, sub titlul Portretul luptatorului la tinerete. Filmul a fost regizat de Constantin Popescu Jr., iar Constantin Dita il interpreteaza pe Ioan Gavrila Ogoranu. Din distributie mai fac parte: Alexandru Potocean, Mimi Branescu si Nicodim Ungureanu.

Cum era de asteptat, tematica filmului a fost probabil prea neinteresanta pentru a reusi sa stranga un buget rezonabil, astfel incat regizorul a trebuit sa se descurce cu un buget extrem de redus. Filmul trebuia sa apara in toamna anului 2009, dar din motive tehnice datorate si unor probleme financiare, lansarea filmului a fost amanata.

Scenariul poarta semnatura aceluiasi Constantin Popescu Jr. “dupa o documentare care a inclus dosare ale Securitatii si volume de memorialistica, scenariul arata simultan miscarile celor doua tabere – rebelii in actiune sau in viata de zi cu zi din munti, si membrii Securitatii care in 1952 infiintase un serviciu special care sa se ocupe de “banditi”- Serviciul Bande. In scene uneori fara legatura cronologica intre ele, filmul decupeaza fasii din existenta cotidiana a eroilor din munti. Filmate de Liviu Marghidan cu camera pe umar, secventele – prefatate de inserturi cu data si locul actiunii – dau senzatia unui documentar cu persoane reale, in care pericolul e iminent. Secventele care refac sedintele Securitatii – cu toate greselile de limba si de exprimare luate ca atare din stenograme, dar mai ales cu incarcatura lor odioasa au o nota vag comica. Stilistic vorbind, cele doua lumi sunt cu totul diferite“, aflam dintr-o recenzie publicata pe Hotnews.ro.

Sa speram ca la sfarsitul Berlinalei, Portretul luptatorului la tinerete va fi premiat la Berlinala si ca va aparea cat mai curand in cinematografe.

P.S. Dat fiind faptul ca acest film prezinta o tema extrem de importanta din istoria recenta a Romaniei as dori sa va rog pe toti cei ce cititi acest aritcol sa-l promovati pe blogurile voastre. Il puteti prelua de aici si adauga ganurile voastre.

Pentru a va face pofta, in partea dreapta a blogului aveti la dispozitie trailer-ul oficial al filmului, pe care il puteti vizualiza direct pe blog.

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema.

Iata textul:

Iubirea, o floare de colt (499 semne)

Iubirea adev?rat? este ca o floare de col?! Nu to?i o g?sesc, asta pentru c? nu to?i pleac? în c?utarea ei. Mul?i o gasesc din gre?eal? ?i nici nu î?i dau seama ce au g?sit; o strivesc imediat crezând c? au sc?pat lumea de o buruian? nefolositoare. Îns? mai exist? ?i o mân? de oameni care pleac? în c?utarea ei cum odinioar? Ghilgames pleca în c?utarea nemuririi, o g?sesc ?i o pre?uiesc la adev?rata ei valoare: o comoar? inestimabil? ascuns? în misterul de nedescifrat al unei petale imaculate.

Vergiliu, A patra Bucolic?

“Iat? c-a venit ?i vîrsta cea din urm?, profe?it?

De sibila de la Cumae. îndelungul ?ir de veacuri

î?i începe re’nnoirea. Se ?i-ntoarce iar Fecioara

?i curînd o s? se-ntoarc? ?i domnia lui Saturnus ;

Cerul  din înalt  ?i  toarn? noi  fiin?e z?mislite.

Mîna ta, Lucin? cast?, ocroteasc?   pruncul gata

S? se nasc? — pruncul care, cu venirea lui pe lume,

Va întîi ?i-întîi s?-ncheie epoca de fier,  ?i pentru

Universul tot s? fac? s? învie vîrsta-de-aur.

Ocrote?te-1,   c?ci  domne?te  de  pe-acum  al  t?u Apollo !

Vîrsta asta fericit?, Pollio, o s? se-arate Chiar acum,

sub consulatul t?u, ?i-o s? se desf??oare

Cursul lunilor m?re?e. Tu fiindu-ne în frunte,

Dac-a mai r?mas vreo urm? care s? ne-aduc?-aminte

Groaznicele noastre crime, se va ?terge, ?i p?mîntul

O   s?   se   desc?tu?eze   din   eternele   lui   spaime.

El,  copilul, va s? duc? via?a zeilor,  ?i printre

Zei amesteca?i vedea-va pe eroi ;

iar însu?i el Socotit va fi de dîn?ii ca al lor ;

?i cîrmui-va Lumea-n veci împ?ciuit? de p?rintele s?u vrednic.”

Versuri profetice scrise de Vergiliu in jurul anului 40 i.d. H, la putin timp dup? asasinarea lui Cesar si b?t?lia de la Phillipi, prin care triumvirii îi învinge pe republicani. În urma b?t?liei foarte mul?i ??rani au fost dezpropiet?ri?i, printre care chiar ?i Vergiliu. Având prieteni în politic?, Vergiliu a primit în schimb alte propriet??i, dar sensibilitatea poetului latin era îndreptat? tot c?tre pierderea p?mântului unde a copil?rit. Erau vremuri extrem de tumultoase, violente, vremuri în care aburul sângelui v?rsat se resim?ea pretutindeni. Un tablou realmente apocaliptic, menit s? taie oamenilor de rând orice firicel de speran?? într-o lume mai bun?.

În aceste circumstan?e, versurile lui Vergiliu par de-a dreptul mesianice. Pe parcursul istoriei mai multe personalit??i au v?zut în aceste versuri o profe?ie a venirii lui Hristos. Dante Alighieri, de exemplu, îl considera pe Vergiliu deja cre?tin. Pietro Lombardo a?ijderea. Sfântul Augustin avea oarecare rezerve în a considera aceste versuri drept mesianice, în timp ce sfântul Ieronim se situa, în mod hot?rât, pe frontul opus. Din punct de vedere teologic, patristica a teoretizat conceptul de logos spermatikos tocmai pentru a explica într-o oarecare m?sur? scrierile de dinaintea na?terii lui Hristos care con?ineau idei foarte asem?n?toare cu cele ale revela?iei divine.

Dincolo de toate, versurile celei de a patra bucolice contin numeroase elemente explicite care ?i-au dobândit notorietatea datorit? mesajului cre?tin. Tema principal? a acestei egloge este na?terea pruncului din Fecioar?, moment care va produce o renovatio mundi. Conform versurilor, acet eveniment ar urma s? se petreac? înc? sub consulatul lui Pollio, unii comentatori sus?inând c? Vergiliu avea în vedere perioada 15-10 î.d.H, deci chiar perioada când avea s? se nasc? Hristos.

Aceste elemente nu pot fi trecute cu vederea, iar demersul de a-l considera pe Vergiliu un prevestitor al împ?r??iei lui Hristos nu mi se pare deloc ilegtim, de?i poate pu?in reduc?ionist. Hexametrii virgilieni plini de armonie prevestesc ceva, ?i anume o vreme când speran?a nu va mai fi de?art?, când lumea va fi reînnoit?. În contextul istoric de atunci, acest mesaj a fost extrem de curajos.

Dup? cum s-a v?zut deja, totul p?rea s? ateste un sfâr?it iminent. Nenum?rate b?t?lii fratricide, prea mult sânge v?rsat. Oraclele etrusce vorbeau despre cele 10 secole ale universului, dup? care totul avea s? vin? sfâr?itul prevestit de sângele care va înro?i cursurile râurilor. În acest context, toat? lumea era resemnat? în fa?a sfâr?itului. Societatea roman? de atunci trecea printr-o veritabil? fric? de sfâr?it, ceva asem?n?tor cu psihoza iscat? în zilele noastre de teoria cu anul 2012. În acest context de depresie generalizata si de resemnare în fa?a sfâr?itului, majoritatea poe?ilor priveau spre trecutul glorios al Romei. Vergiliu a fost singurul care a avut t?ria s? priveasc? spre viitor, spre o lume mai bun?, spre o via?? mai lini?tit?.

Prin urmare, dincolo de o profe?ie mesianic?, aceste versuri sunt un act de curaj si luciditate, o convingere, un îndemn la revenirea la vârsta de aur a religiozit??ii, vârsta la care oamenii ?i zeii puteau înc? intra în contact direct.

Toate aceste elemente ne fac s? fim mai apropia?i de Vergiliu ca oricând, iar versurile sale s? fie la fel de actuale ca atunci când au fost scrise. Ast?zi, la fel ca ?i atunci, avem nevoie de pu?in? luciditate, de curajul de a privi spre viitor cu al?i ochi ?i de dorin?a sincer? a unei schimb?ri a paradigmei lumii moderne. Avem nevoie de revenirea la epoca de aur a spiritului uman. Omul recent, nu este omul veritabil, a?a cum a fost creat de divinitate. Prin urmare, AVEM NEVOIE SA FIM NOI ÎNSINE! Asa cum am fost creati.

P.S. Pentru siguran??, câteva informa?ii despre via?a lui Vergiliu. S-a n?scut în jurul anului 70 i.H ?i a murit în anul 19. Prin urmare a trait in una dintre cele mai instabile vremuri ale IMperiului Roman. Forma e guvernare a Romei era atunci republica senatorial?, form? care a fost eficient? pentru organizarea unei Republici în spa?iul italian, dar care era cu totul ineficienta atunci cand întinderea teritoriala a Romei a ajuns s? cuprind? Marea Mediteran? în întregime. Astfel, Vergiliu a fost martorul trecerii de la republica senatorial? la imperiu, trecere care s-a f?cut cu mult sânge.

P?rin?ii lui Vergiliu erau proprietarii unui teren arabil, prin urmare nu erau chiar s?raci. Astfel ?i-au trimis copilul la studii, sperând c? va deveni un cunoscut avocat. Timiditatea ?i sensibilitatea lui Vergiliu nu erau îns? calit??ile necesare unui avocat, astfel încât Vergiliu se reorienteaz? spre filosofie, poetic? ?i cultur?. Î?i face prieteni în înalta societate roman?, dar nu intr? niciodat? în politic?.

În urma b?t?liei de la Philippi, Vergiliu este dezpropriet?rit de mo?ia sa. Rezultatul acestor vremuri este culegerea Bucolicelor, un volum de poezii pastorale care prin discu?iile a doi ??rani pun pe tapet dezam?girile cu care se confruntau cei dezpopriet?ri?i.

Ultimii 30 de ani din via??, Vergiliu îi petrece la în apropierea ora?ului Napoli une se dedic? exclusiv crea?iei. Moare în anul 19 î.H, pe când se întorcea intr-o c?l?torie în Grecia.

În data de 8 ianuarie 2009, a avut loc cea de a doua serat? literar? în familie, pe care o programasem înc? de la finele primei serate. Atunci am ales ?i o tem?: NEBUNIA. O tem? interesant? ce d? spa?iu unui spectru larg de abord?ri artistice, iar acest lucru s-a concretizat într-o serata de o incarcatura conceptuala deosebita, dar si prin abodradi stilistice diferite a acestei teme.

Fratele cel mai mic, Teodor P?tra?cu a preg?tit pentru aceast? o crea?ie proprie, o povestire ce adun? laolalt? mai multe întâmpl?ri haioase a c?ror protagoni?ti am fost, dealungul istoriei, chiar noi, membrii familiei. Din pricina faptului c? aceast? povestire a fost destul de lung?, nu o pot posta aici.

Dup? aceast? lectur?, timbru seratei s-a schimbat notabil, urmând 3 abord?ri diferite din punct de vedere stilistic, dar destul de consonante la nivel conceptual. Karina P?tra?cu, sora mea, a scris o scurt? medita?ie asupra nebuniei încercând s? arate faptul c? linia de demarca?ie între normalitate ?i NEBUNIE este extrem de vag? ?i flexibil?. Iata textul:

Nebunia

Ce înseamn? nebunie?

Dar oare cum este sa fi nebun?

Nu po?i da o defini?ie

Pentru c? nebuni suntem cu to?ii

Fiecare în alt? form?

Po?i fii nebun dup? via??

Nebun dup? iubire

Nebun dup? fericire

Nebun dup? bani

Nebun de nebun

Dar nebunia cu limite este bun??

De ce când e?ti fericit

Cu zâmbetu pe buze

?i se spune c? e?ti nebun?

De ce oamenii te caracterizeaz? a?a?

Pentru c? ei nu vor

S? recunoasc?

C? sunt ?i ei nebuni

Maria P?tra?cu, mama mea, ne-a prezentat pe scurt romanul Don Quijote de Cervantes. În mare, cred c? romanul se încadreaz? conceptual pe linia deschis? de Karina, provocând reale semne de întrebare referitoare la personajele care sufer? de nebunie. Oare suferea Din Quijote, sau ceilal?i?

Apoi, Valentin P?tra?cu ne-a pus o înregistrare cu ?tefan Augustin Doina? care î?i recita propria poezie, Mistre?ul cu col?i de argint. O poezie care m-a impresionat profund când eram cam in clasa a 9-a, dar care continu? s? m? fascineze de fiecare dat? când o citesc. Cred c? aceast? poezie ?i Micul Prin? sunt singurele crea?ii literare care m? fascineaz? de fiecare dat? când le citesc. O cheie interesant? de interpretare a poeziei lui Doina? este schimbarea progresiv? a timbrului vocal cu care servitorii i se adreseaz? “prin?ului din Levant”. Prima dat? o fac “discret”, apoi “iste?” ?i, în cele din urm? “cu dispre?”. Dispre?ul coincide cu punctul în care, pentru servitori, nebunia prin?ului este f?r? echivoc, iar acest punct, coincide, la rândul s?u, cu apari?ia “mistre?ului cu col?i de argint din poveste”.

Eu am propus o crea?ie proprie care a schimbat, din nou timbrul ?i înc?rc?tura conceptual? a seratei. Am preferat s? duc aceast? tematic? pe t?râmul ludicului, poate din cauza timidit??ii de a încerca o delimitare conceptual? a NEBUNIEI. Nebunia o putem defini doar prin prisma normalului, dar normalul se deine?te printr-un consens al majorit??ii, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu este o garan?ie pentru faptul c? acest consens al majorit??ii este, întradev?r, NORMALITATEA.

Iat? poezia.

Cearta nebunilor

Nebunul de negru s-a aprins de mânie

?i-?i vars? n?duful pe nebunul de alb!

În zig-zaguri vage, pe o tabl? pustie

Se-ntreab? care e negru ?i care alb?

…..

-?uguil t?u alb e doar o simpl? himer?,

Stârnit? de colbul unei urme de cal,

O capcan? pentru nebunii ce disper?

C? ei ar fi negrii, iar tu singurul alb!

….

Nebunule alb! ?tiut-ai c? nu sunt nebun

S? cad prad? unei capcane n?tânge?

Turnul acela te va face carne de tun,

Iar mo?ul t?u alb se va-mb?ia în sânge!

….

-Negreala ta e din exces de nebunie

C?ci nebunia-n doze mici e s?n?toas?,

Iar nebunii albi pe o tabl? pustie,

Se transform?-n regi cu-o curte m?iestuas?!

…..

Sunt rege, deci, cu plete albe de z?pad?,

Iar pionii lua-vor chipuri de regine

?i-mi vor deveni so?ii albe, f?r? pat?,

A?adar n-am timp pentru nebuni ca tine!

Urm?toarea serat? va avea loc sâmb?t?, 17 ianuarie tema acesteia fiind propus? de Teodor: IUBIREA DE PATRIE. Din p?cate nu voi mai putea lua parte la aceast? serat?, dar voi încerca s? o urm?resc prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, respectiv Messenger ?i sper s? pot posta ulterioare informa?ii referitoare la seratele ce vor urma.

A descifra semnele timpului în care tr?im este un semn de maturitate ?i în?elepciune! A discerne, a privi critic realitatea vremurilor în care vie?uim, a îne?elge ceea ce se petrece cu noi ?i în jurul nostru, a întrez?ri motivele profunde a fenomenelor ce se succed? ame?itor în jurul nostru sunt aspecte care ne ajut? s? ne contur?m firav ceea ce putem s? dorim cu adev?rat de la pelerinajul nostru prin lume. Pentru a putea dobândi, m?car în parte, aceast? în?elegere a vremurilor, v? invit la o scurt? incursiune prin perioada de tranzi?ie de la modernism la post-modernism.

Post-modernismul este o epoc? greu definibil? prin prisma criterilor aristotelice a defini?iei. Acest lucru se reflect?, cu prisosin??, în faptul c? acestei perioade nu i s-a putut da un nume care s?-i reflecte esen?a, iar astfel, a trebuit s? se fac? recurs la o perioad? trecut? pentru a defini prezentul. Cuvântul post-modernism, reflect? faptul c? acest curent, este dep??irea antitetic? a modernismului îns??i, o revolt? fa?? de un faliment politic, moral ?i economic al omenirii, o evadare dincolo de orice barier?, un regres de la libertate la libertina.

Modernismul s-a caracterizat prin ata?area fa?? de anumite sisteme sociale, politice, morale, ?tiin?ifice, religioase bine definite, o ata?are naiv? fa?? de promisiunile unei tehnologii care promitea progres ?i bun?stare. Dou? r?zboaie mondiale, falimentul himerelor economice, nemul?umirea fa?? de ?tiin?? au produs o ruptur? adâc? a omului fa?? de orice sistem bine închegat. Omul a început s? nu se mai încread? sisteme, ci s-a f?cut pe sine m?sura tuturor lucrurilor. Binele ?i r?ul sunt concepte care au fost scoase din cadrul metafizicii ?i a religiei, ?i au fost plasate în sfera intelectului individual al fiec?rui om. Fiecare om este singura m?sur? a ceea ce este bine sau r?u. De aici, revolta fa?? de orice form? (?i implicit fa?? de orice fond) ce ar putea îngr?di aceast? putere demiurgic? uzurpat? de c?tre om din sfera supra-naturalului. Aceast? trecere poate fi observat? destul de bine în art?.

Iat?, dou? picturi a marelui Pablo Picasso:

Prima pictura este Portretul lui Gertrude Stein, oper? realizat? în 1906, în timp ce a doua pictur? este una foarte celebr?, Domni?oarele din Avignon, realizat? în 1907. Iat?, aceste dou? picturi au fost realizate la doar un an diferen??, dar diferen?ele artistice ?i conceptuale pot fi remarcate chiar ?i de cel mai neavizat privitor al acestor tablouri.

În cazul potretului lui Gertrude Stein se poat eobserva ata?amentul fa?? de o form? canonic? a reprezent?rii artistece, form? de la care nici chiar Picasso nu se abate. Forme foarte clare, bine definite, o cromatic? simpl? ?i neextravagant?, sobrietate compozi?ional?, detalii minu?ioase ?i atent lucrate, o introspec?ie lucid? într-un vast univers sufletesc….etc.

Domni?oarele din Avignon reprezint? o erup?ie violent? (dar oare ?i cathartic??) din orice form? de canonicitate a exprim?rii artistice. Claritatea formelor, las? loc estomp?rii acestora. Trupurile femeilor se contopesc oarecum, nu se poate observa unde se gat? trupul uneia ?i începe cel al alteia. Cromatica echilibrat? se preschimb? într-o cromatic? extravagant?. Se pune accent pe geometrizarea modelelor, ceea ce va deveni, ulterior, celbrul curent al cubismului. Sobrietatea este anihilat? de spiritul ludic, dar o ludicitate dizarmonic?, individualist?, c?ci fiecare “domnisoar?” are jocul ei, neinteresându-se de un joc comun. Tot referitor la forme, putem remarca o oarecare fluiditate a acestora. Fluiditatea spa?ilor este, în aceea?i m?sur?, un concept de baz? al arhitecturii moderne.  Pentru cei care au vizitat Bienala de Arhitectura de la Venezia de anul acesta, ajunge doar s? amintesc proiectul Asymptote Archtecture, care punea accent exact pe aceast? fluiditate.

F?r? a pretinde c? a? fi tratat foarte atent trecerea de la modernism la post-modernism, cred totu?i c? exemplul tablourilor lui Picasso este destul de gr?itor în acest sens ?i poate ridica cel pu?in anumite semne de întrebare pentru cei care doresc s? mediteza mai mult asupra acestei problematici.