Cel care striga in pustie

Una dintre știrile importante de ieri a fost cea referitoare la internarea fostului premier Radu Vasile la spital din cauza unor complicații survenite datorită tratamentului cu citostatice la care fostul om de stat a fost supus pentru tratarea cancerului la colon.

Poate Radu Vasile nu a strălucit ca premier, dar el a fost cel care s-a implicat activ în vizita e care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în România în mai 1999. Dincolo de acest aspect protocolar, se pare că Radu Vasile a fost fascinat de personalitatea carismatică a pontifului polonez. După moartea acestuia, teologul american George Weigel a scris o biografie voluminoasă și extrem de bine informată a Papei Ioan Paul al II-lea.

Cartea lui Weigel a apărut și în limba română, fiind publicată în 2007 de editura Galaxia Gutenberg. Traducătorul volumului a fost tocmai Radu Vasile. Cartea avea aproximativ 800 de pagini. Traducerea unei astfel de cărți necesită cunoștiințe teologice aprofundate, multă răbdare și perseverență. Pe o astfel de traducere Radu Vasile ar fi trebuit să primească între 4000 și 5000 EUR. Ei bine, Radu Vasile a făcut-o în mod voluntar și nu a dorit să primească niciun cent pentru munca sa! Un gest extrem de frumos care ne arată că nu toți oamenii politici sunt hoți și nemernici.

În calitate de autor, Radu Vasile a mai publicat două cărți la aceeași editură: Tunica ruptă în 2009 și Buricul președintelui tot în 2009.

Pe site-ul editurii puteți comanda aceste cărți.

Nebuloasa a scris despre dragoste. Si pentru ca nu sunt de acord cu ea, scriu si eu, in stilul meu, despre acelasi lucru. Eu il vad putin diferit.

Dragostea adevărată este ca o floare de colţ! Nu toţi o găsesc, asta pentru că nu toţi pleacă în căutarea ei. Mulţi o gasesc din greseala şi nici nu îşi dau seama peste ce au dat şi o strivesc imediat crezând că au scăpat lumea de o buruiana nefolositoare. Însă mai există şi o mână de oameni care mai pleacă încă în căutarea ei cum odioara Ghilgames pleca în căutarea nemuririi, o găsesc şi o preţuiesc la adevărata ei valoare: o comoară inestimabilă ascunsă în misterul de nedescifrat al unei petale imaculate

Beţia înălţimilor înălbite de haina alburie a zăpezii coboară pe pantele munţilor şi se dizolvă în valurile mării. Departe de nordul friguros se află deşerturile nesfârşite ce se termină subit în mare. Linia de demarcţie dintre mare şi deşert este, probabil, lucrul cel mai misterios dn lume. Oare cum poate deşertul, care a secat atâtea ape şi speranţe, să se termine atât de brusc tocmai într-o mare de apă? Probabil că apele înghiţite de căldura deşertului şi-au unit forţele pentru a pune capăt acelei nesfârşite întinderi de nisip fierbinte, iar cel mai crunt destin al deşertului este acela de a se înneca, fără de veste, într-o mare liniştită, o mare pe care nu o poate birui cu căldura sa.

Pentru mulţi oameni, locurile unde deşertul se îmbină cu marea sunt cele mai prielnice pentru solilocvii nocturne. Deşertul în sine sugerează locul unde fiecare om este doar cu el însuşi, locul unde totul este in plus, locul unde omul este confruntat cu condiţia sa primordială, iar astfel îşi poate da seama cât de mult s-a îndepărtat de aceasta. Pe de altă parte, glasul mării este mereu prezent în singurătatea îndrăgostiţilor, povestind misterele corăbiilor a căror catarge nu au mai văzut uscatul, pierind o dată cu speranţele celor de pe mal. Visătorii se pot lăsa duşi de infinitele cărări ale mării spre idealurile demult uitate de freamătul lumii moderne, iar astfel îşi pot da seama că visul nu este doar o iluzie, ci o realitate care dă consistenţă realităţii. Realitatea fără vise nu ar putea exista, pentru că se hrăneşte din ele, la fel cum visele se hrănesc din realitate. Iată, din aceste motive, locurile unde deşertul se înâlneşte cu marea este mediul propice oamenilor care pleacă în descoperirea profunzimilor pentru a explica suprafeţele.

Recomandari: Andi, Dan Negru, Geanina si Cristian Lisandru, Gabytzu, Geotax, Florin Morosan, Gabriela Savitsky, Ana, Ioan Usca, Simion Cristian, Dono.