Cel care striga in pustie

După un scurt periplu prin Munții Retezat, traseul nostru #prinRomania continuă cu un popas într-un orășel din județul Caraș-Severin care are în spate o istorie de 1900 de ani, pe vremurile când romanii veniți în Dacia au descoperit bogăția apelor termale românești. Este vorba de Băile Herculane.

Am fost prima dată la Herculane pe când aveam 10, 11 ani și de atunci cred că am vizitat acel loc de cel puțin 30 de ori. Este fascinant cum peisajul pitoresc își dă mâna cu istoria timpurie pentru a da naștere unei așezări pe care, din păcate, nu o știm prețui. Încă de la prima sa incursiune în Dacia, împăratul Traian a pus bazele acestei stațiuni balneare la care romanii au venit, mai apoi, ca la un loc miraculos pentru a se vindeca de cele mai felurite boli. Statuia lui Hercules patronează și astăzi centrul vechi al orașului, ca un titan care duce în spate un spirit și o tradiție pe care manelismul și țigănia l-au uitat demult.

Monument arhitectural al barocului vienez în paragină

Dar adevăratele comori ale orașului au fost edificate în timpul dominației austro-ungare, atunci când stațiunea a fost practic reconstruită din temelii, desenată în mod măiastru de către cei mai buni arhitecți. Au rezultat adevărate capodopere în stilul barocului austriac. Din păcate, ceea ce ne-au construit austriecii noi nu știm să păstrăm, pentru că nenumărate astfel de capodopere zac astăzi în paragină și sunt privite cu o inconștientă nepăsare de către numeroșii turiști care vin la Herculane doar pentru mici și bere. Locurile unde adineauri se odihnea împăratul Franz Josef sunt astăzi împânzit de buruieni, iar pânzele de paianjăn par a face din faimoasa vilă o epavă uitată de timpuri. Dar dincolo de toate, frumusețea rămâne, iar Herculane este un oraș cu atât mai special cu cât frumusețea sa este ascunsă ochiului superficial.

Dincolo de istoria bogată, orașul este situatpe o vale pitorească, Valea Cernei, șerpuind printre versanții stncoși ca o viperă în căutarea unei stânci fierbinți. Pereții stâncoși din împrejurimi sunt paradisul alpiniștilor care vin aici să antreneze pentru marile aventuri. Prin urmare, Herculane este și începutul marilor cuceriri.

Vedere din Grota Haiducilor spre exterior

Ghearele timpului au brăzdat pereții stâncoși cu măiestrie, lăsând totodată locuri de popas pentru haiducii din vremurile trecute. În Grota Haiducilor se mai simte încă mirosul focului mocnit și aromă de mâncare haiducească. Dacă-ți lipești urechea de stâncă poți auzi nechezatul obosit al cailor istoviți și copitele lor fierbinți pregătindu-se de o nouă incursiune în necunoscut. Puțin mai sus pe munte, Grota cu Aburi, o veritabilă călătorie spre măruntaiele pământului și nu mă mir ca Jules Verne să fi trecut pe aici când a scris ”O călătorie spre centrul pământului”. Printr-o crăpătură măricică din inima grotei ies aburi. Dacă-ți apleci urechea poți auzi pământul gemând (si de data aceasta nu e o figură de stil). Că o fi magma impacientată sau apa termală, nu știu, dar locul este minunat, pentru că ne învață cât de mici suntem noi în comparație cu tainele lumii.

La câțiva pași de Grota cu Aburi se află un vechi post de pază al grănicerilor austro-ungari. Un foișor de lemn, lucrat simplu, dar din care se poate vedea o panoramă inefabilă. Un alt prilej de întoarcere în timp chiar pe creasta unui munte. Ce poate fi mai frumos de atât?

Dincolo de Băile Herculane, șerpuiește în voie valea Cernei, linia de demarcație între Carpații Meridionali și Carpații Occidentali. Poate din acest motiv, munții din zona Băilor Herculane îmbină armonios grandoarea Meridionalilor și pitorescul Apusenilor, într-o sinteză unică prin frumusețea ei. Valea Cernei a fost mereu un hotar, atât natural cât și politic. Pracitc aici s-a aflat linia de demarcație între lumea civilizată și cea mai puțin civilizată. Din cauză că nu am știut să păstrăm ceea ce alții au construit, Băile Herculane este exemplul grăitor al unui loc a cărui încărcătură istorică ne depășește din toate punctele de vedere!

P.S. Acest post este, în aceeași măsură un răspuns la provocarea lansată de Cristi Sitov. Lansez doritorilor provocarea de a scrie despre locul lor preferat din România!

Guvernul Boc va ramane cu sigurnta in istorie drept guvernul care a introdus si inventat cele mai multe taxe in ultimii 20 de ani. De astzăzi au intrat în vigoare modificările la Codul Fiscal, ceea ce se traduce cam in felul urmator: ”impozite mai multe, mai mari si mai grase”.

Totuși, cred că guvernul Boc este în criză de inspirație, prin urmare, propun câteva taxe noi care vor scoate tara din criza daca sunt introduse cat mai curand.

1. Taxa pe celular. Telefonul mobil nu mai este demult un moft. Aporape fiecare cetatean are cel putin un telefon mobil, ceea ce (conform atitudini PDL-iste) înseamnă că românul e bogat și, dacă e bogat, trebuie taxat. Prin urmare, taxa aceasta ar aduce contributii uriase la stat. Evident, impozitul se va plăti diferențiat în funcție de valoarea telefonului mobil al fiecăruia. Un fericit posesor de Iphone va trebui sa plătească un impozit considerabil mai mare decat umilul posesor de Nokia 3210 (sa zicem).

Cei care detin mai multe telefoane mobile vor plati impozit normal pentru primul, impozit cu 50% mai mare pentru al doilea și cu 100% mai mare pentru al treilea. De la 4 în sus, impozitul se va mări cu 300%.

2. Taxa pe grămada de chei. Am văzut că multă lume ține atâtea chei pe o legătură încât le-ar putea lesne folosi ca arme albe. Cu cai ai mai multe chei, cu atât înseamnă că ai mai multe uși de deschis, deci ești chiabur și, prin urmare, trebuie să fi taxat.

3. Taxa pe berile băute. Această taxă s-ar putea aplica în cadrul localurilor unde se poate servi bere. Dacă îți permiți să ieși la o bere cu prieteni, e clar, ești bogat, deci trebuie să fi taxat. Dacă îți permiți să bei mai mult de 2 beri, ești deja putred de bogat și, implicit, un nesimțiti, îmbuibat și hoț, drept pentru care trebuie să plătești. Prin urmare, ai dreptul să bei maxim 2 beri, ce este peste, trebuie impozitat. Barmanul și ospătarii vor ține evidența observând câte beri bea fiecare client. Când îi aduce nota de plată va include pe aceasta și taxa despre care vorbim după cum urmează: la a treia bere, taxa aplicată corespunde cu valoarea berii pe care o bei. Deci berea costă 4 RON, tu o plătești 8 RON. Acest cuantum va crește cu fiecare bere ce o bei în plus: la a cincea va fi de 110%, la a șasea 140%, a șaptea 180% și tot așa. Dacă un client cade sub masă la un moment dat, va fi nevoit să plătească o taxă ulterioră: taxa de trezire. Apoi contabilii localurilor vor vărsa taxele colectate astfel în conturile Fiscului și vor trimite inspectorilor financiar dopurile de la sticlele de bere ca dovadă!

4. Taxa pe activitatea sexuală. Este clar domnule Boc, doar bogații își pot permite să aibă o viața sexuală activă, pentru că săracii, nu-i așa, muncesc de cu dimineață până în noapte, iar atunci când se întorc acasă sunt atât de obosiți încât nu mai sunt în stare să facă nimic. Evident, oamenii căsătoriți vor plăti nemijlocit această taxă, în timp ce necăsătoriților li se vor face controale inopinate în toiul nopții!

N.B: Acest text este un pamflet. Luați-l ca atare!

Recomandări de lectură: Maricicu, Cristina Cîrstea (o recenzie excelentă!!!), Dan negru, Geanina, Gabytzu, Roacherul (care ne împărtășește experiența sa de la BAC), Lisandru, Dispecer, Orry, Ioan Usca, Simion Cristian (bancul de joi).

Acum vreo doi ani am avut fericitul prilej de a conlucra la realizarea unui film documentar pentru televiziunea germană ZDF. Despre asta am mai scris și nu vreau să reiau. În mare, am lucrat inițial ca traducător, având învedere că regizolrul și toată echipa erau germani, iar actorii în proporție de 90% români. În cele din urmă am ajuns să lucrez, practic, ca asistent de regie și, în ultima zi de filmări, inclusiv ca actor, secundar ce e drept. Dar, se pare că lucrurile au mers bine, astfel încât un screenshot cu mine a fost inclus pe coperta DVD-ului. L-am interpretat pe împăratul austriac Carol al V-lea.

Bucuria mea a fost că ieri am descoperit pe Youtube partea documentarului în care apar și eu. Prin urmare o pun aici pe blog. Eu apar chiar la început. Video-ul este în limba germană, așadar îmi cer scuze pentru cei care nu înțeleg limba neamțului.

În seara asta voi trece peste haosul politic și economic și voi vorbi despre TIMIȘOARA, mai exact despre Timișoara mea și despre timișoreni așa cum îi percep eu ca timișorean. Există două motive pentru care doresc să abordez acest subiect:

1. O postare a Cristinei despre timișoreni și invidie, care a iscat discuții susținute. Cristina vorbea despre invidia ce există în anumite comunități online din țară, spre deosebire de cea din Timișoara, unde se încearcă o spălare a ruferlor în propria ogradă. La comentarii, Arhi a replicat la un moment dat, cu o oarecare doză de ironie: ”asa e, la bucuresti e naspa, timisoara e miezu….”

2. După șase ani de studenție la Roma mă pregătesc să revin la Timișoara. Au mai rămas doar 10 zile și sunt nerăbdător să revin definitiv în orașul în care am crescut, prin urmare mă simt dator să explic motivele pentru care aștept acest moment cu bucurie.

Fără îndoială, Timișoara are neajunsurile ei, după cum sublinia și Ana Săliște acum ceva vreme, iar noi timișorenii suntem, în general, conștienți de lucrul acesta. Prin urmare, e greu de afirmat, într-un mod apodictic, că ”Timișoara e miezu..” Nu aceasta a fost intenția Cristinei și nu este nici intenția mea. Și totuși, timișorenii, în general vorbind, au ceva ceea ce altora le lipsește, iar acest lucru este dragostea față de orașul în care au crescut! În timp ce locuitorii altor zone ale țării nu au niciun fel de problemă să se mute într-un alt oraș, în timp ce un timișorean dacă pleacă, o face, de regulă, doar cu destinații din afara României.

Acum voi trece la persoana întâi! Pentru mine Timișoara nu este doar un simplu oraș, ci un itinerariu formativ care m-a ajutat la creionarea identității. Sunt ceea ce sunt și cum sunt, pentru că, întâmplător sau nu, m-am născut la Timișoara, am crescut la Timișoara, am mers la școală la Timișoara și am absolvit liceul tot la Timișoara. Cu bune, cu rele, acest itinerariu mă definește. Dacă m-aș fi născut oriunde altundeva eram cu totul altul, poate mai bun, poate mai rău, dar ALTUL. Aceasta nu este aroganță și nici orgoliu nemăsurat ci conștientizarea unei realități valabilă, de altfel, pentru orice român născut în orice alt oraș. Ceea ce îi deosebește pe timișoreni de locuitorii altor orașe este faptul că reușesc să conștientizeze acest lucru.

Aceasta nu înseamnă că timișorenii sunt aprioric mai buni decât locuitorii altor orașe, ci doar că ei își recunosc identitatea, și nu în mod declarativ, ci în mod structural. În mod evident, această caracteristică fundamentală mă face, și ne face, să ne raportăm într-un mod diferit la orașul nostru decât o fac alții. Pentru că Timișoara nu înseamnă pentru mine gropile din drum, mijloacele de transport arhaice, casele monument istoric acaparate de o anumită minoritate etnică, lipsa pistelor de biciclete. Pentru mine, Timișoara este rațiunea pentru care eu sunt ceea ce sunt, iar acest lucru este mai important decât toate lipsurile acestui oraș.

Noi, timișorenii, avem Piata Unirii în sânge, Piața Victoriei în suflet, Complexul studențesc în instinct și stadionul Dan Păltinișanu în minte. Suntem legați de orașul nostru, ceea ce nu înseamnă că suntem aroganți! Pentru mine, Timișoara este miezul, dar nu încerc și nu voi încerca niciodată să trec acest sentiment subiectiv de apartenență printr-un proces de obiectivare pentru a impune și celorlalți Timișoara ca ”miez”. Din contră, aș fi fericit să știu că fiecare român este la fel de legat de localitatea sa natală.

Cam atât. Dacă cineva se simte lezat și mă consideră arogant, îmi cer sincer scuze.

Frunzarind astazi blogosfer am remarcat că foarte multe dintre blogurile pe care le citesc sunt gazduite pe platforma Wordpress. Și eu am folosit wordpress-ul câțiva ani de zile, deoarece este o platformă user-friendly care oferă foarte multe opțiuni, astfel încât își pot crea un blog bunicel chiar și cei care nu au deloc cunoștiințe în domeniul IT.

Nu mă sfiesc să recunosc că eu am ajuns în mod fortuit la acest domeniu propriu, dar nu îmi pare deloc rău că s-a întâmplat. Un domeniu propriu oferă mult mai multă libertate. Un simplu exemplu, pe Wordpress text-widget-urile nu suporta scripturi java, prin urmare dacă vrei să afișezi un banner care folosește asemenea scripturi trebuie să-ți pui pofta în cui.

O soluție pentru cei care doresc să treacă pe un domeniu propriu ar fi Top Level Hosting. Un pachet pentru bloggeri costă doar 48 RON pe an, deci aproximativ 11 EUR. Pentru acești bani dispui de un spațiu pe server de 400 MB, trafic lunar de 12GB, 5 conturi de e-mail, 2 baze de date și subdomenii fără resticție. Pe alocuri oferta Top Level Hosting este mai bună decât ceea ce am eu momentan. Spre exemplu, eu am doar 5GB de trafic lunar, în timp ce Top Level Hosting oferă 12.

Prin urmare, dacă ești blogger și vrei să treci pe domeniu sau dorești să construiești un site, Top Level Hosting ar fi o variantă destul de bună. Desigur, trecerea pe un domeniu propriu implică destul de multă muncă și perseverență pentru cei care nu sunt familiarizați cu IT-ul, dar merită efortul, mai ales dacă dorești, pe viitor, să îți monetizezi blogul.

Atunci când PDL-ul i-a oferit pe tavă doamnei Teo Trandafir un post de deputat am fost foarte contrariat pentru că, după ce Parlamentul devenise oricum o arenă de circ se dorea transformarea cricului într-un show de televiziune. Și lucrurile s-au mișcat tocmai în această direcție. În mare, opinia mea în ceea ce o privește pe Teo Trandafir nu s-a schimbat, doar că, în urma votului asupra moțiunii de cenzură, trebuie să-mi nuanțez puțin poziția.

După cum bine știm, Teo Trandafir a votat la vedere în favoarea moțiunii de cenzură, iar fostul ei purtător de cuvând din campania electorală, domnul Cristian Preda, a declarat că dacă ar fi după el, Teo ar trebui exclusă din PDL. Greșeala impardonabilă se află, însă de partea PDL-ului! Atunci când oferi un carnet de membru și un post de deputat unei persoane doar din motive de imagine, nu te poți aștepta ca lumea să-ți perceapă partidul drept fiind unul coerent cu sine însuși.

Acum referitor la Teo Trandafir și votul de marți. Este LĂUDABIL că doamna Teo Trandafir a votat conform conștiinței sale și nu conform ordinelor venite ”de la centru”. Pentru disciplina interioară dintr-un partid este normal ca parlamentarii să rămână uniți. Problema PDL-ului este că unitatea a rămas doar o simplă utopie, pentru că interesele partidului coincid tot mai mult cu interesele unui singur om: Traian Băsescu. În această cheie de lectură trebuie să interpretăm șicanele dintre latura Berceanu și Traian Băsescu.

Este DEPLORABIL, însă, show-ul pe care Teo Trandafir l-a făcut în momentul votului. A ridicat mâinile în semn de victorie, după care s-a îmbrățișat, înduioșător cu mai mulți deputați PSD. Tocmai de aceste manifestări îmi era frică atunci când spuneam că Parlamentul riscă să devină un spectacol TV. Apoi, prin atitudinea ei, doamna Trandafir a arătat că este mai apropiată de cei din PSD decât de proprii ei colegi de partid. Dacă doamna Trandafir ar da dovadă de responsabilitate și-ar da demisia. E ca și cum la un meci FC Timișoara-Dinamo București un timișorean și-ar da autogol și apoi s-ar bucura și ar merge să se îmbrățișeze cu dinamoviștii.

Recomandări de lectură: Andi, Dan Negru, Cristian și Geanina Lisandru, Presa în blugi, Raza de soare, Dispecer, Teo, Lilick, Deceneu, Ioan Usca, Simion Cristian,

”Cel care strigă în pustie” vine în ajutorul celor care doresc să primească notificări prin E-mail atunci când scriu ceva nou! Acest lucru va economiseste timpul caci nu veti fi in situația de a accesa blogul și să nu găsiți nimic nou. Printr-o subscriere via e-mail mergeți la sigur de fiecare dată!

Ce trebuie să faceti? Să urmați trei pași simpli. Nu durează mai mult de 1 minut!

1. Pe bara laterală găsiți în partea superioară formularul ”E-mai subscription”. Inserați adresa dvs. de e-mail și apăsați ”Subscribe”

2. Se va deschide o fereastră în care vi se va cere să inserți un cod anti-spam. Inserați codul și apăsați butonul de sub cod pentru a confirma!

3. Veți primi un e-mail de confirmare conținând un link de activare. Accesați linkul de activare!

După ce ați trecut prin acești pași simpli, veți fi notificați prin e-mail de fiecare dată când va apărea o postare nouă pe blog!

Am primit de la concetățeanca mea, Tomata cu Scufită, o provocare la care mă gândesc să dau curs pentru că este extrem de interesantă și mă face să răsfoiesc retroactiv cărțile pe care le-am citit până acum pentru a face un Top 3 al personajelor feminine preferate. Topul următor reflectă oarecum modul meu de a percepe literatura de-a lungul timpului.

Locul 3: Luise Miller (sau Millerin, există două variante), Kabale und Liebe de Friedrich Schiller. De ce? Citind această piesă de teatru la o vârstă destul de fragedă am rămas impresionat de inocența Luisei, de farmecul ei, de tăria ei de caracter și de iubirea în stare pură pe care i-o purta lui Ferdinand. Nu știu dacă am mai surprins vreun personaj feminin la care iubirea să fie atât profundă. Poate doar Julieta, doar că Luise mi s-a părut mult mai rafinată.

Locul 2: Natașa Rostova, Război și Pace, de Lev Tolstoi. M-a surprins delicatețea ei și devotamentul față de familie într-o perioadă în care aristocrația rusă era în plină decădere. Citind cartea într-o perioadă când au început să mă preocupe problemele sociale, grija Natașei față de țărani mi s-a părut un model de urmat în relaționarea bogaților cu săracii. Poate că este unul dintre personajele cele mai bine conturate în literatură.

Locul 1: Caterina Zani, Un cappello pieno di ciliege, Oriana Fallaci. Una dintre cărțile citite recent. Caterina era o femeie atipică pentru vremea ei (sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului ai XIX-lea): frumoasă, decisă, întreprinzătoare și, mai ales, necredincioasă. Soarta a făcut că ea s-a căsătorit cu Carlo, un bărbat care era tocmai opusul: foarte pios, muncitor dar prins într-o rutină a muncii (spre deosebire de Caterina care avea mereu idei noi care aduceau surse de venit) și nu tocmai frumos. El dorea să se însoare pentru că așa era rânduit, ea pentru că vroia să învețe să citească, iar Carlo era ”alfabetizat”. În pofida acestor dificultăți, Carlo și Caterina au început să se iubească din ce în ce mai mult.

Dau mai departe această provocare următorilor bloggeri: Gabriela Savitsky, Cristina Cîrstea, Gabitzu, Orry, Teo Negură, Ana Săliște și tuturor celor care se simt în măsură să răspundă unei astfel de provocări.

Problemele vapoarelor care intenționează să ajungă în Fâșia Gaza continuă. Astăzi ambarcațiunea irlandeză ”Rachel Corrie” a fost capturată de marina israeliană și este escortată către portul Ashdod din sudul Israelului, informează ANSA. Mai mulți activiști propalestinieni se află la bordul vasului ”Rachel Corrie” care a fost remorcat la 35 de km în largul apelor israeliene.

Coform informațiilor disponibile, nu au existat confruntări directe, prin urmare nu există răniți. Oficialii israelieni au intrat în contact cu echipajul vasului Rachel Corrie cerându-le să-și schimbe cursul către protul Ashdod, dar comandantul vasului nu a cooperat cu autoritățile israeliene, drept pentru care s-a recurs la remorcarea acestuia.

Paula Seling și Ovi au reușit să se claseze pe locul 3 la Eurovision, sfidând astfel atât vocile inițiale ale criticilor cât și cotele de la casele de pariuri. Ediția de anul acesta a fost câștigată de Lena, reprezentanta Germaniei.

Dacă ne amintim bine cu puțin timp înainte să înceapă semifinalele concursului, criticii britanici spuneau că României ar trebui să-i fie rușine cu reprezentanții pe care i-a trimis. Iată că vocile criticilor nu contează întotdeauna.

Site-ul de știri Hotnews.ro spune că Eurivison-ul de anul acesta a bătutut la audiență Superbowl-ul american cu cei 120 de milioane de telespectatori din 45 de țări. Parcă această informație ar trebui luată, însă, cum grano salis.

Later edit: E valabilă informația cu audiența. Superbowl-ul de anul acesta a fost urmărit de 106,5 milioane de telespectatori. Sursa: AICI.