În mod normal, marți se va vota asupra moțiunii de cenzură înaintată de PSD împotriva Guvernului Boc IV. Sub amenințarea excluderii din partid, votul va fi extrem de strâns. Se estimează că PSD și PNL ar mai avea nevoie undeva intre 20 și 30 de voturi pentru a demite Guvernul Boc, iar băieții lui Ponta nu stau deloc cu mâinile-n sân ci încearcă să fie cât mai convingători. Și cum poate fi un politician, lider de partid, convingător? Propune carnete de membru și funcții de conducere celor care vor vota împotriva Guvernului. Asta da politică. Decât așa, mai bine să rămână Guvernul Boc în funcție. Voi explica și de ce.

Etic vorbind, scopul nu scuză mijloacele! Bun, înțeleg că momentan rațiunea de a exista a PSD-ului și a PNL-ului este aceea de a-l vedea mazilit pe Boc, eventual chiar și pe Băsescu. Adică cei din PSD vor să schimbe prin nesimțiri un guvern de nesimțiți. Îmi pare rău, dar la un asemenea demers eu spun ”pas”, pentru că schimbarea Guvernului nu ar aduce, de fapt, absolut nicio schimbare ci ar perpetua nesimțirea! Așa că aceste ”deal” nu ne avantajează. Adică să întârzie tranșa de la FMI doar din cauză că noi ne chinuim să schimbăm niște nesimțiti punând în loc alți nesimțiti? Nu câștigăm nimic.

Dar am și o motivație mai politică. Mi se pare atât de grotesc cum toți liderii din opoziție tot declară că sunt gata să preia funcția de premier. Adică încă nici nu a trecut moțiunea, dar deja cei din opoziție au început campania electorală pentru funcția de premier. Și atunci cum poți să spui că îți pasă de soarta românilor, când tu țintești doar ciolanul. Știți ce ar fi făcut niște lideri politici responsabili? S-ar fi pus la masă cu cei mai buni economiști și juriști pe care îi au și ar fi contruit împreună un program viabil ca alternativă la cel prezidențial! Ar fi venit în fața poporului și ar fi spus: ”Acesta este programul nostru. Pentru asta ne luptăm!” Dar ce fac liderii opoziției de fapt? Vin fiecare separat și spun poporului ”Programul nostru este mazilirea trio-ului Boc-Băsescă-Udrea. Dincolo de asta, vrem singuri la guvernare. Nu avem un program macroeconomic bine definit, dar asta se poate ajusta pe parcurs”. Păi să ai încredere în demersul unei astfel de opoziții?

În al treilea rând, trebuie să subliniez o realitate cruntă. Bun, trece moțiunea, cade Boc, se cutremură Bucureștiul. Băsescu va trebui să propună alt prim-ministru care să-și formeze un cabinet. Oare cine va fi propunerea lui Băsescu? Tot Boc! Boc V. Și pe cineva va lua Boc cel de-al cincelea cabinet al său? Păi tot pe duduia Udrea, Blaga, Berceanu, Videanu, deci tot nucleul tare al clientelei politice.

Atâta timp cât opoziția nu vine cu un program comun anticriză, sper că moțiunea nu va trece. Pentru că doar aruncarea unor principii disparate gen ”impozitarea progresivă a pensilor mari” nu este o soluție macroeconomică. Un program coerent trebuie să se bazeze pe cifre și calcule. Nici PSD și nici PNL nu le-au făcut de la A la Z. Dar atât Antonescu, cât și Ponta se văd prim-miniștrii într-un guvern monocolor, roșu pentru Ponta sau galben pentru Antonescu. În fața unor astfel de atitudini puerile nu poate decât să îmi vină râsul și apoi lacrimile!

P.S. O alta analiza pe aceasta tema puteti gasi AICI.

Primăvara începe să-şi facă simţită prezenţa vioaie, cel puţin din punct de vedere meteorologic, căci în buzunarele românilor iarna este mai grea ca niciodată şi primăvara se lasă aşteptată mai ceva ca luminiţa de la capătul tunelului, de la care, oricum, ne-am luat gândul. După o îndelungă absenţă din spaţiul public, care cred că poate fi pusă pe seama hibernării, neuronii preşedintelui Traian Băsescu încep să se dezmorţească, astfel încât, după două luni şi jumătate de tăcere, distinsul preşedinte a repus pe tapet problema modificării Constituţiei. Că doar în noiembrie boborul suveran aşa a decis. Lăsăm deoparte, cel puţin deocamată, contextul în care Traian Băsescu a reaprins focul schimbării Constituţiei şi încercăm să ne concentrăm asupra obiectului principal al dezbaterii, respectiv, introducerea parlamentului unicameral şi reducerea numărului de parlamentari de la 469 la 300 de spartani.

Dar înainte de a trece la analizarea acestor subiecte se cuvine a menţiona care este poziţia principalelor partide exprimată după consultarea cu preşedintele Traian Băsescu ce a avut loc marţi, 16 martie. PSD-ul subliniază că momentul ales pentru dezbaterea referitoare la modificarea Constituţiei este ales foarte prost, dat fiind faptul că România se află, practic, în pragul unui colaps financiar datorat guvernelor Boc 1, 2, 3 şi 4. Dar, în ceea ce priveşte subiectul propriu-zis, PSD-ul susţine menţinerea unui parlament bicameral, dar cu un număr redus de parlamentari. În ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui, PSD-ul consideră că acesta ar trebui ales prin vot direct de către cetăţeni, dar că atribuţiile sale ar trebui definite mult mai clar pentru a evita ingerenţele tot mai dese în viaţa Guvernului, a Parlamentului şi a Justiţiei.

PNL-ul se situează pe o poziţie foarte similară, considerând că o modificare a Constituţiei este necesară, dar că parlamentul bicameral este un câştig al României moderne şi nu ar trebui renunţat la una dintre camere.

Pornind de la aceste premize, cred că a venit vremea să discutăm fără resentimente, fără simaptii si antipatii făţise, să judecăm la rece analizând lucid datele de care dispunem. In cele ce urmează aş dori să prezint câteva date de care cred că orice discuţie in acest sens ar trebui să tină cont.

State cu parlament unicameral

Adversarii declaraţi şi înrăiţi ai Preşedintelui Băsescu fac adesea enumerări extrem de tendenţioase atunci când vorbesc despre ţări în care funcţionează un parlament unicameral, vorbind doar despre state precum Belarus şi Cuba. Privind obiectiv lucrurile, iată care sunt ţările din UE cu parlament unicameral: Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Portugalia, Bulgaria. Suedia, Slovenia, Slovacia, Malta, Luxemburg. Lituania, Letonia, Cipru.

Iată că pe lista statelor cu parlament unicameral se află cele trei state în care nivelul de trai este cel mai ridicat din Europa: Danemarca, Suedia, Finlanda (excluden teritorii precum Liechtenstein, Andorra, Monaco etc). Trebuia subliniat că două dintre aceste trei tări sunt monarhii parlamentare, în spetă Danemarca si Suedia. Apoi, regăsim pe această listă un număr însemnat de ţări care au trecut prin comunism ca de exemplu: Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Slovacia.

Un alt aspect extrem de interesant este ca aproape toate statele cu parlament unicameral sunt ori republici parlamentare, ori monarhii parlamentare. Danemarca si Suedia sunt monarhii prlamentare, in timp ce Portugalia, Ungaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Estonia si Bulgaria sunt republici parlamentare.

Sa trecem acum la analizarea acestor date. Conform observatiilor noastre se pare ca un parlament unicameral recere un regim parlamentar, fie ca este vorba de monarhie sau republica. In Europa nu exista state cu parlament unicameral si care sa foloseasca un sistem politic prezidential sau semi-prezidential.

În orice stat, între puterea executivă şi cea legislativă există nişte mecanisme de control, menite să păstreze echilibrul între puteri şi să garanteze separarea puterilor în stat, un aspect fundamental al democraţiei de la care România nu se poate abate. Trecerea de la un parlament bicameral la un parlament monocameral dinamitează efectiv aceste mecanisme şi ele trebuie redefinite într-o nouă Constituţie. În mod cert, o astfel de modificare va duce la o sporire a prerogativelor ori către parlament, ori către puterea exacutivă, din care ar urma sa faca parte şi instituţia prezidenţială, ceea ce ar trebui să se concretizeze, în mod normal, ori într-o republică parlamentară, ori într-una prezidenţială. Din punctul meu de vedere, România nu este pregătită să treacă la un regim prezidenţial, pentru că în mentalul colectiv al politicianului român democraţia este extrem de şubredă. Se poate observa acest lucru atât în tabăra PDL-ului, dar, în ultima vreme, PNL-ul se chinuie să ne demonstreze că suferă de acelaşi simdrom, vezi, de exemplu, excluderea din partid a lui Catarama. Ar răme varianta unei republici parlamentare, care cred că ar fi o formă potrivită pentru România, cu toate implicaţiile ei, inclusiv alegerea preşedintelui de către parlament, în timp ce cetăţenii să voteze direct primul ministru.

Reducerea numărului de parlamentari

In mod normal, exista o legatura foarte stransa intre introducerea parlamentului unicameral si reducerea numarului de parlamentari. Prin suspendarea unei camere s-ar reduce automat si numarul de parlamentari. Ramane insa intrebarea daca, nu cumva, numarul de parlamentari poate fi redus si daca se pastreaza forma actuala a Parlamentului?

Pentru a raspunde acestor intrebari, cred ca ar fi util sa analizam proportia parlamentar/numar de locuitori in statele a caror parlamente sunt bicamerale.

Franta: 1 parlamentar la 69.011 locuitori

Germania: 1 parlamentar la 123.538 locuitori

Italia: 1 parlamentar la 62.171 locuitori

Marea Britanie: 1 parlamentar la 43.948 locuitori

Spania: 1 parlamentar la 75.446 locuitori

Olanda: 1 parlamentar la 71.715 locuitori

Romania: 1 parlamentar la 45.839 locuitori.

Se poate observa astfel ca, procentual, Romania are mai mult parlamentari decat alte tari mari cu parlamente bicamerale. De regula in tarile mai mici aceasta proportie este mai mare, in medie 1 parlamentar la 35.000 locuitori. Romania are insa neajunsul ca nu poate fi considerata tara mica, dar nici mare precum Germania sau Franta. In acest caz cred ca punctul de orientare al Romaniei ar trebui sa fie Olanda, care are o populatie mai scazuta decat Romania si proportia  este de 1 parlamentar la 71.715 locuitori.

Daca Romania si-ar mentine parlamentul bicameral, dar ar scadea numarul de parlamentari la 300, ar ajunge la o proportie de 1 parlamentar la 71.662 locuitori, apropiindu-se de aceeasi proportie a Olandei pe care am considerat-o cea mai potrivita pentru Romania.

Analizand la rece toate aceste rezultate cred ca, obiectiv vorbind, solutia cea mai buna pentru Romania ar fi mentinerea Parlamentului bicameral si reducerea numarului de parlamentari la 300. Astfel, Romania s-ar inscrie in parametrii politicii care definesc unele tari unde nivelul de trai este foarte ridicat.

Dincolo de toate aceste aspecte, lucrul cel mai important este faptul că o modificare în legea fundamentală a unui stat nu poate fi făcută într-o manieră heirupistă, de azi pe mâine, în funcţie de anumite interese imediate ale anumitor cercuri de influenţă, fie ele moguleşti sau prezidenţiale. Este nevoie de o dezbatere publică temeincă şi responsabilă în care să se implice atât partidele politice, cât şi societatea civilă şi mijloacele de informare în masă.

P.S. Părţi importante din acest material au fost readaptate după un articol mai vechi pe care il puteti consulta AICI.

Săptămâna trecută scriam despre PDLizarea României şi asaltul prin care PDL-ul şi marionetele sale, UDMR si (in)dependenii de Basescu, încearcă să pună mâna şi pe această ultimă pârghie de putere pe care PDL-ul nu o are în mâinile sale, în speţă instituţia Preşedintelui Sneatului. Am arătat atunci că cererea independenţilor nu are absolut nicio acoperire constituţională sau regulamentară, fiind un abuz grosolan la care s-a apelat ştiindu-se că PSD – PNL nu mai au majoritate în Parlament.

Astăzi circul continuă într-o manieră mult mai grotescă. PDL, UDMR şi inependenţii au cerut revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de Preşedinte al Senatului. Această cerere nu s-a regăsit pe ordinea de zi a şedinţei din plenul Senatului de astăzi, 10 marite2010, drept pentru care independenţii au cerut introducerea revocării pe ordinea de zi.

Un scurt excurs tehnic. Ordinea de zi a şedinţei din plen este stabilită de Biroul Permanent al Senatului (BPS) cu o săptămână în avans şi pusă la dispoziţia senatorilor. Modificarea ordinii de zi poate fi făcută doar de către BPS, de către un grup parlamentar sau de către o comisie a Senatului doar dacă există motive urgente. Propunerea de modificare a ordinii de zi este apoi votată (sau nu) în plenul Senatului în ultima zi de întrunire a plenului din săptămâna în curs. Dacă cererea de modificare primeşte aprobarea majorităţii simple, ea este introdusă pe ordinea de zi a săptămânii viitoare. Nota bene: săptămâna trecută independenţii au cerut să le fie introdusă pe ordinea de zi a acelei zile doleanţa lor referitoare la pierderea protofoliului din comisiile de specialitate. Conform procedurii expuse mai sus, această cerere este neregulamentară conform articolului 87, paragraf 2 din Regulamentul Senatului.

Ce se întâmplă astăzi? La ora 9:55, liderul grupului independenţilor din Senat, Liviu Câmpanu, a cerut introducerea pe ordinea de zi a cererii de revocare din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Mircea Geoană, semnată de 58 de senatori PDL, UDMR şi independenţi, informează Mediafax. Evident, liberalii şi socialdemocraţii care au luat cuvântul au catalogat această cerere drept abuzivă şi neconstituţională, în timp ce democrat-liberalii spun despre Mircea Geoană că s-ar deda la abuzuri.

Ce mă frapează cel mai mult este că absolut toţi senatorii fac o confuzie terminologică extrem de gravă pentru funcţia pe care o deţin. În ceea ce priveşte acest circ, nu putem vorbi de proceduri “neconstituţionale” ci de proceduri “neregulamentare“. Constituţia României nu reglementează în detaliu mecanismele prin care trebuie să funcţioneze Senatul României. Constituţia explică doar care este rolul Senatului în cadrul statului şi care este rolul preşedintelui în cazul în care fotoliul de Preşedinte al României devine vacant! Detaliile de funcţionare a Senatului sunt reglementate de către Regulamentul Senatului. Atât obiecţiile PDL-ului, cât şi cele ale PSD-ului şi PNL-ului se referă la aspecte care sunt legate de regulamentul Senatului, prin urmare, pot fi regulamentare sau neregulamentare, dar în niciun caz constituţionale sau neconstituţionale.

Alt lucru ce m-a frapat este faptul că miniştrii PDL care deţin şi funcţia de senator au primit ordin de la centru să se prezinte la şedinţa din plenul Senatului pentru a susţine cauza dictată de marinar. Iar aceşti miniştrii nu fac altceva decât să ne dea încă odată dovadă de incompetenţa lor şi de necunoaştere textelor fundamentale ale statului. Berceanu este un exemplu viu în acest sens.

Dar ce s-a întâmplat ulterior în Senat? Mircea Geoană a anunţat că nu va supune la vot cererea de revocare a sa din funcţia de Preşedinte al Senatului, după care s-a trecut la votarea ordinii de zi care nu includea cererea PDL-istilor de revocare a preşedintelui Senatului. În această formulă, ordinea de zi a fost respinsă, întrucât senatorii PSD şi PNL sunt mai puţin numeroşi decât senatorii PDL, UDMR şi independenţi, atâta timp cât aceştia au primit întăriri de la centru.

A urmat apoi o pauză de consutări ce a durat mai bine de o oră, după care grupurile şi-au reafirmat poziţiile. Avem de a face astfel cu un blocaj de zile mari. De ce? Ei bine pentru că, în conformitate cu regulamentul, ordinea de zi nu poate fi schimbată ad-hoc ci cu o săptămână înainte, după cum am explicat dar, în acelaşi timp, senatorii pot vota sau nu ordinea e zi a zilei în curs.

Ceea ce nu înţeleg este următorul lucru. PDL-ul il poate schimba fara probleme pe Mircea Geoana urmând regulamentul. Astazi s-ar fi putut propune in plen introducerea pe ordinea de zi de lunia viitoare revocarea lui Mircea Geoană. Această propunere ar fi fost votată, căci Geoană era obligat de regulament să o supună la vot, iar luni s-ar fi votat liniştit pentru revocarea eternului perdant. Totul s-ar fi petrecut regulamentar şi fără circ. Dar PDL-ul a ales varianta circului ceea ce denotă că nimeni din PDL nu a citit Regulamentul Senatului sau, mai rău, că regulamentul este cunoscut dar se preferă circul. Acum ne aflăm în situaţia în care nici Geoană nu încalcă regulamentul dacă nu supune la vot introducerea imediată pe ordinea acestei zile revocarea sa, dar senatorii au voie, la rânul lor, să voteze sau nu ordinea de zi propusă de BPS şi comunicată lor încă de săptămâna trecută.

Curat murar!

Update 1: Mircea Geoana a inchis sedinta din plen la propunerea senatorului PSD Ioan Chelaru, datorita faptului ca BPS a aprobat un program de lucru intre orele 9:00-13:00.

Articole pe aceeasi tema:

Dispecer blogosfera: Mircea Geoana. Aici sunt, aici raman

A fost, a trecut, s-a dus şi congresul PNL. Spre deosebire de congresul PSD, întrunirea liberalilor nu a lăsat loc unor surprize prea mari. Totul s-a desfăşurat cum a fost prevăzut să se desfăşoare. Rămâne rezultatul, un nou vechi preşedinte şi multă speranţă într-un viitor mai luminat. Acum se cade să întoarcem puţin pe toate feţele ceea ce s-a întâmplat în ultimile două zile, cu bune şi cu rele.

Vineri, 5 mai, s-a votat schimbarea statutului, respectiv candidatura pe moţiuni la şefia partidului. Însăşi ideea candidaturilor pe moţiuni este extrem de discutabilă ca principiu, iar având îaţn vedere că schimbarea s-a votat fără ca delegaţii să parcurgă măcar noul statut nu face decât ca totul să fie şi mai discutabil. Alexandru Marin, un tânăr liberal, se declară extrem de dezamăgit de această situaţie, mai ales datorită faptului că în noua formă de organizare lierii TNL nu mai au acces la forurile de conducere dacă nu se află pe lista unui candidat. Şi nu s-au aflat! Prin urmare, dezamăgirea sa este extrem de pertinentă, pentru că astfel ascensiunea tinerilor în politica mare este obstrucţionată, iar PNL-ul dă senzaţia că are o organiizaţie de tineret doar pentru a da bine da bine la imagine. Sper, totuşi, că noua conducere va reuşi să găsească o formulă statutară pentru a promova tinerii liberali în structurile centrale.

Referitor la alegerea preşedintelui PNL ar fi multe de spus. Un comentator al articolului sus menţionat sublinia următorul lucru:”Sper de asemenea ca ai remarcat diferenta de substanta dintre discursul celor doi … unul carismatic, celalalt de tehnocrat …Pe termen mediu-lung consecintele vor fi fi, hai sa spunem, neplacute.” Într-adevăr, discursul lui Antonescu a fost plin de carismă, în timp ce discursul lui Orban a fot, ma de grabă, “tehnic”. Pe termen lung un lider carismatic nu poate schimba prea multe, pentru că atunci când dispare el, dispare totul. Pe de altă parte, un leader carismatic atrage foarte mulţi oameni, iar pe termen foarte scurt PNL-ul are nevoie tocmai de acest lucru. Din nou, sper că liberalii sunt atât de înţelepţi, inclusiv cei care nu au fost pe nicio listă, încât să echilibreze balanţa.

Şi dacă tot vorbeam de carismă, trebuie făcută o precizare ulterioară. Mulţi îl acuză pe Crin Antonescu că este un tip autoritar care sacrifică democraţia de partid pentru a-şi consolida fotoliul de preşedinte. Un argumenulat în favoarea acestei teze este faptul că au fost doar doi candidaţi înscrişi în cursă, iar diferenţa de voturi între cei doi a fost copleşitoare. Ei bine, după cum ziceam, un leader carismatic atrage oamenii de partea sa. Faptul că Antonescu este un astfel de personaj este indubitabil. Prin urmare, această coagulare a forţelor liberale în jurul său nu este deloc datorată intenţiei de a introduce dictatura în PNL. Obiectiv vorbind, Crin Antonescu s-a folosit de aceleaşi mijloace de care s-a folosit şi Mircea Geoană în congresul PSD şi mă refer, în principal, la votul pe liste. Folosindu-se de aceleaşi instrumente, Geoană a pierdut, în timp ce Antonescu a câştigat. De ce oare? Ei bine, tocmai pentru că Geoană nu este un conducător carismatic precum Crin Antonescu. Nu e dictatură, este un mecanism psihologic extrem de simplu şi în esenţă nu foarte dăunător dacă nu este dus la extrem.

Referitor la membrii PNL marcanţi care au ales să rămână pe dinafară tocmai pentru că nu erau de acord cu candidatura pe liste, consider că nu vor rămâne propriu-zis pe din afară. Se tot vorbeşte despre guvernul din umbră, iar eu cred că domnul Antonescu îşi poate păstra simţul realităţii, astfel încât un astfel de cabinet să includă politicieni precum Călin Popescu Tăriceanu, Adriana Săftoiu sau chiar Ludovic Orban.

Odată cu realegerea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al PNL, cred că scena politică românească şi-a încheiat procesul de reconfigurare care a fost iniţiat după alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. Acum ştim cam în ce direcţie se vor îndrepta lucrurile. Congresul PDL nu are absolut nicio importanţă. Acolo totul se desfăşoară sub abilitatea marelui păpuşar, prin urmare nu se va schimba absolut nimic. I se va mulţumi domnului Preda pentru bunele intenţii, dar totul va rămâne identic.

După toate aceste mişcări de trupe, avem două partide de opoziţie care îşi vor continua politica anti-Băsescu (şi bine fac) fără a încerca o apropiere prea bătătoare la ochi. Colaborarea dintre PSD şi PNL se va rezuma la a face front comun pentru a putea contrabalansa în parlament voturile portocali. Grupul independenţilor va avea, oricum, o viaţă efemeră dacă se constituie într-un partid pentru că ipotetica noua formaţiune va fuziona curând cu PDL-ul.

În acelaşi timp, PNL şi PSD se vor privi cu suspiciune, pentru că PSD-ul nu şi-a ascuns niciodată chochetăriile referitoare la votul uninominal pur, care ar avantaja PSD-ul în detrimentul PNL-ului. Prin urmare, relaţiile dintre PSD şi PNL vor rămâne destul de reci.

În ultimile săptămâni, Crin Antonescu şi-a manifestat disponibilitatea de a purta un dialog avansat cu PC în vederea unei alianţe. Deocamdată nu cred că o asemenea alianţă se va produce. PC-ul pare hotărât să încerce de unul singur marea cu sarea la alegerile parlamentare din 2012.  Oricum după acele alegeri pe scena politică românească va avea loc o altă reaşezare în vederea atacării alegerilor prezidenţiale, unde, cel mai probabil, lupta se va da între Victor Ponta şi Crin Antonescu. Oricine va candida din PDL nu cred să aibe vreo şansă, iar în astfel de condiţii, nici maşinăria portocalie de fraudare nu va funcţiona mai bine decât cea roşie.

Cu bune, cu rele, eu cred totuşi că doar PNL va putea oferi un viitor demn României. Oricât s-ar încerca destabilizarea PNL-ului, acesta este partidul clasei de mijloc. Ete drept, clasa de mijloc românească este ca şi inexistentă, dar ea tot se va cristaliza la un moment dat, iar atunci PNL-ul va trece e 30%. Chiar dacă Traian Băsescu va face orice pentru a-l chema pe Adi MInune să cânte prohodul în faţa unui PNL aşezat în sicriu, nu va reuşi acest lucru. Cu siguranţă vor fi liberali care vor părăsi barca, dar numărul lor nu va fi semnificativ, iar plecarea lor se va neutraliza odată cu alegerile din 2012.

Astept comentarii si completari.

Viaţa politică românească nu a intrat în hibernare după alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. Dimpotrivă, rezultatele alegerilor prezidenţiale au zguduit din temelii întreg eşafodajul politic, astfel incât pasivitatea este practic imposibilă. Prin urmare, în 20 februarie a avut loc Congresul Extraordinar al PSD, congres devenit un veritabil eveniment mediatic şi care l-a adus în fruntea PSD-ului pe Victor Ponta. Pe 28 februarie va avea loc congresul Partidului Conservator, iar la începutul lui martie va avea loc Congresul PNL-ului. Singurul partid care zace bolnăvicios într-o stare de autosuficienţă arogantă este PDL-ul care pare a fi preocupat mai mult de deturnarea banului public spre acoperirea cheltuielilor de campanie decât de guvernarea reală a ţării. Doar discuţiile stârnite de Cristian Preda şi Monica Macovei au gâdilat puţin visarea PDL-ului, al cărui lider de facto (adică Băsescu) pare să se dedice exclusiv nunrilor voluptoasei Elena Udrea.

În tot acest context, partidele politice nu pot sta pe loc. Se aleg, sau realeg, presedintii de partid, se rearanjeaza taberele, se creioneaza noi aliante si posibile colaborari. Astfel, noua conducere a PSD pare să nu mai agreeze alianţa cu PC, Miron Mitrea declarând la Hotnews.ro (înainte să se afle rezultatul congresului) că alianţa se va desface dacă Victor Ponta va câştiga. Domnul Ponta a câştigat, prin urmare această despărţire dintre PC şi PSD pare inevitabilă.

Flacăra iubirii dintre aceste două partide era, insă, foarte slăbită. Cei care au urmărit desfăşurarea Congresului PSD la Antena3 au putut observa cum jurnaliştii trustului Intact puneau la zid PSD-ul într-o manieră care mi-a dat de gândit, folosind, fără sfială, expresii precum „guvernarea PSD a fost hoţia cea mai mare”, chiar în faţa unor lideri precum Mircea Geoană. Era clar: se schimbase limbajul referitor la PSD!

În aceste zile s-a mers, însă, cu un pas mai departe. Marţi, 23 februarie 2010, Crin Antonescu şi-a lansat moţiunea în virtutea căreia va candida la şefia PNL. Cu acest prilej, Antonescu a declarat că întrevede posibilitatea unui dialog intensificat cu PC, întrucât PNL îşi asumă mai mult ca niciodată valori conservatoare, ne informează Hotnews.ro.

Evident, această declaraţie a aprin spiritele şi nu sunt puţini cei care sar acum la gâtul lui Crin Antonescu. Comentatorii articolului par să nu fie de acord poziţia lui Crin Antonescu, argumentele lor nedepăşind, totuşi, stadiul unor lozinci de pe stadion. Chiar dacă majoritatea oamenilor sunt de părere că nu mai există stânga şi dreapta la noi în ţară şi că singurul criteriu de acţiune al partidelor politice este propriul buzunar, cred că o discuţie referitoare la un dialog intensificat între PNL şi PC nu poate pleca decât de la un fond comun reperabil în ograda ambelor partide. Prin urmare, să vedem, care ar fi obiectivele PNL şi PC conform statului fiecăui partid.

Prin urmare, iată că la nivel de obiective declarate prin statut, exista asemănări substanţiale între PNL şi PC. Amânouă partide militează pentru statul minimalist, pentru salvgardarea drepturilor fundamentale ale omului, pe economia de piaţă concurenţială etc. Amândouă viziuni îşi propun garantarea proprietăţii private şi încurajarea iniţiativei private. Din punct de vedere social, atât PNL-ul cât şi PC-ul îşi clădesc obiectivele în jurul familiei. Fără niciun fel de echivo, putem afirma că aceste viziuni sunt de dreapta, prin urmare, la nivel programatic, poate exista un dialog intensificat între PNL şi PC. Desigur, cei mai mulţi comentatori evită să se informeze înainte de a emite judecăţi, fiin mult mai uşor să-ţi camuflezi indolenţa sub girul iluzoriu al unei înţelepciuni aforistice.

Plecând de la statutele celor două partide, o alianţă nu ar fi deloc împotriva naturii, ci ar marca înfiinţarea unui pol de dreapta în care ar putea fi cooptat şi PNTCD-ul, iar astfel s-ar crea o reală concurenţă unui PDL care pare a fi de dreapta doar la nivel declarativ. Crearea unui astfel de pol ar pune reale dificultăţi PDL-ului şi la viitoarele alegeri prezidenţiale, întrucât un PDL-fără Băsecu nu cred să obţină mai mult de 25%. Stânga pare să se spargă. Plecările din PSD destabilizează mamultul, însă doar pe termen scurt. Pentru a controla stânga, Băsescu îşi face şi un partid de stânga pe care îl va conduce din umbră şi care va fi format din actualii „independenţi”. Cu aceste preocupări, Băsescu riscă să piardă, însă, tocmai dreapta pe care o credea doar a sa.

Prin urmare, o alianţă PNL-PC-PNTCD ar putea obtine 30% la alegerile parlamentare din 2012, concretizându-se, astfel, ca principalul pol de dreapta din România. PDL îşi va pierde întâietatea şi toată scena politică se va reconfigura. După cum s-a văzut, o astfel de alianţă nu ar fi deloc ciudată la nivel ideologic, ci dimpotrivă una absolut logică.

Pe de altă parte, o alianţă nu se poate tranşa doar la nivel de comparaţie a statutului. O altă componentă extrem de importantă este imaginea, or Dan Voiculescu nu se bucură de o imagine prea imaculată. Băsescu a reuşit să-i construiască o imagine de mogul rău. Este drept, strădania lui Băsescu pare să fi fost în van, căci modul în care Dan Voiculescu şi apropiaţii glumesc pe seama ei, schimbă puţin percepţia publicului. Pe de altă parte, păcatele tinereţii par să joace un rol important în această ecuaţie, pe data de 5 februarie Curtea de Apel Bucureşti dând sentinţa că Dan Voiculescu a făcut poliţie politică. Acest fapt nu poate fi trecut cu vederea, dar i-aş ruga pe lupii moralişti să-mi arate un singur politician important din România care este curat ca lacrima!

În concluzie, reiterez faptul că nu mă fac militantul zelos al unei alianţe PNL-PC. Materialul de faţă se doreşte a fi doar o simplă analiză ideologică comparată, din care reiese, în mod clar, că nu există vreo incompatibilitate ideologică între PNL şi PC. Restul e politică şi politicianism!

Surse:

Statut PNL

Statut PC

Articol Hotnees.ro

Blogul lui Dan Voiculescu

Articole blogomenale pe această temă şi alte teme politice:

Codex Politicus, despre partiele mici si marile televiziuni.

Transildania si Lilick despre reprezentarea ardelenilor în conucerile centrale ale partidelor.

Deceneu despre candidatura pe motiune intr-un partid politic.

Garcia Muerte despre candiatura cu motiune. (Tot nu pot comenta la tine pe blog, nici macar autentificat cu userul de wordpress!).

Dan Mihalache despre paranoia functiilor de partid.

Politeia despre sfarsitul statului social.

Mul?i ar fi putut s? cread? c? dup? alegerlie preziden?iale scena politic? româneasc? va intra într-un moment de acalmie, într-o letargie paralizant? indus? de povara a?tept?rii unui nou scrutin care, deocamdat?, pare atât de îndep?rtat. Lucrurile sunt, îns?, mult mai complexe iar confruntarea preziden?ial? nu a fost altceva decât o simpl? b?t?lie dintr-un r?zboi de anvergur? în care sunt antrenate toate partidele: r?zboiul cu istoria.

Încrâncenarea cu care s-a dus b?t?lia pentru fotoliul preziden?ial ne-a f?cut s? credem, fie ?i numai pentru o clip?, c? dincolo de ea nu mai conteaz? nimic. Cel care a câ?tigat-o a f?cut poate gre?eala s? cread? c? victoria sa ar fi deliniat în mod iremediabil dou? tabere distincte: eternii înving?tori ?i eternii învin?i. Dup? cum era de a?teptat, PDL-ul a adoptat imediat o postur? auto-suficient? ?i arogant?, dovedind astfel c? baronii s?i Berceanu, Videanu, Blaga, Udrea nu sunt în stare s? citeasc? semnele vremurilor. Europarlamentarul Cristian Preda a avut, îns?, în?elepciunea de a trage un semnal de alarm?.

Cert este c? partidele de opozi?ie, respectiv PSD ?i PNL nu au stat prea mult s?-?i ling? r?nile ?i s?-?i deplâng? înfrângerea, ci au privit imediat spre viitor. Orice înfrângere ar trebui s? fie un plus de în?elepciune pentru învins, astfel încât, dup? cum este normal, în PSD ?i PNL au început s? apar? discu?ii referitoare la reorganizarea partidelor ?i la revizuirea programelor pe termen mediu ?i lung. S? vedem, pe rând, cum s-a manifestat acest fream?t al reorganiz?rii în cele dou? partide mari de opozi?ie.

PNL-ul ?i reconfirmarea unui lider cu carism?

Partidul Na?ional Liberal a pierdut, dar a pierdut cu capul sus. Crin Antonescu a ob?inut un scor mai mare decât cel al partidului, demonstrând c? este unul dintre pu?inii politicieni al c?rui mesaj poate da speran??. Din punctul meu de vedere, singura sc?pare a lui Crin Antonescu a avut loc atunci când a hot?rât s? se alieze cu PSD-ul pentru turul doi. În rest, a stat mereu ferm pe pozi?ii, spre deosebire de C?lin Popescu T?riceanu care “s-a gr?bit s? s?rute papucul la sultan” (cuvintele lui Crin Antonescu, citate pe Hotnews.ro).

Timp de o lun? ?i dou? s?pt?mâni liderii PNL au analizat ?i r?sanalizat situa?ia partidului ?i perspectivele de viitor, astfel încât “Delega?ia Permanent? a Partidului Na?ional Liberal a hot?rât ast?zi (30 ianuarie – n.r) ca în perioada 5 – 7 martie s? aib? loc, la Bucure?ti, Congresul Extraordinar al partidului. Decizia a fost adoptat? cu 85 de voturi pentru, 4 împotriv? ?i 26 de ab?ineri“ afl?m din comunicatul oficial al Biroului Permanent.

Dar schimb?rile din interiorul PNL nu se rezum? numai la alegerea unui nou pre?edinte sau reconfirmarea celui în func?ie, ci se dore?te inclusiv o reorganizare statutar? care ar urma s? ?in? cont de noile realit??i ale sistemului electoral, c?ci schimbarea de la sistemul de vot propor?ional la cel uninominal ar trebui s? conduc? la o reorganizare a tuturor partidelor. Pentru a crea lini?te ?i unitate în partid, Crin Antonescu dore?te ca membri PNL din Biroul Permanent s? fie ale?i pe baz? de mo?iune, ?i nu pe baza unor candidaturi individuale, ceea ce ar însemna c? pre?edintele ales vine la pachet cu o echip? de conducere anun?at? din timp. Din aceste motive, au deja loc întâlniri între membri Comisiei de Statut, una dintre ele având loc chiar ast?zi, 3 februarie, afl?m de pe site-ul Antena 3.

Aceste schimb?ri nu sunt deloc fortuite, ci bine gândite de c?tre Crin Antonescu, pre?edintele în exerci?iu. Prin aceast? formul? s-ar elimina func?ia de prim vice-pre?edinte, de?inut? momentan de Ludovic Orban. La prima vedere, am putea crede c? desfiin?area acestei func?ii ar crea tensiuni în partid. Lucrurile nu stau, îns?, chiar a?a. Îns??i aceast? func?ie a creat tensiuni, alimentate constant de liberalul Fenechiu. Renun?area la aceast? func?ie i-ar aduce lui Crin Antonescu sprijinul taberei Fenechiu, în timp ce Ludovic Orban ar urma s? fac? parte din echipa de conducere pe care Crin Antonescu o va prezenta la congresul extraordinar. Mai multe despre mizele acestor mi?c?ri pute?i citi în Evenimentul Zilei.

În tot acest context, Crin Antonescu este sprijinit de tot mai mul?i liberali, în timp ce tab?ra T?riceanu devine din ce în ce mai pu?in numeroas?. Probabil din aceste motive, C?lin Popescu T?riceanu evit? s?-?i anun?e candidatura la pre?eden?ia partidului, ?tiind c? nu prea are ?anse de a ie?i înving?tor. Singurul dezavantaj al lui Crin Antonescu este faptul c? dore?te s? r?mân? în opozi?ie ?i s? promoveze o politic? aspr? împotriva partidului de guvern?mânt, atitudine ce nu este primit? cu aplauze peste tot în teritoriu, c?ci mul?i primari PNL se plâng c? urmarea unei astfel de direc?ii va fi extrem de dur?, întrucât Guvernul Boc nu va fi foarte darnic cu primarii liberali. Împotrivirile par s? fie totu?i destul de nesemnificative ?i este greu de crezut c? domnul Antonescu î?i va pierde func?ia în urma congresului extraordinar din 5-7 martie.

Deocamdat? singurul contracandidat al lui Antonescu este Viorel Cataram?, o figur? estul de dubioas?, cu un trecut la fel de dubios, dac? ne amintim de afacerea SAFI. Probabil din aceste motive, liberalii nu prea se înghesuie s? aplaude candiatura lui Cataram?. Un exemplu în acest sens este parlamentarul liberal Alina Gheroghiu.

Înr?znesc s? spun c? realegerea lui Antonescu este condi?ionat? de modul cum va în?elege s? gestioneze tot scandalul referitor la proiectul Ro?ia Montan?. Conform informa?ilor de pe site-ul oficial al PNL, partidul dezaprob? proiectul de extrac?ie a aurului prin folosirea ceanurilor, în timp ce so?ia sa, europarlamentarul Adina V?lean, nu s-a sfiit s? fie în favoarea acestui proiect, organizând chiar seminarii în cadrul Parlamentului European la care a invitat doar sus?in?tori ai proiectului. Unul dintre opozan?ii proiectului este o alt? liberal?, doamna Renate Weber, care a participat neinvitat? la acele discu?ii, dar i-a fost interzis s? ia cuvântul. Astfel, pentru a-?i asigura înc? un manat în func?ia PNL-ului, Crin Antonescu ar trebui s? dezamorseze acest conflict al femeilor liberale.

PSD-ul ?i debarcarea unui lider dep??it de situa?ie

Forfota cea mai mare vine, dup? cum era e a?teptat, din partea PSD-ului, un partid care, practic, a avut victoria în mân?, cu un pre?edinte care s-a ?i bucurat pentru ea pre? de o noapte. Înfrângerea nu putea trece neobservat? ?i este absolut normal s? fi creat anumite convulsii în partid. Mircea Geoan? a demonstrat c? p?l?ria preziden?ial? este mult prea mare pentru el, indiferent c? vorbim despre pre?eden?ia PSD-ului sau cea a României.

În pofida aparen?elor PSD-ul nu a intrat în aceast? campanie electoral? ca un partid unit. Existau mai multe fac?iuni, mai multe grupuri care se bazeaz? mai pu?in pe prietenie. Pierderea alegerilor este prilejul afirm?rii pentru unul dintre grupurile care, pân? mai ieri, au stat în umbra lui Mircea Geoan?. Spre deosebira de situa?ia din PNL, Mircea Geoan? î?i va pierde func?ia de pre?edinte. Întrebarea este, cine va deveni noul pre?edinte al PSD-ului?

Miron Mitrea este unul dintre liderii PSD care ?i-a anun?at deja candidatura, chiar dac? cu o oarecare ezitare, datorat? a?tept?rii unei decizii din partea lui Cristian Diaconescu. Acum mai bine de dou? s?pt?mâni, MItrea a declarat c? îl sus?ine pe Critian Diaconescu pentru func?ia de pre?edinte al PSD-ului. Diaconescu nu a anun?at nimic, astfel încât pe 22 ianuarie, Miron Mitrea a hot?rât s? candideze chiar el. Ast?zi, pe portalul Hotnews.ro a ap?rut o informa?ie conform c?reia Miron Mitrea ?i Cristian Diaconescu au hot?rât s? refac? tandemul, avându-l îns? drept candidat pe Miron Mitrea.

Adrian N?stase este un alt lider PSD cu orgolii de pre?edinte ?i dore?te s? ocupe aceast? func?ie începând cu 20 februarie, data la care va avea loc Congresul Extraordinar PSD. Chiar dac? în ultima vreme este cu cei de la DNA în cârc?, N?stase se bucur? de sprijinul lui Ion Iliescu ?i al grupului acestuia de simpatizan?i, prin urmare, ?ansele sale de a câ?tiga cursa pre?eden?iei PSD sunt destul de ridicate.

O posibil? candidatur? “bomb?” ar putea veni din partea lui Radu Maz?re, primarul Constan?ei declarând luni c? ia în calcul aceast? op?iune, întrucât PSD-ul ar avea nevoie de “un lider cu sânge ca al meu”, citim în Evenimentul Zilei. Dincolo de influen?a sa ?i de excentricitatea de care d? dovad?, Radu Maz?re pare s? nu aibe, îns? prea multe ?anse.

Dar, la fel ca in cazul PNL-ului, nici în PSD nu se rezum? totul la alegerea unui nou pre?edinte, ci exist? idei pentru o reorganizare a partidului pe termen mediu si lung. Spre deosebire de PDL, dezbaterile din cadrul PSD au fost ceva mai civilizate. Victor Ponta, de?i a declarat c? nu inten?ioneaz? s? candideze pentru ?efia partidului, a publicat pe site-ul s?u un proiect in 22 de puncte pentru reorganizarea PSD-ului. Un r?spuns punctual a venit din partea lui Miron Mitrea care a publicat pe blogul s?u o analiz?, adesea critic? dar civilizat?, a celor 22 de puncte propuse de Victor Ponta. În propunerea sa, Victor Ponta marja pe ideea c? partidul trebuie s? se reorganizeze în conformitate cu noul sistem electoral uninominal, în timp ce Mitrea atr?gea aten?a ca un partid nu se poate reorganiza de fiecare dat? când se schimb? sistemul de vot. De asemenea, Miron Mitrea nu a ezitat s? critice abilit??ile de lider ale lui Mircea Geoan?.

Concluzii

Reorganizarea partidelor este, în acest moment, o condi?ie sine qua non pentru supravie?uirea lor în prima linie a vie?ii politice române?ti. PNL-ul are un lider capabil care va reu?i s? recâ?tige un mandat în fruntea partidului, în timp ce PSD-ul va renun?a, aproape sigur, la liderul s?u actual. Astfel, PSD-ul cade prad? unor tensiuni mult mai mari, în timp ce PNL-ul se bucur? de o oarecare stabilitate, fapt la care a contribuit din plin Crin Antonescu prin propunerile de reorganizare a partidului, menite s?-l atrag? de partea sa chiar ?i pe Fenechiu.

În PSD exist? mai multe grupuri de interes care se lupt? între ele pentru fotoliul de pre?edinte al partidului sub privirea atent? a lui Ion Iliescu.

Contextul reorganiz?rii este extrem de favorabil PNL-ului care pare a fi un parti unit, spre deosebire de PSD. Mai mult, printr-o opozi?ie constructiv?, PNL-ul ar putea câ?tiga destul de mul?i simpatizan?i în anii urm?tori, iar Crin Antonescu pare s? fie extrem de con?tient de acest aspect, pentru c? programul s?u este unul care pune accent tocmai pe aceste puncte.

Astfel, trebuie luat un calcul un alt aspect. Atât PDL-ul cât ?i PSD-ul au tentative de a ?ine în ?ah PNL-ul ar?tând mereu cu degetul spre un iminent sistem electoral uninominal majoritar, de tip “câ?tig?torul ia totul”, un sistem care la prima vedere are dezavantaja cu totul PNL-ul. Totu?i, dac? liberalii vor avea în?elepciunea de a fructifica la maxim ?ansa pe care reorganizarea partidelor le-o ofer?, nu cred c? ar trebui s? se team? de un sistem electoral uninominal majoritar. De altfel, Crin Antonescu a reiterat în repetate rânduri faptul c? PNL nu se teme de sistemul uninominal majoritar, iar acest lucru ar trebui s? le dea de gândit liderilor PSD ?i PDL. În cadrul dinamicii triadei PDL-PSD-PNL în urm?torii ani cred c? se pot petrece mai multe schimb?ri de ierarhie, astfel încât, într-o prim? faz?, PNL-ul ar putea deveni partidul de pe locul doi, în contextul în care PDL-ul se obstineaz? s? duc? o politic? discre?ionar?, clientelar? ?i oligarhic?, lucru ce ar putea costa scump, c?ci PDL-ul f?r? B?sescu pre?edinte tinde s?-?i piard? principiul unificator.

Dup? cum am v?zut, scena politic? din România se afl? în mi?care. Toate partidele se preg?tesc deja pentru alegerile parlamentare din 2012. De abia acum începe s? se fac? politic?, pân? acum s-a f?cut r?zboi!

De astazi mai toata lumea a revenit la lucru si elevii la scoala. Chiar daca spiritul sarbatorilor nu a disparut inca si chiar daca eu ma aflu inca in vacanta, imi reiau si eu activitatea pe blog, activitate pe care am lasat-o pe plan secund in ultima vreme. Desi perioada vacantei a fost un moment privilegiat pentru trairi si experiente foarte profunde si interesante, din discretie fata de mine insumi si fata de persoanele din jur, voi relua subiectele din sfera lumii politice.

Astfel, nu pot rata momentul de a interveni “blogosferic” intr-o dezbatere extrem de interesanta si, cred eu, absolut necesara pentru Romania, si anume cea referitoare la sistemele politice, in speta la votul uninominal vs. votul proportional. Din ceea ce am citit pana acum in “blogosfera” am gasit o pozitie bine argumentata la Deceneu si o incitare la discutie pe blogul lui Lillick, care ne ofera si un text de pornire. Ca o ulterioara sursa nepretuita de informatie mentionez si un document al Asociatiei Pro Democratia pe care il puteti vizualiza AICI.

1. Sistemul partidelor politice in Romania

Polemica referitoare la votul unimominal majoritar vs. votul proportional ne face adesea sa ramanem la o reflexie epidermica asupra realitatii. Cred ca daca ar fi intrebat ce prefera, aproape fiecare roman s-ar decide in favoarea votului uninominal, chiar daca foarte putini sunt aceea care inteleg cu adevarat subtilitatile din spatele unei astfel de alegeri.

Un prim aspect care fuge adesea ochiului neinformat este acela ca oricare dintre aceste doua sisteme electorale  influenteaza drastic sistemul partidelor politice din Romania. Momentan, Romania este caracterizata printr-un sistem pluritartidist care ia forma unei triade formate din trei actori principali: PDL, PSD si PNL. O descriere foarte interesanta a unui sistem politic in forma unei triade a facut acum vreo doua luni Dragos Paul Aligica, intru-un material publica pe Hotnews.ro. Materialul mi s-a parut de-a dreptul savuros, chiar daca nu impartasesc concluziile autorului, mai cu seama aceea ca nu putem astepta stabilitate politica intr-un astfel de sistem triadic si ca doar un sistem bipolar ar putea asigura o stabilitate politica durabila.

Presedintele Traian Basescu nu se sfieste sa-si arate inclinatiile sale catre un sistem de partide bipolar, cu doar doi actori mari pe scena politicii romanesti. Fara indoiala, trecerea la un astfel de sistem de partide ar fi in defavoarea PNL-ului care s-ar vedea scos de pe scena politica avand doua optiuni: mentinierea unui PNL independent care, probabil, nu ar reusi sa treaca de pragul electoral, sau afilierea PNL-ului unui dintre actorii majori ai teatrului politic, adica PDL sau PSD. In primul caz, PNL ar exista in virtutea unui imperativ moral, in al doilea, PNL si-ar pierde identitatea sa de partid istoric.

Aceasta divagatie a fost absolut necesara. De ce? Dupa cum am spus deja, trecerea la un sistem uninominal majoritar ar contribuit la cristalizarea unui sistem politic bipolar din care PNL ar fi exclus, in timp ce revenirea la un sistem proportional ar perpetua sistemul de partide triadic in care PNL joaca un rol destul de important. Conducerea PNL a sesizat aceste probleme spinoase si de curand, Calin Popescu Tariceanu a publicat pe blogul sau un material care vorbea tocmai de acest pericol si de faptul ca pentru PNL a sosit timpul unei “realpolitik” ca partid de opozitie. Aceasta atitudine m-a bucurat extrem de mult din doua motive. 1. Deoarece eu am afirmat raspicat acest lucru inca dupa primul tur al alegerilor prezidentiale si 2. deoarece dupa 6 decembrie chiar Tariceanu era cel care cocheta cu o alianta PDL-PNL, atitudine care la acel moment a pus PNL-ul in fata unui pericol de sciziune.

Din cele scrise pana acum s-ar putea spune ca ma situez usor impotriva votului uninominal majoritar din cauza simpatiei pentru PNL. Prin urmare, este necesar sa evaluam atat partile pozitive cat si pe cele negative ale ambelor sisteme electorale.

2. Sistemul uninominal

Cel mai adesea, sistemul uninominal desemneaz? în fapt o procedur? majoritar? ce func?ioneaz? dup? formula “câ?tig?torul ia totul”.  În accep?iunea sa cea mai simpl?, acest sistem presupune c? în fiecare circumscrip?ie exist? doar un singur loc disputat ?i fiecare aleg?tor dispune de un singur vot. Fara indoiala, acest sistem releva cateva avantaje: conflictul politic este personalizat, la procesul electoral participa individual mai multi competitori, circumscriptiile electorale sunt relativ mici si faciliteaza o relatie mult mai directa intre alegator si ales etc. Totusi, acest sistem are doua dezavantaje care ii pun sub semnul intrebarii validitatea: nu permite reprezentarea acelora care nu au votat cu castigatorul si este mult mai usor de fraudat sau cumparat.

Ultimile alegeri legislative din Romania care s-au desfasurat dupa un sistem uninominal partial, au scos cu prisosinta la iveala acest aspect.Candva in 2008, pe Hotnews aparut un reportaj extrem de interesant despre cum s-au desfasurat procesul electoral in circumscrptia in care a candidat Catalin Predoiu. Contracandidatul sau era un baron local PSD care avea totul in mana. A organizat concerte, donatii, chefuri, a impinzit toata circumscrptia sa cu pancarte, a dat bani nevoiasilor s.a.m.d. Evident, a castigat fara probleme.

Mai mult, acest sistem da nastere unor veritabile anomalii matematice, carora le-a cazut prada chiar si Romania in 2008. In cadrul alegerilor legilsative, PSD a obtinut un procent superior celui obtinut de PDL si totusi, dupa repartizarea mandatelor, PDL a obtinut mai multe mandate parlamentare decat PSD. Cand in Marea Britanie camera inferioara a parlamentului (pentru Camera Lorzilor nu se fac alegeri. Fotoliile sunt obtinute ereditar sau prin numiri ale Reginei) a fost dominata de laburisti, 6 din 10 britanici au votat impotriva laburistilor, si totusi laburistii au obtinut de departe mai multe mandate.

3. Sistemul proportional

“Mai democratic? decât sistemul majoritar, reprezentarea propor?ional? permite o mai bun? reprezentare a st?rii de opinie a electoratului îns? prezint? serioase inconveniente în ceea ce prive?testabilitatea ?i autoritatea guvernelor”, se afirma in documentul Asociatiei Pro Democratia pe care l-am citat mai sus. Pentru a contrabalansa, insa, acest neajuns, in multe tari s-au introdus masuri majoritare, cum ar fi pragul electoral, prima electorala, alegerea unei liste cu exprimarea unei optiuni personale in favoarea unui anumit candidat etc.

Intr-un sistem proportional sunt reprezentate mult mai bine minoritatile si, astfel, este favorizat pluripartidismul in defavoarea bipolarismului.

3. Bipolarism sau pluripartidism?

Decizia fiecarui individ in favoarea sistemului electoral unoninominal respectiv proportional trebuie sa se afle in concordanta cu optiunea fiecaruia pentru un sistem de partide bipolar sau pluripartidic. A fi in favoarea votului uninominal majoritar si in defavoarea bipolarismului politic este un non sens, o contradictie atat de evidenta incat foarte multi nici nu o observa, conform zicalei “nu vezi copacul din cauza padurii”.

Dupa cum am mentionat anterior, apropiatii presedintelui Basescu si chiar Basescu insasi se declara in favoarea unui sistem de partide bipolar. Probabil din aceste motive au hotarat sa-l nominalizeze pe Honorius Prigoana in cursa pentru locul ramas liber dupa plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR. Honorius Prigoana a declarat cu hotarare ca se va bate fara incetare pentru introducerea sistemului uninominal majoritar.

Dar oare un sistem de partide bipolar ar duce cu adevarat la stabilitate politica? Sau mai bine spus, o stabilitate politica realizata astfel ar duce, cu adevarat, la o imbunatatire a nivelului de trai, la crestere economica si, in general, la dezvoltare?  Intr-un sistem bipolar ar exista un partid aflat la putere, care ar avea majoritate parlamentara si ar impune orice masura ar dori. Partidul din opozitie, pe cat de mare, nu ar putea face altceva decat sa vocifereze, sa se declare contrar etc. Nimic altceva, pentru ca masurile dorite ar trece oricum de votul parlamentului. Prin urmare, un sistem bipolar ar insemna, in definitv, o perioada de 4 ani in care partidul majoritar poate face aproape orice.

Acest lucru este destul de riscant atunci cand vine vorba de interesul national. Daca partidul aflat la putere ar adopta masuri ce contravin interesului national, nimeni nu ar putea face nimic. In contextul pluripartidismului, acest lucru nu este posibil. Sistemul triadic nu ofera o stabilitate politica imediata, dar este un sistem mult mai fecund pentru cetatenii de rand a caror interese pot fi oricand aparate prin coalitii intra-triadice de tipul despre care vorbea Dragos Paul Aligica in articolul mentionat. In contextul pluripartidismului, niciun partid nu ar detine o putere, sa zicem, absoluta, desi, sa fie clar, nu ne referim la o putere absoluta in sensul unei dictaturi. Dansul suspiciunilor dintr-un sistem politic in forma de triada este in beneficiul cetatenilor. Aceste afirmatii nu sunt o naivitate, dar printr-un sistem de mai multe partide interesul cetatenilor este mult mai bine conservat decat in cazul unui sistem bipolar.

Pluripartidismul lasa loc dialecticii hegeliene care poate duce la dezvoltare, in timp ce bipolarismul promoveaza principiul tertului exclus care in plan politic poate fi un principiu falimentar. In politica, o a treia varianta poate fi oricand mai buna decat doua variante. Sinteza poate fi oricand mai buna decat promovarea alternativa a unei singure directii.

Pluripartidismul confera vivicitate vietii politice, in timp ce bipolarismul promoveaza o staticitate care da aparenta stabilitatii, dar care poate duce la involutie. Un mecanism static tinde mereu sa involueze, in timp ce un mecanism dinamic tinde mereu sa evolueze.

Concluzie

Aceasta dezbatere nu poate fi epuziata foarte usor, cu atat mai putin intr-o postare pe blog. Dar toate aceste realitati arata un singur lucru: reforma legii electorale nu poate fi facuta pe sest, ci trebuie sa fie un proces care sa implice la maxim societatea civila.

Incep sa regret ca i-am oferit lui Traian basescu votul meu de incredere! Nominalizarea lui Emil Boc in functie de premier mi se pare cu totul nepotrivita pentru tara si, probabil, extrem de oportunda pentru PDL. De ce? Imaginea lui Boc este oricum compromisa, prin urmare, Boc nu este altceva decat un tap ispasitor in capul caruia sa se sparga toate nemultumirile romanilor. Emil Boc nu este capabil sa indeplineasca o asemenea functie, iar acest lucru s-a vazut cu prisosinta in ultimul an.

Fiind pe picior de plecare am apucat sa urmaresc cu au mers negocierile intre presedinte si partidele politice. Am avut senzatia ca acestea nu au fost altceva decat o continuare a campaniei electorale. Traian basescu bate apa in piua cu vointa poporului roman. Ei bine, vointa poporului roman nu este deloc unitara, si faptul ca Basescu este presedinte se datoreaza unei diferente de doar 70.000 de voturi, ceea ce inseamna ca discursul lui Basescu nu are substanta. Nici alegerile legislative din 2008 nu au aratat deloc ca vointa poporului roman ar fi aceea de a fi condus doar de PDL. Prin urmare, trebuie sa recunosc ca Traian basescu greseste amarnic. Amarnic pentru noi, nu pentru el.

Sincer, speram intr-o oarecare maturitate a lui Traian basescu. Chiar daca varianta cu Crin Antonescu premier nu putea avea sorti de izbanda, lucru ce mi se pare normal pana la urma, credeam ca presedintele va numi un premier independent pe placul liberalilor. Nu a facut asa, si denota, din nou, ca nu este un presedinte echidistant.

In aceste conditii salut optiunea PNL-ului de a ramane in opozitie. Cred ca este solutia cea mai buna. Sper sa nu existe, insa, neintelegeri si ssciziuni in partid.

Victoria lui Basescu incepe sa-mi lase un gust amar.

Dupa primul tur al alegerilor prezidentiale am considerat ca optiunea cea mai buna a PNL-ului este aceea de a ramane in opozitie, cu conditia sa actioneze responsabil si sa dovedeasca, din postura unui partid de opozitie, ca este realmente preocupat de binele romanilor, adica de binele comun si nu de binele individual. Privind retrospectiv nu ezit sa recunosc ca folosirea termenului de “opozitie” poate nu a fost un demers prea reusit. Interpretand critic ultimile saptamani, cred ca ideea de “partid neutru” era cea mai potrivita.

Intre aceste doua concepte nu exista o diferenta substantiala, ci una accidentala. Pastrandu-se neutralitatea si refuzand sa sustina activ unul dintre cei doi candidati ramasi in cursa, PNL-ul s-ar fi aflat astazi intr-o pozitie extrem de avantajoasa. Avantajoasa partid si, as indrazni sa spun, avantajoasa pentru stabilitatea politica pe care ne-o dorim cu totii.

Ipotetica neutralitate a PNL-ului nu ar fi contat prea mult in dinamica turului doi, intrucat alegatorii lui Crin Antonescu s-au impartit, oricum, in doua tabere egale, jumatate votandu-l pe Mircea Geoana si jumatate votandu-l pe Traian Basescu.

Daca PNL-ul ar fi devenit o mica Elvetie a politicii romanesti, chiar si numai pentru doua saptamani, si nu s-ar fi angajat intr-o campanie intensa anti-Basescu, acum putea negocia cu PDL-ul intrarea la guvernare cu obrazul curat. Cum PNL-ul a ales, insa, alianta cu PSD, nu putem decat sa observam ca orice tentativa de negociere cu PDL este considerata, din principiu, un act de demagogie si ipocrizie.

Prin urmare, PNL-ul se afla acum intr-o postura extrem de dezavantajoasa pentru propriul viitor. Daca alege sa ramana in opozitie, cel mai probabil va exista o noua scindare in partid care-l va avea ca protagonist pe Calin Popescu Tariceanu. Astfel, partidul s-ar injumatati practic si la viitoarele alegeri ar reusi, in cel mai bun caz, sa adune 10%. Daca, in schimb, PNL-ul decide sa negocieze cu Traian Basescu formarea unui guvern, se va discredita ca partid si va suferi o foarte serioasa lovitura de imagine, lucru ce ar duce, din nou, la o scadere drastica a reprezentarii in Parlament dupa viitoarele alegeri legislative. Oricum ar fi, in contextul actual, orice actiune a PNL-ului va avea consecinte grave asupra viitorului sau ca partid, lucru care putea fi evitat daca PNL-ul ramanea neutru.

Am putea compara intreaga campanie electorala cu o partida de poker extrem de stransa si tensionata. O partida de poker la care jucatorii prefera sa-si acopere ochii cu ochelari de soare pentru a nu da in vileag, prin privire, cartile ce le are in mana. Traian Basescu, un jucator experimentat. Crin Antonescu fragil, perisabil, emotionat, depasit oarecum de miza jocului. Cartea alegerilor prezidentiale care a aparut pe masa nu i-a fost favorabila jucatorului Antonescu.  Totul trebuia sa se decida la ultima carte. Antonescu nu avea in mana nimic, nici macar o simpla pereche. Singura sa sansa ar fi fost aceea a unei ultime carti norocoase care l-ar fi pus in postura unui jucator care si-a completat chinta la ultima carte. Sansele sunt mici. Unii jucatori s-ar fi retras de la masa.

A aparut pe masa si a cincea carte: cartea Mircea Geoana! Cu aceasta carte Antonescu si-a completat chinta si a avut un moment de fericire pe care Traian Basescu l-a observat desigur, dar fiind jucator experimentat nu a schitat niciun gest. A fost apoi momentul pariului. Fiind fericit si sigur pe chinta din mana, Antonescu a mers pe varianta “All in”. A pariat totul: viitorul sau politic, viitorul partidului pe care il conduce, viitorul Romaniei. Basescu nu s-a retras si a spus prezent pariului lui Antonescu, nu inainte de a-i arunca, insa, un zambet compatimitor.

Deznodamantul partidei a fost extrem de tensionat si interzis cardiacilor. Crin Antonescu si-a etalat pe masa chinta sa intinzandu-si deja mana spre pot-ul pus in joc. Bucuria sa transformat, insa, in drama atunci cand Basescu, cu miscari lente, sigure si seci a pus pe masa o frumoasa chinta roiala, urmata de o iesire emotionala justificata dupa o asemenea partida: “V-am ciuruit”.

Viitorul Romaniei s-a decis, astfel, la o partida de poker electoral. O partida la care Basescu a demonstrat ca este un vulpoi batran si norocos, in timp ce Antonescu si-a aratat varsta politica mult prea frageda pentru un astfel de joc. Daca s-ar fi retras din joc, acum mai putea juca o partida. Nu a facut-o, iar acum nu mai poate juca. In cel mai bun caz poate fi jucat de altii, indiferent ca acesti “altii” poarta numele de Traian Basescu, Mircea Geoana sau Calin Popescu Tariceanu.

În aprilie 2009, Republica Moldova se confrunta cu o prima runda de alegeri legislative, în urma c?rora urma s? se defineasc? structura Parlamentului. Pre?edintele este ales, în Republica Moldova, de c?tre Parlament. De?i alegerile din aprilie au fost aspru fraudate de c?tre comuni?ti, se pare c? ace?tia au gre?it un calcul, astfel incât, dup? alegeri, comuni?tilor le lipsea un singur mandat parlamentar pentru a putea alege pre?edintele Republicii Moldova, în persoana doamnei Zinaida Greceani. În pres? acel vot a fost numit „votul de aur”.

În 6 decembrie 2009 în România a avut loc turul doi pentru alegerile preziden?iale. Toate partidele politice existente în România s-au aliat pentru a-l da jos de la putere pe Traian B?sescu, sus?inut de PDL. Având în vedere c? în primul tur Traian Basescu s-a clasat cu pu?in înaintea lui Mircea Geoan?, p?rea destul de probabil c? Geoan? nu va avea probleme în a câ?tiga mandatul de pre?edinte. Mai mult, toate sondajele de opinie facute inainte de primul tur aratau ca in turul doi va castiga contracandidatul lui Traian B?sescu, fie c? acesta avea s? se numeasc? Crin Antonescu sau Mircea Geoan?. Prin urmare, putem spune c? Traian B?sescu a beneficiat de „voturile de aur”, ?i nu unul, ci aproximativ 2 milioane. De unde au venit aceste voturi? S? l?s?m cifrele s? vorbeasc?.

În primul tur, Traian B?sescu a ob?inut 3.153.640 de voturi. Mircea Geoan? 3.027.838. Prin urmare, în primul tur, Traian B?sescu a ob?inut cu 125.802 voturi mai mult decât Mircea Geoan?. To?i ceilal?i candida?i din primul tur au obtinut impreuna 3.164.598 de voturi, din care aproape 2 milioane au fost voturile lui Crin Antonescu. Prin urmare, daca electoratul contracandiatilor lui Basescu din primul tur ar fi urmat in corpore indicatiile liderilor pe care i-au votat, Mircea Geoan? ar fi trebuit s? ajung? la aproximativ 6.1 milioane de voturi, în timp ce Traian B?sescu ar fi trebuit s? bat? pasul pe loc. În turul doi, îns?, Traian B?sescu a ob?inut cu 70.048 mai multe voturi decât Mircea Geoan?, ceea ce înseamn? c? cele 3,1 milioane de voturi ob?inute de ceilal?i participan?i la turul întâi sau distribuit în propor?ie de 50/50 c?tre ambii candida?i din turul doi.

Cele mai importante au fost voturile lui Crin Antonescu. Conform unei analize foarte pertinente a parlamentarului PNL Mihai Voicu, votan?ii lui Antonescu pot fi împ?r?i?i în trei categorii:

• Votul nucleului dur al structurii de partid care ne-ar fi adus voturi indiferent care lider ar fi fost candidatul. Este votul de partid pe care il culegem la scrutine total depersonalizate, gen liste nationale de alegeri europene. Acestia au urmat aproape in totalitate recomandarea pentru turul 2 pentru ca asa a decis partidul. De mentionat ca acestia ne-ar fi urmat la fel de mult daca am fi ales cealalta optiune in turul 2. Multe dintre aceste voturi, de precizat, se obtin in mediul rural cu primarii si alti alesi locali.
• Votanti castigati de Crin Antonescu personal si care i-au urmat recomandarea pentru turul 2. Acestia sunt cu totii anti-Basescu.
• Voturi tot ale lui Antonescu care s-au pierdut in turul 2, prin absenteism sau optiuni pentru Basescu.

Pornind de la faptul concret c? din 2 milioane de votan?i ai lui Crin Antonescu, 1 milion au votat cu B?sescu, în acest milion nefiind incluse voturile nucleului dur, care a votat cu Mircea Geoan?. Prin urmare, rezult? c? cea mai mare parte din votan?ii câ?tiga?i de Crin Antonescu pentru primul tur, nu i-au urmat alian?a si au votat în favoarea lui B?sescu. Prin urmare. Astfel, aproximativ 1 milion de “voturi aurite” i-au venit lui Basescu din partea celor care în primul tur l-au votat pe Crin Antonescu.

Dar aceste statistici mai arat? un lucru foarte interesant, pe care nimeni nu l-a luat în seam?: voturile însumate ale celorlal?i participan?i la turul întâi. Dac? electoratul lui Corneliu Vadim Tudor, al lui Sorin Oprescu, al lui Kelemen Hunor, al lui Gigi Becali nu ar fi votat în propor?ie de 50% în favoarea lui Traian B?sescu, acesta nu ar fi câ?tigat un al doilea mandat de pre?edinte. Prin urmare, o categorie important? de “voturi de aur” au sosit de la “outsideri”,  iar Traian B?sescu ar trebui s? le fie recunosc?tor în aceea?i m?sur?.

În cele din urm?, o a treia categorie de “voturi de aur” au fost voturile din diaspor?, care, pân? la urm? au decis Pre?edintele. Faptul c? diaspora a decis pre?edintele a fost primit cu foarte mult? vrajb? de sus?in?torii lui Mircea Geoan?, ajungându-se la aprecieri extrem de du?m?noase la adresa românilor din diaspor?. Iat? c? nu Traian B?sescu este cel care dezbin? prin învr?jbire, ci simpatizan?ii lui Mircea Geoan?. Mul?i dintre ace?tia arunc? o multitudine de cuvinte veninoase spre românii din diaspor?, lucru extrem de regretabil.

Totu?i, dac? analiz?m bine statisticile ?i calculele anterioare, ne d?m seama c?, la nivel practic, românii din diaspor? nu au decis nimic. Ei nu ar fi putut decide nimic, dac? jum?tate din votan?ii lui Crin Antonescu nu ar fi votat cu Traian B?sescu. Acela?i lucru este valabil ?i pentru votan?ii lui C. V. Tudor, Kelemen Hunor, Sorin Oprescu, Gigi Becali. Astfel, presedintele nu a fost decis de c?tre românii din diaspor? ci de c?tre românii din ?ar? care ?i-au dat seama c? un pre?edinte ca Mircea Geoan? nu poate fi o solu?ie pentru România.

Am reu?it s? trecem peste campania electoral?. Din p?cate rezultatele alegerilor au produs o dezbinare între români similar? cu cea dintre italieni în 1943 când o parte dintre italieni au r?mas, în continuare, al?turi de trupele naziste care se retr?geau din Italia, în timp ce al?ii au format grupurile de partizani. Cel mai tris este c? italienii s-au ucsi între ei, frate pe frate, copii pe p?rin?i, f?r? mil?, în numele unor idealuri deturnate de setea de putere. Sper c? românii nu vor dori s? se lase cople?iti de blestemul sângelui nevinovat v?rsat pentru ni?te idei abstracte. Decât s? ne r?zboim între noi, mai bine începem s? construim ceva împreun?.